Crăciun în vechiul București
Crăciunul, această taină mai presus de fire, este cea mai frumoasă dintre sărbătorile creștine. Generatoare de bucurie, nașterea Mântuitorului oferă cea mai bogată revărsare de cântece și poezie, de datini și obiceiuri.
Bucureșteanul îl întâmpină acasă sau în biserică, în fața iconostasului, unde flăcările a sute de lumânări fumegă sub chipurile încremenite ale sfinților. Omul de mahala sau de palat așteptă cu nețărmurită bucurie nașterea Pruncului Iisus.
Sărbătoarea Crăciunului a reprezentat pentru bucureșteni, în toate timpurile, un moment de evlavie, dar mai ales de fericire. Încă din timpul postului, pe care unii îl țineau cu sfințenie, fiecare familie începea pregătirile pentru această mare sărbătoare. Copiii învățau cu mult înainte colindele tradiționale pe care urmau să le cânte, apoi, din casă în casă. Aceștia începeau prin a-și împodobi Steaua, cu care urmau să colinde în nopțile reci ale Crăciunului, pregătindu-și hainele specifice Vicleimului, în funcție de mahalaua în care trăiau. „Bună dimineața la Moș Ajun!” era leitmotivul acestei perioade, repetat cu sârguință de vocile cristaline.
Bradul de Crăciun a fost un element nou pentru populația din spațiul românesc, asimilat sărbătorii Crăciunului. Adus aici în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, bradul de Crăciun va împodobi la început casele „nemților”, apoi pe cele ale orășenilor avuți, tentați de asimilări. Treptat, pomul de Crăciun a fost integrat firesc în această sărbătoare, ajungând în toate locuințele și instituțiile bucureștene. Deși unii intelectuali ai vremii, printre care și Petre Ispirescu, au protestat împotriva introducerii de obiceiuri străine, pomul de Crăciun pătrunde în toate instituțiile, devenind centrul atracției.
Oricum, locuitorii bătrânului București au adus cu ei tradițiile de unde au venit. Aici s-au așezat valahi, nemți, evrei, armeni, greci, turci, sârbi, bulgari și albanezi, aducând fiecare cultura, tradițiile și obiceiurile din țările lor. Ceea ce-i unește este candela care arde în fiecare credința și iubirea de tradiție, identitatea sufletului românesc. Acestea i-au făcut pe români unici în diversitatea culturală care îi înconjoară.
În ziua Crăciunului, din nicio casă de mahala nu lipseau de la masă bucatele tradiționale. Pe la unele case petrecerea era în toi, căci se auzeau lăutarii, după relatările lui D. Caselli în cartea „Crăciunul la diferite popoare”. Crăciunul, în București, cu precădere în anii interbelici, a însemnat și un prilej de neasemuite petreceri, acasă, la rude sau la cârciumă. Odată cu Crăciunul se dădea startul balurilor private sau publice din timpul sezonului de iarnă, când viața mondenă atinge maxima intensitate.
Viața tumultuoasă a Bucureștiului, permanenta legătură cu noul, mirajul apusului îl fac pe bucureștean să accepte, pe lângă valorile creștin-ortodoxe, și tradiții de import, păstrând însă cu sfințenie ceea ce a învățat de la înaintași.
Articolul complet poate fi citit pe site-ul Muzeului Municipiului București
Autor text: Dr. Maria-Camelia Ene, Coordonator - Compartimentul Istorie Modernă și Contemporană, Muzeul Municipiului București