August 1942: tragedia de la Dieppe

Acum 81 de ani, pe 19 august 1942, un raid al forțelor aliate asupra portului francez Dieppe s-a terminat cu pierderi catastrofale pentru forțele aliate, care au învățat din acest eșec sângeros lecții importante ce au condus la succesul debarcării din Normandia, doi ani mai târziu.

La începutul anului 1942, premierul britanic Winston Churchill încerca să obțină o victorie importantă împotriva Germaniei naziste. Aflat sub o presiune destul de mare în țară și în străinătate, Churchill spera că un raid amfibiu la scară mare asupra portului francez Dieppe, operațiune denumită codificat „Jubilee” (Jubileul), va transmite întregii lumi un mesaj clar că Marea Britanie se afla încă în luptă împotriva forțelor germane.

Operația întrunită „Jubileul” era, de fapt, primul asalt amfibiu major din cel de-Al Doilea Război Mondial, planificat să determine gradul de rezistență și reacția forțelor germane din Franța ocupată, atacarea și distrugerea fortificațiilor de coastă și, în particular, testarea apărării unui port printr-un raid lansat frontal. Aceasta reprezenta viziunea Comitetului Întrunit al Șefilor Statelor-Majore, care dorea executarea unei debarcări sub focul apărării germane ca preambul la o operațiune la o scară mult mai mare – „Operațiunea Overlord” – planificată peste câțiva ani. 

De ce Dieppe?

În afară de Dieppe au fost luate în considerare ca posibile obiective porturile Cherbourg, Le Havre, St. Malo, Boulogne și Fecamp. Cherbourg și Le Havre au fost eliminate de pe listă, deoarece erau porturi prea mari pentru efectivele care urmau să fie angajate în operație, Fecamp prea mic, St. Malo era în afara razei de acțiune a aviației britanice, iar Boulogne dispunea de o apărare mult prea puternică, inclusiv o puternică baterie de coastă germană. În final, atenția planificatorilor s-a îndreptat asupra portului micii stațiuni franceze Dieppe. 

Așezat la vărsarea râului Arques, orășelul dispunea de două bulevarde largi, numeroase vile și un cazinou, iar plajele mari, deschise erau flancate de promontoriul Berneval în partea estică și Varengeville în vest, ambele fiind ocupate de baterii de coastă germane. Misiunea era deosebit de dificilă pentru trupele participante, orașul-port francez fiind situat aproape de coasta britanică și reprezentând un sector important în cadrul apărării germane. 

În consecință, plajele, drumurile de acces și intrările către acestea, înălțimile din apropierea coastei au fost amenajate genistic, fiind instalate câmpuri de mine, obstacole antitanc și antiinfanterie, baraje de sârmă ghimpată și cazemate, cuiburi de mitraliere, poziții de tragere pentru aruncătoare de bombe, posturi de observare și conducere a focului bateriilor de coastă dislocate în adâncimea apărării („Rommel”, „Hitler”, „Goering”, ș.a.) și care acopereau cu foc plajele și puteau lovi inclusiv țintele din larg. 

Comandamentul pentru Operațiuni Combinate, aflat sub comanda viceamiralului lord Louis Mountbatten, a finalizat detaliile Operațiunii „Jubileul”, care, în realitate, se afla pe hărțile de comandament, într-o formă sau alta, de câteva luni. Peste 250 de nave de debarcare de diferite dimensiuni urmau să transporte peste 6.000 de militari aliați (5.000 din cadrul Diviziei 2 Infanterie canadiene, 1.000 de membri ai comandourilor britanice, 50 de rangeri americani și chiar francezi) și 58 de tancuri Churchill peste Canalul Mânecii, care vor avea misiunea de cucerire a portului, stabilirea unui perimetru defensiv în jurul orașului, distrugerea instalațiilor portuare, a docurilor și a facilităților inamice, iar apoi întoarcerea în Anglia. 

Divizia 2 Infanterie canadiană, care a fost aleasă pentru executarea raidului, desfășura activități de pregătire în Anglia, dar încă nu fusese angajată în luptă. Ofițerii și soldații diviziei, sătui de rutina zilnică și nenumăratele antrenamente tactice, doreau să participe la acțiuni de luptă pentru a căpăta experiență operațională.    

Deoarece militarii diviziei au executat antrenamente intensive în desfășurarea asalturilor amfibii, Comandamentul Forțelor Canadiene a insistat ca forțele sale să dețină rolul principal în acest raid și comanda prin generalul-maior John Hamilton Roberts. Astfel, raidul de la Dieppe urma să devină botezul de foc al diviziei canadiene.  

Forțele germane din Dieppe

În procesul de planificare a îndrăznețului raid, aliații au plecat de la convingerea că în zonă nu se aflau dislocați mai mult de 2.000 de militari germani. În realitate, aproape 6.500 de militari din experimentata Divizie 302 Infanterie se aflau în raionul de debarcare a desantului aliat, iar dacă situația o impunea, comandamentul diviziei germane putea detașa rapid rezerve mobile din apropiere în sectoarele de front amenințate. Astfel că aliații, în loc să dispună de un avantaj numeric de cel puțin 3:1 față de germani (raportul minim necesar pentru o acțiune ofensivă), au fost nevoiți să se confrunte cu un inamic aproape egal numeric.  

În aprilie 1941, Divizia 302 Infanterie, aflată sub comanda generalului-locotenent Konrad Haase, a preluat responsabilitatea apărării unei zone de litoral cu o lungime de 80 km, inclusiv sectorul Dieppe. Divizia avea în subordine Regimentele 571, 572 și 573 Infanterie, precum și Regimentul 302 Artilerie și Regimentul 302 Antitanc dislocate în diferite localități din zona de responsabilitate. 

Divizia era în subordinea Corpului LXXXI Armată (cu comandamentul la Rouen, în Normandia) din Armata 15 germană și avea comandamentul în localitatea Arques-la-Bataille, la 5 km sud de Dieppe (după alte surse, comandamentul se mutase în aprilie 1942 în localitatea Envermeu). În noiembrie 1942, Divizia 302 Infanterie a fost trimisă în zona de sud a Frontului de Est. 

Pentru asigurarea acoperirii aeriene a operațiunii, RAF (Forțele Aeriene Regale britanice) a pus la dispoziție peste 70 de escadrile de avioane de vânătoare și bombardament tactic (750 de aparate), dintre care patru cu noul model Spitfire IX, cinci de bombardament tactic (de tip Boston, A-30 și Blenheim), patru de recunoaștere cu P-51 Mustang, iar restul escadrilelor fiind echipate cu tipuri mai vechi de Spitfire și Hurricane. 

Deși s-a optat pentru a nu se executa un bombardament asupra pozițiilor inamice de teamă să nu alerteze forțele germane, RAF urma să furnizeze sprijin aerian nemijlocit pentru desantul maritim în timpul atacării plajelor și, ulterior, pentru dezvoltarea capetelor de plajă și atingerea aliniamentelor stabilite. 

Germanii dispuneau în zonă de două flotile de aviație de vânătoare experimentate – Jagdgeschwader 2 „Richthofen” (JG 2) și JG 26, echipate cu 220 de aparate operaționale, majoritatea Focke-Wulf Fw-190. Singurele unități de bombardiere de zi erau două escadrile echipate cu 20 de aparate de vânătoare-bombardament Fw-190. La acestea se pot adăuga circa 220 de bombardiere de noapte Dornier Do-217 și Junkers Ju-88, dislocate în diferite baze aeriene din Olanda și nordul Franței.

Întrucât dispunea de o superioritate aeriană de 3:1, RAF vedea în raid o oportunitate de a forța Luftwaffe să se angajeze în luptă în termenii doriți de englezi. Pentru executarea bombardamentului naval destinat neutralizării bateriilor de coastă și a fortificațiilor germane, Royal Navy asigura doar șase distrugătoare din clasa Hunt, echipate cu tunuri navale calibrul 152 mm (după alte surse au participat 8 distrugătoare). Amiralitatea nu a pus la dispoziție vase de suprafață grele pentru executarea bombardamentului naval de teamă să nu fie lovite de aviația germană, fapt ce va influența desfășurarea luptelor și deznodământul operațiunii. 

Ultimele pregătiri

Noaptea fără lună din 18/19 august 1942 oferea condițiile optime de timp și maree pentru executarea operațiunii. Noile tancuri Churchill erau deja la bordul navelor de debarcare, iar cei peste 6.000 de militari au început îmbarcarea pe navele de transport. Acolo, comandanții au început să distribuie hărți și fotografii aeriene pentru briefingurile de pregătire a misiunii. În timp ce trupele de asalt ascultau ordinele de misiune ale comandanților, echipajele pregăteau navele care urmau să participe la raid. Într-o atmosferă de optimism și entuziasm, trupele aliate de la bordul celor peste 250 de nave au părăsit porturile britanice, îndreptându-se spre portul francez Dieppe, aflat la o distanță de 70 de mile marine. 

Diferite unități au fost organizate în grupuri speciale, fiecare cu o misiune specifică pentru care s-au documentat și s-au antrenat intensiv. Înainte de asaltul principal, la ora 4:50, urmau să fie executate două atacuri ale comandourilor britanice asupra bateriilor de coastă situate pe flancurile portului Dieppe și care acopereau cu foc cele cinci plaje unde urmau să debarce forțele principale. Astfel, Grupul 4 Commando urma să distrugă bateria de coastă „Hess” (echipată cu șase tunuri calibrul 150 mm) de la Varengeville-sur-Mer, iar Grupul 3 Commando bateria de coastă „Goebbels” (echipată cu trei tunuri calibrul 170 mm și patru tunuri de 105 mm) de la Berneval-le-Grand. 

Regimentul Regal al Canadei urma să debarce, tot la ora 4:50, pe plaja „Albastru” în mica stațiune Puys pentru cucerirea promontoriului de est de la Berneval și capturarea bateriei de coastă „Rommel” (echipată cu patru obuziere de 100 mm), situată la est de Puys. Era imperios necesar ca aceste poziții germane să fie neutralizate înainte de debarcarea forțelor principale. (Deși toate sursele care au tratat raidul au folosit titulatura de regiment pentru unitățile participante, în realitate, efectivele acestora nu au depășit valoarea unui batalion). 

[...]

Fragmentul face parte din articolul „Tragedia de la Dieppe”, publicat în numărul 258 al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 14 iulie - 14 august, și în format digital pe platforma paydemic.

FOTO: Getty Images