Ce unități de măsură se utilizau în țările române?

Unitățile de măsură și greutățile utilizate în spațiul românesc reflectă evoluția istorică și economică a societății de-a lungul secolelor, fiind strâns legate de moștenirea romană, de contactul cu populația slavă, dar și de influența marilor puteri care s-au succedat pe teritoriul românesc.

Majoritatea unităților de măsură purtau aceleași denumiri în Transilvania, Țara Românească și Moldova. Însă, datorită condițiilor social-economice și a particularităților locale, mărimea unora dintre aceste măsuri diferea de la o zonă la alta. „Lipsa de precizie a unora dintre aceste măsuri, ca și lipsa de pricepere și interes a acelora care trebuiau să supravegheze păstrarea lor după etaloanele fixate făceau însă ca chiar acele unități de măsurat care trebuiau să fie egale să prezinte diferențe între ele, în funcție de regiune”, scrie Muzeul de Etnografie Brașov, pe pagina de Facebook a instituției.

Numele multora dintre aceste măsuri sunt de origine latină (pas, palmă, deget, cot, funie, falce, jugăr, cîntar), ceea ce dovedește că majoritatea denumirilor au fost moștenite de poporul nostru de la romani. O altă serie de denumiri ale măsurilor sunt de origine slavă (stînjen, pogon, vadră, mertă).

Începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea, sub influenta otomană, în Țara Românească și Moldova, sunt adoptate o serie de unități de măsură turcești: „ocaua” si „chila”, dar și marimea cotului și a cântarului turcesc. Prin prisma comerțului cu Imperiul Otoman, aceste unități de măsură au fost folosite vreme îndelungată. În Transilvania, începând cu secolul al XI-lea, a fost adoptat sistemul de măsuri folosit în Regatul Maghiar. După prăbușirea Regatului Magiar a fost adoptate măsurile folosite la Cluj, însă odată cu stăpânirea habsburgică au fost introduse măsurile „nemțești”.

La Brașov, preocuparea autorităților pentru măsurarea cinstită este vizibilă și prin pictura care exista în biroul judelui târgului și care reprezenta unităţile de măsură folosite în piaţa oraşului la anul 1713. Aceeaşi pictură conţinea şi câteva pedepse divine: ”Cu măsura cu care măsuraţi voi, măsoară Dumnezeu. Să nu uitaţi asta!”. / ”Pe cine va scutura la măsurare să se îndese, pe acela mânia lui Dumnezeu îl va scutura”. / ”Greutatea falsă şi cântărirea falsă aduc pedeapsa şi urgiile lui Dumnezeu”. / ”Cu cotul prea lung sau prea scurt furi pe aproapele tău”. / ”Inul şi cânepa sunt ştreanguri pentru sufletul celor care înşeală cu cântarul. Dacă nu măsori cinstit, să-ți fie ștreangul de suflet”.

Informații despre modul în care era reglementat comerţul braşovean puteți afla vizitând Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului, de miercuri până duminică, între orele 9:00–17:00.

Sursa:

_{Nicolae Stoicescu, Cum măsurau strămoşii, Editura Științifică, București, 1971}