Comunismul și justiția în 1948

Tancurile sovietice au ajuns să ocupe întreaga Românie în anul 1944 și au lăsat în urmă un desant de adepți ai Moscovei. Au fost sprijiniți de cei ieșiți din temnițele regimului burghez, cei ce astfel demonstraseră că au făcut ceva împotriva neamului românesc. A început un crâncen război pentru preluarea puterii și, după 6 martie 1945, de instaurare a unei dictaturi veșnice a proletariatului.

S-a trecut la îndepărtarea și la eliminarea persoanelor care erau capabile și nu erau pe gustul lui Stalin. Se adăuga ura celor ce doreau cu orice preț să preia o funcție aducătoare de venit cât mai consistent. Se călca la propriu pe cadavre pentru a ajunge șef de sclavi ideologici, cea mai mare plăcere a celor ce fuseseră dușmanii neamului românesc.

Partea proastă pentru noile autorități era că nu aveau cadre pregătite și mulți din cei ce se declarau comuniști înflăcărați de noile principii abia dacă știau să descifreze tainele literelor. N-a fost o problemă în calea mișcării comuniste că este formată din adepți analfabeți funcționali. S-a trecut la organizarea învățământului astfel încât să producă tot ceea ce era necesar sistemului politic.

Era în 1948 o acută criză de magistrați fideli și care aveau drept misiune condamnarea celor ce nu erau pe placul grupării de la putere. Cum judecătorii cu studii de specialitate mai făceau referire la litera legii, Gheorghe Gheorghiu-Dej și ceilalți executanți ai ordinelor lui Stalin au inventat o școală de magistratură pentru asesorii populari. În septembrie 1948, această revoluționară instituție avea deja 900 de muncitori la studii și după opt luni de carte urmau să fie mari judecători. Ministerul Justiției avea dreptul să facă orice mutare de cadre în funcție de dorințele partidului unic.

Se subînțelege că n-a mai existat pic de justiție în spiritul adevărului și al corectitudinii, deciziile fiind luate în funcție de indicațiile de partid și de stat. În plus, cei cu origini umile au înțeles că trebuie să profite de ocazie pentru a se îmbogăți cât mai rapid, acumularea primitivă de capital fiind dragă locuitorilor de pe meleagurile carpatine. Mai mult. Fiecare nou venit în sistem avea grijă să-și promoveze rudele și apropiații în funcții. Regimul comunist a însemnat o perpetuă corupție în timp ce valorile intelectuale adevărate zăceau în temnițe. Promovarea prostiei la putere a fost prea gravă și după 1960 au început să refacă sistemul de învățământ pentru șlefuirea de talente, dar posturile de comandă au rămas tot în mâinile politrucilor.

A fost absolut normal ca România să nu evolueze și cei valoroși din orice domeniu să plece din patria socialistă unde vedeau cu ochii. Doar gloanțele ascuțite de la frontiere mai opreau valurile celor dornici să plece din lagărul socialist.

_{Foto sus: Intrarea Armatei Roșii în București, la 30 august 1944 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 83/1944)}

Bibliografie minimală

Anuarul statistic al României 1993.

Stenogramele ședințelor Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, vol. I, București, 2002.

Bulei, Ion, Scurtă istorie a Românilor, Editura Meronia, București, 1996.