Asasinarea lui Nicolae Iorga, un act de violenţă gratuită

Nicolae Iorga a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician român. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”. Astãzi, 27 noiembrie, se împlinesc 73 de ani de la asasinatul academicianului.

Asasinatele politice au rămas întipărite în memoria oamenilor de-a lungul timpului. Înca din cele mai vechi timpuri sunt cunoscute astfel de crime cu premeditare:Caesar, Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei, Barbu Catargiu,   John F. Kennedy sau Nicolae Iorga sunt doar câteva exemple de mari personalităţi ce au căzut victime cruzilor asasini. Din păcate lista poate continua foarte mult, căci mereu jocul politic a fost dur, „jucatorii” au încercat sa obţina puterea pe căi diferite, sau măcar au încercat sa se răzbune pentru propriul eşec.

Citeşte şi:

Nicolae Iorga, executat într-un conflict care nu mai era al său

Asasinarea lui Iorga, o crimă de stat?

În 1938, în momentul când Regele Carol al II-lea şi-a instaurat regimul autoritar, Nicolae Iorga a făcut parte dintre consilierii regali. S-a numărat printre acei intelectuali care au acceptat noua ordine politică şi s-a integrat în ea. De aici au şi plecat neînţelegerile majore dintre Corneliu Zelea Codreanu şi Nicolae Iorga.

În martie 1938, într-o scrisoare, Căpitanul (Corneliu Zelea Codreanu) îi reproşa lui Nicolae Iorga că are o atitudine ambivalentă. Pe de-o parte, a încurajat sentimentele naţionaliste ale tineretului, iar pe de altă parte, face şi politica cealaltă, acceptând nenumărate compromisuri. Savantul s-a simţit jignit şi a făcut o plângere la Parchet că a primit o scrisoare în care este acuzat de o serie de lucruri neadevărate. Regimul autoritar al lui Carol al II-lea s-a folosit de această reclamaţie a lui Nicolae Iorga şi l-a arestat pe Corneliu Zelea Codreanu. În noiembrie 1938 din ordinul lui Carol al II-lea, Căpitanul şi alţi deţinuţi legionari au fost ucişi în timp ce erau transportaţi de la Râmnicu Sărat spre închisoarea Jilava. În apropiere de Tâncăbeşti, cele două camioane care-i transportau pe deţinuţi s-au oprit şi legionarii au fost strangulaţi. Apoi, li s-a tras un glonte în spate, pentru a simula, în felul acesta, fuga de sub escortă. De aici s-a născut ideea că Nicolae Iorga e autorul moral al acestor asasinate. Plângerea lui împotriva lui Zelea Codreanu a servit drept motiv pentru declanşarea întregii proceduri judiciare şi, pe urmă, i-au adus şi moartea Căpitanului. Nu numai pe Iorga s-au razbunat apoi legionarii, ci şi pe Armand Călinescu, Virgil Madgearu şi mulţi alţii.

Pe 27 noiembrie 1940, in jurul orei 17:30 s-au prezentat la vila lui Nicolae Iorga din Sinaia şapte indivizi, care au spus doamnei Ecaterina Iorga că sunt de la Poliţia Legionară a capitalei şi că au venit să-l ridice pe profesor pentru un interogatoriu.Aceştia ştiau ca profesorul se află la Sinaia sau la Vălenii de Munte de la fiul savantului, caruia îi facuseră o vizită in dimineaţa aceleiaşi zile, întrebând de tatăl său. Doamna Iorga a presimţit ca era ceva dubios la cei şapte indivizi şi l-a scuzat pe Iorga că nu poate primi vizite, fiind bolnav. Prea puţin au contat spusele doamnei. Necunoscuţii au intrat în casă şi au mers după servitoarea ce ducea ceai viitoarei victime. Nicolae Iorga se afla la biroul său, scriind „Istoria Universală”. Legionarii l-au luat pe Iorga în maşină, care nu s-a opus şi au zis că merg la Bucureşti pentru interogatoriu. Profesorul, pentru a-şi linişti familia, nu s-a panicat şi a cerut servitoarei să-i lase materialele pe birou, căci când se va întoarce va mai lucra la ele. In maşina două persoane s-au urcat în faţă cu Iorga, patru în spate, iar unul a rămas pe jos[1].

A doua zi, 28 noiembrie 1940, corpul savantului a fost găsit aruncat pe câmpul dintre Ploieşti şi comuna Strejnic. Un conducător auto ce trecea prin zonă a sesizat acestea. Lângă cadavru s-au găsit nouă tuburi de cartuşe. Corpul victimei era acoperit cu brumă, ceea ce indică faptul că asasinarea s-a făcut înainte de ora 24. Asasinatul a fost conceput la Bucureşti şi executat tot de persoane cu domiciliu în Bucureşti.  Asasinii:Traian Boeru, Stefan Cojocaru, Tudor Dacu, Ion Tucan şi Stefan Iacobuţă s-au răzbunat pe profesorul considerat vinovat pentru uciderea liderului lor[2]. 

Trebuie totuşi precizat faptul ca Nicolae Iorga a adresat cateva scrisori instantei in care a cerut suspendarea procesului Căpitanului, dar acesta nu a fost oprit. Academicianul a avut un sfârşit tragic, violent dupã ce trecuse printr-o perioadă în care fusese urmărit şi ameninţat. Cu mult timp înainte de asasinat devenise foarte nervos şi adeseori la masă spunea familiei că va fi omorât de legionari. Doamna Iorga şi cumnata sa Lucia Bogdan l-au sfătuit să plece în Italia şi să locuiască la casa din Veneţia până la liniştirea situaţiei, dar Iorga a refuzat vehement această propunere, sub motiv că nu e laş să-şi părăsească ţara[3].

Noiembrie a fost o luna in care lucrurile au scăpat puţin de sub control, multe crime au fost înfaptuite de Mişcarea Legionară, măsuri ce au schimbat cursul istoriei s-au adoptat, iar  ruptura dintre Legionari şi Generalul Antonescu a fost una definitiva şi iremediabilă.

Asasinatul căruia i-au căzut victime Iorga şi Madgearu nu seamănă deloc cu maniera legionară de a produce asemenea acte de „justiţie”. I.G.Duca, Mihai Stelescu şi Armand Călinescu au fost ucişi în numele justiţiei imanente, fuseseră găsiţi vinovaţi pentru acte de trădare a unor mari interese naţionale, iar făptuitorii execuţiei, pentru a-i sublinia caracterul justiţiar, nu au părăsit locul crimei pentru a se refugia sau ascunde, ci s-au prezentat imediat în faţa autorităţilor, pentru a face cunoscute motivele şi raţiunea faptei lor. O manieră specific legionară, unică în istoria asasinatelor politice. Prin acest detaliu, prin faptul că nu au fugit de răspundere pentru faptele lor, ci s-au predat singuri autorităţilor, legionarii au dat faptei lor o dimensiune eroică, tulburătoare, obligându-ne să-i scoatem din seria asasinatelor ordinare, pentru simpatizanţii si membrii legionari devenind chiar eroi. Am putea să-i asemanam pe aceştia cu nişte kamikaze europeni.

Despre echipa ce a adus moartea celor doi profesori, Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu nu putem afirma aceleaşi lucruri. Faptele lor prezintă prea mult sânge rece, iar faptul că gruparea din care făceau parte se afla la guvernare a contribuit teribil. Din aceasta cauză nu au mai simţit nevoia de a-şi argumenta actul sângeros şi nici de a mai da explicaţii. Puterea era în mâna lor, deci erau liberi. Lucrurile nu au fost tocmai cum poate se aşteptau ei şi mai târziu au trebuit să plătească pentru cele comise, plătind oarecum şi prin scoaterea lor de la guvernare.

Bibliografie:

Stoian, Mihai, Dosarul unei crime politice:N. Iorga,   Bucuresti, Muzeul Literaturii Române, 1974.

Zinca, Haralamb, Noiembrie însangerat, Bucureşti, Editura Fundatiei Pro, 2000.

NOTE

[1]Stoian, Mihai, Dosarul unei crime politice:N. Iorga,   Bucuresti, Muzeul Literaturii Române, 1974, paginile 105-106.

[2]Ibidem, pagina 107.

[3]Ibidem, pagina 108.