Bazarul din Ada-Kaleh, descris de Nicolae Iorga

În articolul „Priveliști de la hotarele noastre: Ada Cale”, publicat în revista literară „Semănătorul”, la 3 octombrie 1904, Nicolae Iorga descria farmecul unic al bazarului din Ada-Kaleh.

„Aici, iarăși după cea mai curată datină turcească, e toată viața insuliței, căci bazarul e la Turci ceia ce a fost totdeauna la Italieni piața. În prăvălii se vând struguri mari, cu pelița tare și gustul cam slab, dar minunat de frumoși la vedere, tabac, țigări, din Turcia, din Samos și din Bulgaria, se vând papuci de Constantinopol lucrați în fir până și pe dinnuntru, mici borcănașe de dulceață și, în sfârșit, articole de Budapesta, cărți poștale ilustrate, mai mult urâte, și fel de fel de „suvenire din Ada Cale”. Vânzătorii de fesuri – și câte unul mai bătrân și cu turban – sunt de o desăvârșită politeță și îndatorire tăcută. Cei mai mulți stau fără nici o treabă, câte zece din ei așteptând un singur client; dar viața lor e îndreptată altfel decât a noastră. Sapă via, curăță pomii, vând struguri și tabac, fac contrabandă, pentru a strânge bani, desigur. Dar nu ca să speculeze cu dânșii, cutreierând toată lumea, astăzi aici, mâni dincolo. Nu, ei vreau numai să-și poată împodobi casa, ca să-și poată înfrumuseța haina, să-și poată înmulți femeile și să stea apoi la Ada Cale, fumând tabac bun dintr-o scumpă narghilea și gândindu-se că toate ale lumii sunt trecătoare. Cafeneaua e plină: se sorb cafele, se cetesc ziare, mai ales Ikdam, care-și are abonații – dar și ziare ungurești, mi se spune (căci tinerii știu ungurește și nemțește) și chiar, câteodată, ’Universul’ nostru”, scria Nicolae Iorga, conform Institutului de Studii Sud-Est Europene.

Locuită încă din Antichitate, insula a fost disputată de marile puteri în Evul Mediu și în epoca modernă, fiind ocupată în mai multe rânduri de maghiari, otomani și austrieci și transformată în fortăreață.

Rolul și destinul militar al insulei Ada-Kaleh a luat sfârșit în anul 1885. De acum soarta și istoria insulei Ada-Kaleh va cunoaște un alt sens. Începând cu o organizare nouă din punct de vedere administrativ, bazată pe autonomie – istoria acestor locuri a continuat cu o reformă economică ce consta într-o serie de privilegii.

Principalele cheltuieli ale locuitorilor, așa cum reiese din corespondența dintre guvernatorii insulei cu ambasadorii Turciei din Viena – se referă la despăgubiri sau vaccinuri, turcii confruntându-se, în același timp și cu probleme vamale, contrabandă sau comerțul ilicit cu rachiu. În 1904 sultanul Abdul al II-lea a dăruit insulei Ada-Kaleh un covor, lung de 15 m, lat de 9 m, greu de 500 kg, fiind cel mai mare covor din lume.

La 3 septembrie 1916 soldații Regimentului 17 Mehedinți au intrat pe insulă, localnicii neopunând rezistență. Prin Tratatul de la Versailles din 1919, întărit de cel de la Lausanne (iulie 1923), Turcia a recunoscut suveranitatea României asupra insulei Ada-Kaleh, pe care i-o cedase țării noastre cu doi ani în urmă. Viața a continuat și mai departe pe această oază orientală.

În 1927, gen. Averescu și deputatul severinean Tilică Ioanid au facilitat înființarea atelierului de țigări RMS, iar în 1925 ministrul Angelescu a sprijinit învățământul insular, aici înființându-se o școală de meserii pentru băieți și fete, în timp ce școala primară și gimnazială au cunoscut noi modernizări. Carol al II-lea și Nicolae Iorga pășesc pe insulă în 1929, ei urmând o serie de personalități care, de-a lungul timpului, au cunoscut paradisul de aici și viața ada-kalezilor.

Însă Ada-Kaleh-ul a mai fost vizitat și de alte mari personalități precum: Regele Ferdinand și regina Maria, regele Mihai, Nicolae Titulescu, Martha Bibescu sau Gheorghe Brătianu.

În 1934, Insula Ada -Kaleh a fost declarată stațiune climaterică, fapt ce a facilitat noi privilegii pentru toată lumea. Cel de-al Doilea Război Mondial îi găsește pe ada-kalezi locuind într-un adevărat orășel, grație dezvoltării economice beneficiind de un iz orientalo-occidental.

Construcția Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I, ridicarea barajului și a nivelului apei în lacul de acumulare, cu 18 metri, a impus, începând cu anul 1969, ada-klezilor să părăsească insula; de asemenea, au trebuit să fie strămutate anumite vestigii istorice pe ostrovul Șimian, situată la 10 km - aval de Drobeta Turnu-Severin.

O parte dintre obiectele de cult, piese de port popular și alte obiecte de uz gospodăresc au fost aduse la Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu – Severin. Pentru a evita un scandal de proporții, autoritățile comuniste au adus, pe așa-zis-ul Noul Ada Kaleh părți din cetate, din moschee și din cimitir. Tot aici urmau să fie transbordați până și copacii sau cazematele de lângă cetate.

Din păcate, proiectul nu s-a realizat nici în prezent... Lipsă de fonduri... Noroc că locuitorii de pe Ada-Kaleh au avut posibilitatea să aleagă, totuși unde își vor continua existența... Azi, comunitatea musulmană din județul Mehedinți numără 69 de suflete care, rugându-se zilnic la Alah, speră că vor apuca momentul în care „paradisul lor oriental” va renaște pe ostrovul Șimian.