Când au început românii să meargă pe litoral în vacanța de vară

Dorința românilor de a petrece timpul liber la mare datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. O dată cu integrarea Dobrogei în Vechiul Regat, după Războiul de Independență din 1877-1878, cei „cu dare de mână” au descoperit binefacerile băilor de mare, astfel că s-a început procesul de modernizare a acestei zone și construcția de facilități pentru „vilegiaturiști”, „plesiriști” sau „sezoniști”, cum erau numiți turiștii care, în fiecare an, în sezonul estival, luau cu asalt orașul Constanța.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au fost ridicate primele stabilimente de băi, primul salon de dans, dar și cazinoul. Au apărut astfel Băile „La Vii”, Băile „Moderne”, Băile „Tataia”, Băile „Trei Papuci”, Băile „ Principesa Ileana” sau Băile „Diana”, iar în 1906 au luat ființă Băile „Mamaia”, transformate ulterior în binecunoscuta stațiune care astăzi atrage zeci de mii de turiști, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.

În timpul zilei, toată lumea umplea aceste băi, dar „vilegiaturiști” trebuiau să se distreze și după ce soarele apunea, astfel că au apărut primele saloane de dans, iar din anul 1910 Cazinoul Comunal, superba clădire construită, în stil Art Nouveau, pe faleza Constanței, care a fost recent renovată și deschisă publicului.

Numărul mare de turiști a adus și probleme în Constanța. Astfel, primăria orașului a fost nevoită să instituie o serie de măsuri pentru „buna orânduială și curățenia ce trebuiesc păzite pe plajă”. Într-o ordonanță din anul 1906 se precizează că erau interzise: „scăldatul fără costume, pe toată plaja băilor”, „fotografiatul persoanelor în timpul scăldatului” sau „trecerea trăsurilor sau călări pe plaja băilor”.

La Serviciul Județean Constanța al Arhivelor Naționale se păstrează documente, în mai multe fonduri și colecții, care ne dezvăluie anii de început ai turismului la malul mării.

Foto sus: Constanţa. Băile de Mare din oraș (© ANR, Colecția Documente Fotografice, IL 298 (2)

Mai multe