Barajul Bicaz, marele proiect hidroenergetic din anii '50

Al doilea mare proiect ingineresc din România anilor ’50, după Canalul Dunăre - Marea Neagră, a vizat complexul hidroenergetic Bicaz de pe râul Bistrița, care cuprindea barajul Bicaz, de 127 de metri, lacul său de acumulare de peste 30 de kilometri pătrați și hidrocentrala numită atunci V.I. Lenin, cu o putere instalată de 210 MW.

„Bicazul, prima mare realizare hidroenergetică din Romania, denumită și Școala hidroenergeticii românești a fost o adevarată scoala pentru specialiștii hidroenergeticieni care, mai apoi, au făcut posibile celelalte mari construcții de pe Argeș, Lotru și Dunăre”, informa Hidroelectrica.

Peste 15.000 de oameni au muncit la amenajarea hidroenergetică, între anii 1950 și 1962, iar în primii ani de lucru, mulți dintre ei au fost deținuți, militari sau membri ai detașamentelor de muncă forțată.

„Câteva mii de oameni sunt angajați la extinderea căii ferate Piatra Neamț – Bicaz către fabrica de ciment de la Bicaz. Trei – patru mii de prizonieri formează două dintre companiile de muncă, aceștia fiind deținuți politic sau presupuși sabotori. Ambele companii sunt cazate într-o tabără de la marginea satului Bicazul românesc. Ea cuprinde câteva barăci de lemn, înconjurate de trei rânduri de garduri din sârmă ghimpată și păzite de soldați înarmași cu revolvere. Doar muncitorii care poartă o banderolă albă cu emblema taberei sunt lăsați în perimetrul șantierului. Muncitorilor folosiți la încărcarea pământului excavat le este interzis să se apropie de prizonieri sau să discute cu ei”, arăta o notă secretă, din 1952, păstrată în arhivele CIA.

Lucrările la complexul hidroenergetic Bicaz au fost finalizate la începutul anilor ’60. Între timp, a început construcția mai multor uzine hidroelectrice pe râul Argeș și în Munții Apuseni și a unor mari termocentrale care funcționau cu cărbuni.

Citește mai multe amănunte despre mega-proiectele din România anilor '50 pe adevarul.ro