Atmosfera Germaniei înfrînte, văzută de un ziarist sovietic

Ilya Ehrenburg e unul dintre ziariștii, dintre marii ziariști, am spune, care au acoperit (ca să folosim un termen din presa de astăzi) Procesul de la Nuremberg.

Reportajele sale publicate la vremea respectivă în presa sovietică au fost strînse ulterior în volumul Drumurile Europei, apărut în variantă românească la Editura Cartea Rusă, în 1947, editată, evident, de Asociația Română pentru Strîngerea Legăturilor cu URSS ( ARLUS).

Despre Proces, Ilya Ehrenburg va scrie mai tîrziu și mai puțin jurnalistic în memoriile sale de referință, Oameni, ani, viață. În timp ce gazetarii străini au stat la castelul Faber, Ilya Ehrenburg a preferat Grand Hotel, din fața Gării din Nuremberg. Din reportaj rețin printre altele amănunte despre atmosfera Germaniei înfrînte:

„Cetitorul amator de exotic va găsi la Nuerenberg destule ciudățenii. Locuiesc la hotelul «Grand Hotel»; stau aici ziariști de toate limbile, experți judiciari, ofițeri americani. Seara, clienții eterogeni ai hotelului beau la bar cocktailuri, iar în fața lor fete pe jumătate goale cîntă, cu pronunțat accent german, romanțe englezești și diferiți «arieni» execută dansuri de negri. Hotelul e «chic» ca înfățișare; dar îi lipsește acoperișul, scările sînt pline de dărîmături și urcarea la etajele de sus este legată de o adevărată echilibristică. Nuerenbergul nu există; tramvaiele circulă printre ruine, iar în puținele prăvălii se vînd diferite «suvenire». Locuitorii se prefac că nu-i interesează procesul; cu toate acestea, procurorul a refuzat să comunice apărării sosirea în oraș a martorilor acuzării, pe motivul că Nuerenbergul este un cuib al fascismului. Sub dărîmături sînt mulți șobolani, iar printre șobolani mai sînt și «vîrcolaci». În sala de judecată există un utilaj splendid, iar pe culoarele lungi e moloz și ger.

Nu știu de ce vor fi ales hitleriștii, la momentul oportun, în mod special Nuerenbergul: aici își organizau congresele, aici făceau defilări de roboți cu arme automate care au bătătorit apoi Europa. Unii spun că în această alegere a reședinței lor s-a manifestat predilecția fasciștilor pentru Evul Mediu, că ei ar fi vrut să lege campaniile lor cu trecutul Germaniei; alții afirmă că Nuerenbergul era un nod important de cale ferată și avea o mulțime de hoteluri confortabile… Poate că i-a fermecat altceva pe fasciști: Nuerenbergul avea un muzeu al torturilor medievale, orașul acesta fusese pe vremuri renumit prin călăii lui. (…)

Alegînd Nuerenbergul sau, mai bine zis, ceea ce fusese odată Nuerenberg, ca sediu pentru Tribunalul Internațional, Națiunile Unite și-au arătat hotărîrea de a-i judeca pe nemernici acolo unde își pregătiseră fărădelegile.

Acum cîțiva ani Hitler declarase: «De acum încolo vor purta arme numai Germanii, iar nu Rușii, Cehii sau Polonezii». În fața clădirii Tribunalului stau de gardă ostași din garda rusă. Și ce face acum «poporul de stăpîni» printre ruinele Nuerenbergului? Servesc cafeaua, curăță cismele, văruesc pereții tribunalului (căci este mai ușor să cureți niște pereți decît să ieși cu fața curată în ochii lumii). ”

_{Foto sus: Orașul german Nurenberg, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial (© National Archives and Records Administration)}