Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene

Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat. O parte a elitei țării a fost lezată în interesele personale economice ori în idealurile politice bazate pe un sistem cu valori democratice.

Printre membrii acestei elite se aflau și numeroși masoni. Oricum ar fi, toți cei afectați de acțiunile lui Cuza au devenit adversarii personali ai domnului, în special după lovitura de stat a acestuia, din 2 mai 1864, prin care a concentrat întreaga putere în mâinile sale.

Nemulțumiri la adresa lui Cuza existau deja, iar în 1862 generalul Macedonski, tatăl viitorului poet, a intrat în conflict cu domnitorul, iar unele documente sugerează chiar încercarea de organizare a unui complot al generalului pentru detronarea lui Cuza¹. E o exagerare. Tensiunile abia se acumulau, nemulțumirea lui Macedonski era doar un semn firav.

Răzmeriţa

În vara lui 1865, în absența domnitorului din Capitală, în ziua de 3 august are loc o răzmeriță a bucureștenilor nemulțumiți de politicile fiscale ale guvernului. Dincolo de cauzele reale, în spatele acestei mișcări s-au aflat Rosetti și Brătianu, care au încercat să o amplifice și să direcționeze nemulțumirile spre răsturnarea regimului.

A fost momentul în care armata a intervenit cu brutalitate în reprimarea revoltei și, după cum afirmă I.G. Valentineanu, intervenția militară a dat apă la moară pentru coagularea forțelor în vederea răsturnării domnului². Mulți dintre militari au fost deranjați că armata a fost utilizată împotriva populației și au decis să se implice în acțiuni contra unui astfel de regim tiranic.

Același Valentineanu, colaborator apropiat al domnului, avea să remarce că abdicarea forțată a lui Cuza a fost rezultatul unui proces vicios de selecție a celor mai buni colaboratori: „Cuza a fost însă nefericit în alegerea oamenilor, eliminând de lângă dânsul pe cei mai marcanți bărbați politici... Dacă, de esemplu, ar fi fost pe lângă dânsul, ca consilier intim, un Ion Brătianu, sau Golescu, Cuza nu ar fi fost detronat. Cu caracterul său cinic și schimbător... Este el însăși cauza propriei sale căderi”³.

Incendierea sediului Lojei Înțelepții din Heliopolis

Replica lui Cuza la revolta din august 1865 nu s-a lăsat mult așteptată, iar victima mâniei sale a fost masoneria locală. Domnul l-a acuzat pe C.A. Rosetti, mason notoriu, că el și organizațiile masonice s-au aflat în spatele complotului.

Colonelul Ioan T. Ulici, un cunoscut mason al perioadei interbelice și poate primul istoric al masoneriei române, avea să afirme că răzbunarea lui Cuza a fost incendierea templului masonic al Lojei Înțelepții din Heliopolis: „La 1865, din ordinul Domnitorului Alexandru Cuza care era pe atunci supărat pe C.A. Rosetti și știindu-l pe acesta francmason și presupunând că în Lojele noastre s-ar complota pentru detronarea Sa, poliția a pus foc în noaptea de 7-8 octombrie asupra localului care era situat înapoia Teatrului Național”⁴.

Tot Ulici mai afirmă și că incendierea Lojei Steaua Dunării la 1865 a coincis cu intervenții „din partea Catolicismului pentru a se închide toate Lojele”, iar Rosetti, Brătianu și G. Filipescu s-au opus din toate puterile.

Incendierea sediului Lojei Înțelepții din Heliopolis a mai avut și alte urmări. Loja Memphis și-a oprit activitatea vreme de trei luni, simțindu-se supravegheată de poliție⁵.

Odată cu abdicarea lui Cuza și clarificarea succesiunii la tronul țării prin acceptarea preluării domniei de către Carol de Hohenzollern, lojile masonice își vor relua în liniște activitatea și fără teamă că vor mai fi deranjate de autorități. În mai 1866, Loja Înțelepții din Heliopolis a primit aprobarea ca să arboreze pe localul său „bandiera cu culorile naționale și cu însemnele masonice”.

Acest text este un fragment din articolul „Conflictul dintre Alexandru Ioan Cuza și Loja Înţelepţii din Heliopolis” publicat în numărul 267 al revistei „Historia” (revista:267), disponibil în format digital pe platforma paydemic.

_{Foto sus: Teatrul Naţional din Bucureşti, vedere de epocă}

Note:

_{1 Arhivele Naționale ale României, Fond Alexandru Ioan Cuza, dosar 21/1862, ff. 1-2.}

_{2 I.G. Valentineanu, Din memoriile mele. Alegerea, detronarea și înmormîntarea lui Cuza Vodă 1859, 1866, 1873, p. 15.}

_{3 Ibidem, p. 13.}

_{4 ANR, Fond Francmasoneria Română, dosar 19, f. 24.}

_{5 Ibidem, f. 26.}