Care sunt cele mai vechi cărți de bucate din istorie?

Gastronomia - un domeniu fascinant care a răscolit imaginaţia celor mai fini bucătari, dar şi pe cea a gospodinelor de pretutindeni, care au încercat mereu să-şi uimească familia cu feluri inedite de mâncare. Nu are graniţe şi nu se sfârşeşte niciodată. De la tăbliţele mesopotamiene datând din 1700 î.e.n., la celebra carte cu reţete romane Apicius și până la volumele publicate de Jamie Oliver, Gordon Ramsey și alţi faimoşi bucătari cu nenumărate stele Michelin, cărţile de bucate surprind prin complexitatea rețetelor şi a imaginilor.

În funcție de influențele culturale suferite de fiecare popor de-a lungul istoriei, cărțile de bucate au primit denumiri diferite de la o regiune la alta a Europei. Ele sunt „carte de gătit” (în Olanda, Suedia, Irlanda), „cartea bucătarului” (în Germania, Anglia, Grecia), „carte de rețete” (în Franța, Portugalia, Italia), „carte culinară/de gastronomie” (în Rusia, Polonia), „cartea mâncărurilor/de bucate” (în Turcia, România), fie „carte de supe” (în Finlanda) şi „carte de bucătărie” (în Spania). 

Cărţile de bucate de odinioară ofereau, pe lângă reţete culinare pentru gospodine, sfaturi practice despre croitorie, tricotaje, cultura florilor, întreținerea casei.

Cele mai vechi cărți de bucate

Trei tăblițe de lut din 1700 î.e.n. sunt considerate a fi prima carte de bucate a lumii, primul semn al preocupării oamenilor pentru culegerea rețetelor și perpetuarea lor de la o generație la alta. Pe aceste artefacte ale Primei Dinastii Babiloniene (Mesopotamia) se regăsesc 25 de rețete de tocănițe, în scriere cuneiformă, pe bază de carne și câteva feluri de legume.

În secolele IV-V e.n. lua naștere De re coquinaria (Arta gătitului), denumită Apicius, după numele lui Marcus Gavius Apicius (gurmand și iubitor de lux de la Curtea împăratului Tiberiu). Cartea cuprinde 10 secțiuni, printre care „Marea”, „Îngrijitoarea atentă” şi „Multe ingrediente”, și oferă date despre ceea ce mâncau romanii înstăriți, cum se poate găti o pasăre flamingo (neapărat alături de un sos dulce-acrișor din coriandru și mărar) și ce mâncare li se potrivea senatorilor Romei (girafă, papagali…).

Una dintre cele mai vechi colecții de manuscrise cu rețete din Evul Mediu, Liber de Coquina (Carte de gătit), se găsește la Biblioteca Națională din Paris și datează din secolul al XIV-lea. Autorul este necunoscut, probabil italian din zona Napoli. Prima parte („Tractatus”) conține secțiuni precum vinuri, carne, pește, feluri de mâncare pentru cei bogați, boabe, ouă și sosuri. A doua parte („Liber de Coquina”) cuprinde informaţii despre legume, carne de pui, făinoase, pește.

Pe la 1300, Guillaume Tirel, bucătarul-șef al regelui Carol al V-lea al Franței, scria Le viandier de Taillevent. Explica despre folosirea mirodeniilor, cum se prepară rețetele din carne și pește, cum se prezintă mâncarea. În partea finală a cărții sunt descrise trucurile culinare preferate de clasa nobiliară – folosirea coloranților pentru sosuri și fripturi (acoperite cu frunze de aur și argint, pentru un plus de opulență).

În jur de 1350 se năștea cea mai veche carte de bucate apărută în Germania, Das Buch von guter Speise (Cartea Mâncării gustoase). Conține 101 rețete și descrie obiceiurile culinare ale clasei de mijloc din burguri (orașe). Destinată bucătarilor cu experiență, cartea cuprinde rețete care ar putea fi considerate chiar și în zilele noastre haute cuisine.

Cea mai veche carte culinară englezească, The Forme of Cury (Metodă de gătit), datează din 1390 și cuprinde 205 rețete ale bucătarului-șef de la Curtea Regelui Richard al II-lea. În introducere, autorul explică rolul educativ al acestei colecții de rețete – acela de a iniția bucătarul în tehnicile culinare, în folosirea corectă a diferitelor ingrediente pentru prepararea felurilor de mâncare (servite deopotrivă la mesele simple și la banchete).

Rețetele se răspândesc datorită lui Gutenberg

Cărțile de bucate au apărut în Europa la finalul secolului al XIII-lea, începutul secolului al XIV-lea. Majoritatea erau doar manuscrise cu 100-150 de rețete scurte și condensate publicate în mai multe limbi, literatura culinară fiind principalul motiv pentru care rețetele Evului Mediu au supraviețuit timpului.

Un factor important al răspândirii acestor cărți a fost posibilitatea multiplicării, după ce Johannes Gensfleisch zur Laden zum Gutenberg a inventat presa tipografică în Germania, la Mainz.

Acest text este un fragment din articolul „Istoria cărților de bucate”, publicat în numărul 236 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.