Colapsul Ungariei după Primul Război Mondial
Instalat la 31 octombrie 1918, noul guvern de la Budapesta, condus de contele Mihály Károlyi, avea ca principal obiectiv păstrarea integrității teritoriale a Ungariei, în condițiile înfrângerii Austro-Ungariei în Primul Război Mondial și prăbușirii Dublei Monarhii. Singura șansă de supraviețuire a noului regim maghiar o reprezenta obținerea sprijinului puterilor occidentale învingătoare în război.
Instalat cu obiective ambițioase, noul guvern de la Budapesta avea să se vadă foarte repede depășit de problemele externe și interne. Armistițiul dintre Austro-Ungaria și Antanta a fost încheiat pe 3 noiembrie la Padova. Guvernul de la Budapesta a refuzat să recunoască dreptul Vienei de a semna în numele său, așa că a continuat negocierile, semnând un armistițiu separat, pe 13 noiembrie, la Belgrad. Cu toate protestele maghiare, reprezentanții Antantei au considerat că armistițiul de la Padova se aplică atât Austriei, cât și Ungariei.
O altă problemă care avea să scape de sub controlul guvernului de la Budapesta a fost cea a minorităților naționale. Pe rând, românii, croații, slovenii, sârbii și slovacii și-au proclamat dreptul la autodeterminare, apoi independența față de Viena și Budapesta. Românii din Transilvania au hotărât la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, să se unească cu România. Slovacii au decis să formeze un singur stat alături de cehi, iar sârbii, croații și slovenii s-au unit într-un singur regat.
Împărțirea Austro-Ungariei, după Primul Război Mondial
Confruntați cu atitudinea antimaghiară a statelor vecine și a principalului lor aliat european, Franța, reprezentanții guvernului de la Budapesta au încercat să obțină ajutorul americanilor. Pe 19 noiembrie, Károlyi a decis să-i trimită un mesaj președintelui american Woodrow Wilson în care se plângea că Ungaria era „invadată” de „armate străine”, care sunt pe cale să arunce țara în anarhie. Încercările guvernului de la Budapesta de a stabili contacte cu statele învingătoare s-au lovit de lipsa reprezentanților diplomatici. În timpul războiului, Austro-Ungaria a întrerupt legăturile cu statele care făceau parte din Antanta, așa că nu mai exista nici măcar un schelet pe care se putea construi o rețea diplomatică.
Noul guvern maghiar nu avea niciun reprezentat care să-i susțină punctul de vedere la Washington. Dealtfel, mesajul lui Károlyi pentru Wilson a fost primit de președintele american tocmai în ianuarie 1919. Solicitările guvernului maghiar către diferite state de a deschide ambasade la Budapesta au rămas fără răspuns. Singurul stat care a deschis o reprezentanță diplomatică în capitala maghiară, în timpul guvernului Károlyi, a fost Austria.
Întoarcerea bolșevicilor
La mijlocul lunii noiembrie, guvernul de la Budapesta s-a confruntat cu o nouă problemă, bolșevicii maghiari s-au întors din Rusia. Pe 24 noiembrie, aceștia au înființat Partidul Comunist, o formațiune politică ce se deosebea de partidele similare din alte state europene, nefiind o ramură desprinsă din rândul social-democraților, ci o organizație distinctă, formată în jurul unui nucleu dur de indivizi instruiți în Rusia. Comuniștii maghiari erau conduși de lideri precum Béla Kun, József Rabinovits, Tibor Szamuely sau Mátyás Rákosi, personaje care au trăit experiența revoluției bolșevice și a luptelor din Rusia.
Secretarul noului Partid Comunist era Béla Kun, liderul comuniștilor maghiari din Rusia. Acesta a ajuns la Budapesta pe 17 noiembrie, cu un plan aprobat anterior de Lenin.
„Comuniștii maghiari urmăreau să demonstreze că politica externă a lui Károlyi era falimentară și că salvarea Ungariei putea să vină numai de la respingerea ideilor wilsoniene și acceptarea leninismului”, conform istoricului Peter Pastor.
Cu toate că erau internaționaliști, comuniștii maghiari susțineau la rândul lor integritatea teritorială a Ungariei. Atacurile comuniștilor se îndreptau asupra ideii de autodeterminare națională, considerată o noțiune burgheză:
„Nu există francezi, englezi, maghiari sau români, numai proletari francezi și burghezi francezi, proletari maghiari, români sau englezi și burghezi maghiari, români sau englezi”, scria ziarul oficial al Partidului Comunist din Ungaria („Vörös Ujság” - „Gazeta Roșie” - foto sus), tipărit începând cu data de 7 decembrie. Ziarul susținea că nu poate exista decât dreptul la autodeterminare al „tuturor proletarilor, indiferent de limbă”, adică „dictatura proletariatului”. Atacurile comuniștilor erau îndreptate și împotriva lui Károlyi, despre care spuneau că este un om onest, pacifist, care s-a opus războiului, dar care a „vândut țara imperialismului Antantei, în locul imperialismului german”.
Anul 1919 a început foarte prost pentru guvernul Károlyi. Ungaria pierduse Transilvania, Banatul și Slovacia, era privită cu ostilitate de vecini și de Franța, iar celelalte mari puteri erau, în cel mai bun caz, indiferente. Criza politică a fost o consecință directă a acestei situații. Situația s-a precipitat odată cu demisia ministrului educației, Márton Lovászy, un moderat care considera ideile lui Károlyi prea radicale. Demisia acestuia a divizat partidul lui Károlyi și a condus la retragerea sprijinului social-democraților din guvern. Ca urmare, Károlyi a demisionat din funcția de prim-ministru, pe 11 ianuarie 1919, pentru a fi numit în funcția nou creată de Președinte al Republicii. Prin această manevră, Károlyi și-a păstrat în continuare controlul asupra guvernului, numindu-l pe independentul Dénes Berinkey în funcția de prim-ministru.
Guvernul Berinkey și-a început activitatea în ziua în care au fost deschise lucrările Conferinței de Pace de la Paris, 18 ianuarie, dată cu o simbolistică aparte, aleasă deliberat de francezi. Pe 18 ianuarie 1871, la Versailles, fusese proclamat Al Doilea Imperiu (Reich) German, iar regele Prusiei, Wilhelm I, a fost încoronat ca împărat german, într-o ceremonie menită să umilească Franța, după înfrângerea în războiul franco-prusac (1870–1871).
Incapacitatea guvernului de la Budapesta de a obține sprijinul marilor puteri, precum și dificultățile economice, l-au făcut vulnerabil în fața atacurilor comuniștilor. Republica Democrată Ungară s-a prăbușit pe 21 martie, în urma unei Revoluții comuniste care a condus la proclamarea Republicii Ungare a Sfaturilor, primul stat comunist din Europa, constituit după Revoluția din Octombrie din Rusia.