Cine se putea mărita cu un ofițer român, în Vechiul Regat?

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Institutul de Studii Sud-Est Europene

În decembrie 1899, Senatul dezbătea un proiect de lege privind căsătoriile militare. Scopul declarat al legiuitorilor români era ca această chestiune să fie „stabilită pe baze solide și în interesul atât al familiei, cât și al armatei”.

În epocă ofițerii erau văzuți ca o „clasă foarte însemnată a țării, care trebuie îngrădită de orice dificultăți ale vieții, adăpostită de sărăcie”. Din aceste considerente viitoarele soții ale ofițerilor trebuiau să treacă de testul îndeplinirii „condițiunilor de onorabilitate” și al dotei, scrie Institutul de Studii Sud-Est Europene, pe pagina de Facebook a instituției.

Dota pe care o ia ofițerul să fie reală, nu iluzorie, declara ministrul de război, gen. Iacob Lahovari, deoarece „părinții vor să-și căsătorească fetele după militari, dar să le dea dota cea mai mică posibilă, numai căsătoria să se facă”.

S-a discutat mult în Parlamentul român despre zestrea viitoarelor soții de militari. Să dispună doar de capital în numerar și imobile? Sau să aibă un venit echivalent cu acest capital? Adică pot fi funcționare ale Statului?

Nu, decid legiuitorii români la 1899. Motivul? În loc de a se îngriji de instrucția și educația copiilor, acestea vor nutri „visuri de mărire la care ar putea ajunge prin soțul său militar, căci acesta trebuind să înainteze, cu speranța că va fi nevastă de maior, de colonel, soția lui va căuta să iasă în lume, să joace un rol mai înalt decât acela la care trebuie menținut pentru ordinea în Stat”. Dota rămânea, așadar, sfântă.

Foto sus: Ofițeri români, înainte de Primul Război Mondial (© Library of Congress)

Mai multe