Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
Cavaleria grea, măcar o parte a ei, purta cu siguranță echipamente – armuri și coifuri – similare cu cele din Europa Centrală și de Vest: armuri cu plăci, armuri lamelare și cămăși de zale sau un amestec din acestea cu piese de tip oriental. Nu cunoaștem existența unor ateliere de fabricat armuri în Țara Românească, deci echipamentele proveneau din comerț și din raiduri de jaf.
Având în vedere numărul mare de otomani uciși în campaniile lui Țepeș, putem presupune fără a exagera că mulți dintre soldații săi purtau echipamente otomane și foloseau arme otomane. Cavaleria grea se folosea de lănci, spade, buzdugane, scuturi. Nu ar fi fost de mirare ca un călăreț greu valah să aibă asupra sa echipamente și arme ungurești și otomane simultan. Pentru domn, gardă și boierii cu dare de mână putem lua în considerare și folosirea unor cuirase metalice de tip occidental, provenite din comerț sau din pradă de război.
Cavaleria ușoară arăta cel mai probabil la fel cu nomazii din est, având, după cum ne prezintă și frescele, caftane încinse cu centuri de care era legată tolba de săgeți și cea pentru arc, un cuțit și o spadă sau sabie, sau chiar topor. Arma principală putea fi tot lancea sau o suliță, dar călăreții valahi erau cunoscuți drept foarte buni arcași. Este posibil ca, pentru protecție suplimentară, să fi fost folosite armuri și coifuri din piele atât la cavalerie, cât și la infanterie.
Infanteria folosea, de asemenea, o serie de echipamente, de la gambesoane simple la cămașa de zale capturată de pe vreun ienicer. Ca arme, foloseau lănci și sulițe, halebarde, arbalete, arcuri, scuturi de diferite dimensiuni și forme, topoare, ghioage, spade și falchioane.
Mercenar ceh sau german din armata lui Vlad III, cu armură de tip brigandină, coif tip pălărie, des întâlnit la pedestrașii central- și est-europeni. Apărat de o pavăză – cu imaginea Sfintei Fecioare – proptită în pământ, lângă care este înfipt un messer, acesta mânuieşte o armă de foc folosită în secolul XV la nivel european (ilustrație de Cătălin Drăghici)
Piesele de artilerie erau mai mult ca sigur cumpărate sau capturate în luptă. Sursele mai menționează în tabăra valahă corturi și pavilioane, semnalele în tabără și în luptă fiind date de trompete și de tobe. Nu avem știri despre stindarde sau steme boierești, chiar dacă trebuie să fi existat.
Țăranii care luptau veneau la oaste cu hainele proprii, folosind probabil scuturi de răchită ranforsate cu piele, folosind în luptă sulițe și unelte agricole – coase, furci –, dar și ghioage și securi. Cei mai norocoși puteau folosi în luptă piese de echipament și arme luate de la cadavrele inamicilor. „Curățarea” unui câmp de bătălie era o practică normală peste tot în Evul Mediu.
Acest text este un fragment din articolul „Campaniile militare ale lui Vlad Țepeș”, publicat în numărul 220 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.
Foto sus: Stânga: Călăreț din cavaleria ușoară. Echipat uşor, fără armură, călărețul este înarmat cu un arc și săgeți, o tolbă separată pentru arc și o sabie. Arcașii călare erau folosiți în cercetarea teritoriului, atacuri prin surprindere, flancarea inamicului. În imagine, celebra „lovitură partică”, o metodă de a trage de pe cal din întoarcere, folosită de cavaleria ușoară română până în secolul al XVIII-lea. Dreapta: Boier valah echipat relativ ușor – gambeson, genunchiere și cotiere metalice, apărătoare de umeri, evantai de zale. Ţine coiful în mână, poartă spadă și scut (ilustrație de Cătălin Drăghici)