Am fost acolo unde s-a decis soarta lui Ceauşescu!

Înaintea oricărei plecări în străinătate, mă întreb ce ştiu eu despre locul pe care am decis să-l vizitez, sub semnul credinţei că nicio experienţă intelectuală nu poate fi comparată cu experienţa pe care aş numi-o:a vedea cu ochii tăi ceea ce-ai citit în cărţi sau ai învăţat la şcoală.

Ce ştiu eu despre Malta?, m-am întrebat înainte de a mă urca în avionul de Roma, pentru noi, românii, lipsind o cursă directă Bucureşti-Malta. Păi ce să ştiu? Că e locul despre care spui, în chip automat, ca sub puterea reflexului pavlovist:Cavalerii de la Malta! Şi, imediat, urcând dinspre trecutul anilor de şcoală, cu sâcâitoarele teze şi cumplitul Bacalaureat, îţi vin în minte versurile din „Scrisoarea a III-a” a lui Eminescu:„S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta/Papa cu a lui trei coroane/Puse una peste alta“.

Cavalerii de la Malta sunt pomeniţi de Baiazid, în discursul său menit a-l intimida pe solul valah cu imaginea de Biruitor al Apusului. Suspectându-l pe marele nostru poet c-a pus sintagma Cavalerii de la Malta ca să-i iasă rima cu Papa şi coroanele sale, nimic altceva nu mi-a trecut prin cap.

Întâlnirea de la Malta, din 2-3 decembrie 1989, e la noi, în România, un eveniment asemănător întâlnirii între patru ochi dintre Dumnezeu şi Moise pe Muntele Sinai. Ca şi momentul de pe Muntele Sinai, întâlnirea de la Malta a decis soarta unui Popor. Ca şi momentul de pe Muntele Sinai, cel de la Malta s-a desfăşurat departe de ochii celorlalţi muritori. Evreii din Vechiul Testament rămăseseră undeva, la poalele Muntelui. Muritorii din Istoria contemporană rămăseseră undeva, pe malul Mediteranei înfuriate.

Cu toate acestea, până în seara sosirii în Malta, nu m-am gândit că mă aflam în ţara invocată la noi, în postdecembrism, ori de câte ori vine vorba de căderea lui Ceauşescu. Pentru că – deşi au fost multe dezminţiri ulterioare, făcute, e drept, cam cu jumătate de gură – e în afara oricărei discuţii că la Malta s-a decis soarta lui Nicolae Ceauşescu.

La hotelul din Sliema, peste drum de Valleta, am ajuns cu aprofundarea ghidului Malta &Gozo, din colecţia Lonely planet, la capitolul consacrat orăşelului Marsaxlokk, de pe coasta de sud-est a insulei, vândut de toate circuitele turistice drept locul tradiţional al pescarilor maltezi şi al nevestelor acestora. Pescarii pleacă în larg cu ambarcaţiunile lor protejate de Ochiul lui Osiris, în timp ce nevestele, rămase acasă, lucrează broderii de o rară frumuseţe. Şi pescarii, şi nevestele vând produsele mâinilor lor turiştilor străini, aduşi aici cu autocarele firmelor malteze, într-un circuit care cuprinde, în mod obligatoriu, şi Marsaxlokk.

Între propaganda turistică şi propaganda comunistă sunt multe asemănări. Una dintre ele constă în căutarea disperată a motivelor de elogiere. Propaganda comunistă, de elogiere a realităţilor comuniste. Propaganda turistică, de elogiere a realităţilor turistice.

Marsaxlokk, cu Summitul, Birzebbuga, cu Monumentul

Sub acest semn, ghidul se grăbea să consemneze despre Golful Marsaxlokk:„În 1989, faimosul summit între preşedintele sovietic Mikhail Gorbaciov şi preşedintele US George Bush (senior) s-a ţinut la bordul unui vas de război ancorat în acest golf“.

Cât pe-aci să mă prăbuşesc de pe scaun sub fulgerul revelaţiei. Cum dracu’ nu mi-a trecut prin cap până acum că pe insula asta a avut loc întâlnirea de la Malta?! Revelaţiei i-a urmat agitaţia. Nu plec din Malta nici mort fără să fac un film şi mai multe fotografii ale Golfului în care a fost ancorat Crucişătorul sovietic „Maxim Gorki“, pe care a avut loc întâlnirea dintre Mihail Gorbaciov şi George Bush-Tatăl.

Căutând pe internet modalităţile de a ajunge pe ţărmul golfului cu pricina, descopăr că întâlnirii i s-a dedicat un monument. Ca să mă prostesc şi mai tare, după ce c-am aflat întâia oară de existenţa unui monument, am mai şi citit că el nu e pe faleza orăşelului Marsaxlokk, ci pe cea a orăşelului Birzebbuga.

Dumnezeu să-i mai înţeleagă pe maltezii ăştia! Vasul a fost ancorat în Golful Marsaxlokk. Monumentul întâlnirii e trecut de ghiduri la capitolul dedicat orăşelului Birzebbuga. De ce nu la Marsaxlokk?

Probabil, pentru că Birzebbuga avea prea puţine lucruri (dacă nu chiar deloc) care să atragă turiştii străini, marii contributori la bugetul Maltei. Şi atunci s-a făcut următoarea împărţire frăţească:Marsaxlokk, cu Summitul, Birzebbuga, cu Monumentul. Aşa aş fi conchis dacă aş fi avut răgazul sufletesc să-mi pun şi alte întrebări decât cea care mă luase în primire:Cum ajung eu la Monument?Ghidurile Maltei dau două posibilităţi:– Autobuzul public (0, 5 euro)– Taxiul (21 de euro)Taxiul face maximul 20 de minute dus, 20 întors.M-am gândit la taxi. Pe măsură ce mă gândeam la formula asta, îmi dădeam seama că e tare complicat. Urma să găsesc un taximetrist căruia să-i dau adresa de la Monumentul Summitului.

În seara respectivă aveam o hartă a Maltei care nu conţinea niciun semn al Monumentului. Cum să-i explic eu respectivului unde voiam să ajung? Ulterior, după ce-am fost la faţa locului, am cumpărat o hartă (Malta &Gozo. Ilustrated Road Map), pe care Monumentul era desenat în chip stilizat şi cu precizarea:„Bush/Gorbachev cold war Memorial – 118” (numărul autobuzului care ajunge acolo – n.n.).

Am optat până la urmă pentru o formulă folosită şi la Istanbul:un tur turistic privat. E singurul tur în care poţi impune ghidului vizitarea şi a altui monument decât cele standard.

Spre surprinderea mea, cei de la firmă ştiau despre ce-i vorba. Monumentul nu era trecut printre obiectivele standard de vizitat. Trebuia să renunţ la turul capitalei Valetta, dacă voiam să ajung la Monument. Valleta, aflată la un sfert de ceas cu ferry de Sliema, o puteam da gata şi pe cont propriu.A doua zi de la înscriere, o maşină cu şofer şi ghid mă ducea întâi şi-ntâi la Monument. În nici 20 de minute (asta e Malta!), ajungeam la faleza Birzebbuga.

Pe internet sunt puţine informaţii despre Monument. Cea mai des repetată e informaţia despre acţiunea comună din 28 aprilie 2013 (Ziua Pământului) a ambasadoarei SUA în Malta, Gina Abercrombie-Winstanley, şi ambassadorul rus, Boris Marchuk, acţiune constând în plantarea de flori şi pomişori.

Un Gorbaciov în engleză

După ce mă trag în poză cu Monumentul (nu obişnuiesc să mă prostesc astfel, de regulă, dar de data asta socotesc că merită!), îmi notez cele văzute. Monumentul vrea să simbolizeze îmbrăţişarea celor două superputeri:SUA şi URSS.

Pe Monument scrie în engleză:„Malta 2-3 decembrie 1989, George Bush, Michael Gorbachev” (englezificat) şi în trei limbi – malteză, engleză şi rusă – propoziţia:„Sfârşitul Războiului Rece”.

Curios rămâne următorul fapt:la toate obiectivele turistice, ghida a turuit imediat ce-a dat cu ochii de obiectiv. Aici, după ce şoferul a tras maşina, lăsând-o cu uşile deschise, ghida s-a dat la o parte, lăsându-mă să fotografiez şi să filmez, fără a scoate un cuvânt. Să nu fi ştiut nimic despre Monument? Sau, ca malteză, să fi considerat că ţara sa n-are de ce să se mândrescă prea tare cu găzduirea întâlnirii.

Dacă – vorba unui ghid – Valleta e capitala Cavalerilor de Malta, nu te poţi întoarce acasă fără să fi vizitat unul dintre locurile strâns legate de istoria acestui Ordin:Sacra Infermeria, spitalul ordinului Sf. Ioan, construit în 1574.

Aici erau îngrijiţi răniţii în lupte, săracii, pelerinii, care beneficiau de dotări medicale moderne la vremea când spitalul a funcţionat (1574-1798). În 1974, clădirea e atribuită Centrului Mediteranean de Congrese. De aceea, vizitarea celebrei Sacra Infermeria se face numai în grup, sub autoritatea unui ghid.

Pe 31 decembrie 2013, pe la prânz, am cumpărat bilet şi, înscris într-un grup internaţional, am purces la vizitarea locului faimos.Nu mă gândeam că voi da şi aici peste un loc legat de întâlnirea de la Malta.

La un moment dat, ghida s-a oprit în dreptul unor uşi pentru a ne spune că dincolo de ele se află sala de conferinţe Republic Haal a Centrului Mediteranean de Congrese. După care a zis:„În această sală a avut loc Conferinţa de Presă Bush-Gorbaciov după Summitul din largul mării”. Cu excepţia mea, nimeni din grup n-a tresărit şi, cu atât mai puţin, n-a zis că vrea să vadă sala.

Pe parcursul vizitei, am rugat-o pe ghidă să mă lase să fotografiez sala, interesat cum sunt de locurile legate de întâlnirea de la Malta. Pentru că sala ţine de Centrul Mediteranean, ghida mi-a răspuns că va cere voie celor de la intrare după ce se termină vizita.

Vizitatorii au plecat. Ghida a obţinut permisiunea şi, astfel, am fotografiat şi filmat sala. Nu m-am putu stăpâni să nu-i spun distinsei c-ar trebui pusă o plăcuță care să consemneze momentul din 3 decembrie 1989. Am auzit-o, la plecare, întrebându-i pe cei la Centrul Mediteranean de ce nu s-au gândit la plăcuță.Seara, înainte de a posta poza pe pagina mea de facebook, am vrut să verific spusele ghidei. Spre surprinderea mea, excepţie făcând reportajul din Valletta al unui bloger, niciun text nu se referea la sala care a găzduit Conferinţa de presă din 3 decembrie 1989. Ziarele americane din 4 decembrie 1989 consemnau Conferinţa de presă fără a preciza locul unde s-a ţinut sau – şi mai rău – plasând-o pe Crucişătorul „Maxim Gorki”, lucru imposibil, pentru că ar fi presupus încărcarea unui vas cu jurnalişti şi ducerea lui pe marea agitată, până la Crucişător.

Am postat poza pe facebook, aşezând-o sub semnul ipotezei şi cerând sprijinul cititorilor. Sprijinul n-a întârziat să vină. Cineva mi-a dat linkul la un articol care preciza că reuniunea a avut loc la Centrul Mediteranean, ba chiar c-au fost probleme cu sonorizarea.

Un alt obiectiv e Aeroportul din Malta, pe care au aterizat avioanele lui Bush şi Gorbaciov. Cei doi au fost întâmpinaţi, pe rând, de şeful statului maltez. Am ţinut să-l fotografiez la plecarea din Malta.

Întâlnirea de la Malta înseamnă pentru noi, românii, un moment crucial de destin. Pentru maltezi nu înseamnă nimic. Poate doar una dintre numeroasele întâlniri politice sau culturale, găzduite de Malta. Aşa se explică prăpastia sufletească dintre mine şi maltezi în privinţa locurilor legate de întâlnirea din 2-3 decembrie 1989, zisă și Noua întâlnire de la Yalta.

Ce s-a discutat la bordul crucişătorului „Maxim Gorki”?

Foto:Crucișătorul „Maxim Gorki” unde s-au desfășurat, în decembrie 1989, discuțiile de importanță capitală între Bush și Gorbaciov

Întâlnirea care a avut loc între președintele american George Bush şi liderul sovietic Mihail Gorbaciov la data de  2-3 decembrie 1989, în apropierea insulei Malta, la bordul vasului sovietic „Maxim Gorki”, va continua multă vreme să producă reverberații puternice. S-au scris numeroase comentarii și analize, s-au facut și mai multe speculații asupra întregului eveniment.

Mulți au afirmat că a fost o întâlnire perfect justificabilă între cei doi lideri, date fiind schimbările politice din Europa de Est, însă cei mai mulți sunt convinși că acolo și atunci s-au delimitat noile sfere de influență după sfârșitul „războiului rece”. Astăzi, istoricii au la dispoziţie doar versiunea sovietică a stenogramelor, unde nu apare referirea la „sfere de influență”;oricum, discuțiile între „patru ochi” dintre cei doi lideri nu au fost date publicității. Cu siguranță însă, s-au discutat problemele ivite după „destrămarea cortinei de fier” și nu numai.

S-a discutat despre Nicolae Ceaușescu? Dar despre România?

Bush și Gorbaciov au declarat peste ani că nu-şi aduc aminte să fi discutat explicit despre România sau despre Ceauşescu. Și, totuși, într-un raport al Direcției de Informații Externe a Securităţii, din 2 decembrie 1989, este citat un interviu acordat cu puţin timp înaintea întâlnirii de la Malta, un interviu în care George Bush vorbea despre... România:„Aş dori să văd unele acţiuni şi în această ţară. Nu ştiu când se va întâmpla acest lucru. Am trimis în România un nou ambasador, Alan Green, care îmi este prieten. L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent, ce cunoaşte bine părerile mele despre democraţie şi libertate. Cred că Alan Green a plecat la 29.11.1989 spre România şi el va prezenta punctul nostru de vedere, al meu personal, preşedintelui Nicolae Ceauşescu. În orice caz, vom încerca, dar va fi foarte greu”. (Ciprian Stoleru)

Nota lui Iulian Vlad

„La Casa de cultură a Sindicatelor din Ploieşti a avut loc, al sfârşitul lunii octombrie a.c. [2013 – n.a.], o conferinţă cu tema «Rolul şi locul serviciilor secrete în sistemul de apărare şi siguranţă naţională». Au participat, printre alţii, Filip Teodorescu şi Petru Neghiu, preşedinţii Asociaţiilor Cadrelor Medicale în Rezervă şi în Retragere din SRI şi SIE.

În relatarea sa asupra acestui eveniment, ziarul «Prahova»din 24 octombrie 2009 îl citează pe Filip Teodorescu, care a afirmat: «Serviciul de informaţii român nu a fost luat prin surprindere de ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989, deoarece ştia ce urma să se petreacă. Ba chiar l-a avertizat pe Nicolae Ceauşescu, dar acesta nu a ţinut cont de informaţiile primite».

Pentru a ilustra aceste afirmaţii, prezentăm în continuare extrase dintr-o Notădatată4 decembrie 1989, semnată de şeful Departamentului Securităţii Statului, general Iulian Vlad, respectiv dinRezumatulinformaţiilor primite prin Cifru, din 18 decembrie 1989:

NOTA

Raportăm următoarele informaţii obţinute pe mai multe linii, cu privire la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov:

1) În cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre SUA şi URSS, organizate la iniţiativa sovieticilor, cele două părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenţă şi elaborarea unei noi strategii comune care să le asigure, în continuare, un rol dominant în toate problemele internaţionale (...).

* Din datele de care dispunem rezultă că la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov ar urma să se discute şi problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de «reforme reale», fiind avute în vedere îndeosebi R.P. Chineză, Cuba şi România.

* Cu privire la ţara noastră, Bush va releva că statele membre ale NATO vor continua aplicarea de restricţii în relaţiile lor cu România şi va solicita ca şi URSS să procedeze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi minereu de fier”.

(Din volumulAdevăruri incomode. Decembrie 1989, Editura Semne, București, 2013)