Acolo unde Cehov a scris „Trei surori”
Hotel Oasis din Nisa, la care ajung în cele din urmă, pentru a vedea locul în care au tras Lenin și Cehov, are pe peretele dinspre stradă două plăcuțe și un basorelief. Prima sună astfel în franceză: „Antoine Tchekhov, 1860-1904. Scriitor rus și om de teatru, a stat aici iernile 1897, 1898, și 1900, 1901 și aici a scris Trei surori”.
A doua plăcuță e în două limbi, franceză și rusă, și sună așa: „În acest imobil a stat în 1903, Anton Tchekhov, scriitor rus”.
Cehov beneficiază de un panou comemorativ plasat deasupra plăcuțelor. Mai jos și mai la dreapta, se aduc amănunte în rusă și în franceză despre inițiativa panoului comemorativ:
„Acest panou comemorativ a fost realizat de sculptorul Oleg Abazieff la inițiativa Atelierului franco-rus al fraților Ala și Rene Guerta cu generosul concurs al amicei lor Nathalie Kournikova și așezat în decembrie 2004 grație ajutorului dat de Excelența Sa, Ambasadorul Rusiei în Franța, Alexandre Avdeev.”
Mă grăbesc să aflu din cartea lui Virgil Tănase despre Cehov, „Cehov”, editura Tracus Arte, 2016, amănunte despre șederile lui Cehov la Nisa. În septembrie 1897, aflat la Berlin, Cehov decide să meargă pe Coasta de Azur. De la Virgil Tănase aflu de ce trăgeau la hotelul Oasis de azi nu doar Cehov, dar și Lenin și presupun mulți alți ruși:
„De la Petersburg, Leikin îi recomandase Pensiunea rusă a Doamnei Vera Krugopoleva. Deși situată la parter, camera lui Cehov e luminoasă, pentru că, aflându-se la colțul clădirii, are ferestre pe două părți, iar ușile de sticlă dinspre grădină dau spre sud, așa încît soarele bate toată ziua. Pe jos covoare persane și un pat «cît al Cleopatrei». O baie numai a lui. Are bucuria de-a descoperi că la pensiunea Doamnei Krugopoleva se servesc mâncărurile de-acasă. Bucătăreasa venise din Rusia cu treizeci de ani în urmă, adusă aici de proprietarii moșiei pe care se născuse, și se căsătorise cu un marinar negru. Fata ei, metisă, face trotuarul, și locatarii o întîlnesc uneori pe culoar. Cehov mănîncă bine și se înzdrăvenește dar nu are totuși decît 72 de kilograme «cu pălărie, baston şi pardesiu».”
Ca și Bunin, ca și alți ruși ajunși în străinătate, Cehov se păstrează în cercul intim al rușilor din locul respectiv:
„Și pe urmă pe Coasta de Azur rușii sunt la ei acasă. Au două biblioteci și o librărie al cărei proprietar publică un jurnal franco-rus. Au un sanatoriu al lor, lîngă Menton, mai multe biserici și un cimitir «intim, plin de verdeață, cu vedere la mare».
Pensionarii Doamnei Krugopoleva, cei mai mulți bolnavi, veniți să profite de soare și de mare, formează o familie de circa patruzeci de persoane, în mijlocul cărora Cehov se simte bine, înconjurat de personaje ciudate care-și poartă fiecare mai mult sau mai puțin discret tristețea: o baroană cu fata ei, care își caută un soț, văduva nevrotică a unui universitar, mai mulți avocați, cîțiva artiști, un mănunchi de nobili, nevasta unui negustor de la Moscova care ar vrea să se întoarcă acasă, ceea ce pare foarte puțin probabil, pentru că soțul a uitat-o aici, unde zace în grădină visând la locurile copilăriei. Cehov le-a dat porecle: Crapul, Păpușa, Pănglicuța roșie, Molia, Mizerabilul. Venită de la Paris ca să-și vadă prietenul, Alexandra Hotiaințeva face cîteva caricaturi. Stă ore în sir în camera lui Cehov, ceea ce scandalizează cîțiva pensionari. Și nu e decât un început. Olga Vasilievna nu are decât cincisprezece ani și locuiește la Cannes. Orfană, a fost adoptată de un moșier care-a trimis-o în străinătate, lăsînd-o în grija unei guvernante venită de Anglia, încât vorbește mai bine engleza decît rusa. Îl admiră pe Cehov și ar vrea să-i traducă povestirile. Vine să-l vadă tot la cîteva zile, stă cu ceasurile în camera lui și se plimbă cu el pe faleză ținându-l de braț spre indignarea unora din locatarii Pensiunii ruse.”
Cartea lui Virgil Tănase descrie viața lui Cehov la Nisa astfel încît noi, cei de azi, să avem o imagine și despre viața cotidiană și culturală a unui rus ajuns pe tărîmuri mai calde decît cele rusești. Cehov beneficiază de un cerc de prieteni redus la trei persoane. Maxim Maximovici Kovaleski, un exilat rus pentru activitatea sa subversivă, pictorul Valerian Ivanovici Iakobi și viceconsulul rus Nicolai Ivanovici Iurasov:
„Se văd regulat toți patru, joacă cărți, se plimbă prin oraș, urcă să privească marea de pe băncile aleii care duce la castel și cinează fie la Pensiunea rusă, fie la Taverna Gotică unde, cînd nu mănîncă stridii, beau bere și se-ndoapă cu crenvurști serviți cu muștar. Se duc la teatru s-o vadă pe Sarah Bernhardt și la operă s-o asculte pe Adelina Patti.
Suvorin e la Paris dar nu vine până la Nisa unde ajung în schimb frații Nemirovici-Dancenko. Încearcă să-l convingă pe Cehov să vină cu ei la Cazino dar acesta rezistă.
În această toamnă a anului 1897, Cehov duce în sfîrşit și pentru prima oară o viață tihnită. Se odihnește, se plimbă, se distrează, aduce «sacrificii zeiței Venus», doarme mult, petrece ore-n șir la terasa cafenelelor unde citește ziarul și se uită la lume.”
Virgil Tănase surprinde un moment aparte din viața la Nisa a blîndului Cehov. Pe 2 martie 1898 ajunge la Nisa Ignaty Nicolaevic Potapenko, scriitor și amic de-al lui Cehov (prototipul lui Prigorin). Cu amicul său Cehov e cît pe-aci să aibă o aventură de bogătaș rus:
„Din fericire, pe 2 martie Potapenko ajunge la Nisa şi se instalează și el la Pensiunea rusă. A venit hotărât să cîștige un milion la ruletă ca să poată după aceea scrie după pofta inimii, eliberat de grijile vieții de zi cu zi. Ca să scape, poate, de plictisul care-l copleșește, Cehov pare dispus să creadă în șansele acestui proiect nesăbuit. Cumpără o ruletă și cei doi petrec ore în șir învîrtind bila și notînd cifrele care ies, nădăjduind să descopere o lege a probabilităților. Seara, se duc la Monte Carlo unde Potapenko, care nu se dezminte, joacă sume importante spre deosebire de Cehov care mizează trei surcele, mai mult ca să se distreze. Potapenko pierde pînă la ultimul sfanț și pe 28 martie pleacă de la Nisa cu un bilet de tren cumpărat din banii împrumutați de Cehov.”
Cehov nu e bogătaș rus. Nici de pe vremea aia, nici de pe vremea postcomunismului. Prin urmare, trebuie să se apuce de scris. În cazul lui e singura formulă de a face rost de bani:
„În această toamnă a anului 1897, Cehov duce în sfîrșit și pentru prima oară o viață tihnită. Se odihnește, se plimbă, se distrează, aduce «sacrificii zeiței Venus», doarme mult, petrece ore-n șir la terasa cafenelelor unde citește ziarul și se uită la lume. «Nu fac nimic, nu scriu nimic și nici n-am poftă de scris», îi mărturisește Lidiei Avilova într-una dintre scrisori. Din păcate, Masa îl înștiințează că la Melihovo nu mai ajung banii. Cehov refuză suma pe care i-o trimite, la sugestia lui Levitan, tînărul Ivan Morozov și nu acceptă nici avansul pe care i-1 propune editorul Iacov Lazarevici Baraskov care speră de mult să-l publice.
De voie de nevoie, Cehov ia din nou condeiul.”
Pentru Virgil Tănase e un bun prilej de a ne dezvălui cum colabora un Cehov aflat în Franța cu presa din Rusia, de la trimiterea manuscrisului pînă la primirea banilor:
„Redactorul-șef al revistei Cosmopolis ar vrea să profite de prezența lui Cehov în Franța ca să aibă o povestire inspirată din viața de acolo. Cehov îi răspunde că n-ar putea-o scrie decît după ce se va fi întors în Rusia: «Nu pot să scriu decît după ce m-am îndepărtat suficient de realitate. Timpul filtrează amintirile ca să nu rămînă decît ceea ce e important și tipic.» Aşa încît povestirea La Prieteni va fi «rusească». Scrisă poate fără îndemn, Cehov nu-i găsește calitățile necesare ca s-o includă în volumul de Opere, deşi e primul germene a ceea ce va fi, peste cîțiva ani, Livada cu vişini.
Nevoia de bani devine stringentă şi așa se nasc Pecenegul, În cărută, Acasă. Povestiri scurte, emoționante, care pun la îndoială capacitatea noastră de a ne ameliora. Telefonul și telegraful nu ne-au făcut mai buni. Lipsindu-le bucuriile vînătorii, copiii «Pecenegului» se distrează azvîrlind în aer găini pe care le împușcă și Vera Ivanova Kardina, o făptură atît de delicată și cu idei umaniste, își biciuiește fără milă slujnica. Cehov trimite cele trei povestiri revistei Russkie vedomosti. Redacția nu-i poate expedia șpalturile, cum solicitase: «Nu citesc șpalturile numai pentru a face corecturi exterioare. De obicei mă folosesc de ele ca să-mi desăvîrşesc textul mai ales, ca să zic așa, din punct de vedere muzical». Oricum Cehov n-ar fi putut înapoia șpalturile prin postă. În august, președintele Republicii franceze vizitase Rusia și o clauză a tratatului semnat cu această ocazie interzice poștei franceze să expedieze în Rusia imprimatele în chirilice care sunt adesea subversive.
Russkie vedomosti trimite o parte din remuneratie direct la Melihovo.”
Plăcuța de la hotel invocă un popas în care Cehov a definitivat Trei surori. După ce precizează că s-a petrecut în decembrie 1900, Virgil Tănase îl istorisește astfel:
„În Europa e iarnă, frig. La Nisa unde ajunge în preajma Crăciunului soarele strălucește, copacii sunt înfloriți, lumea umblă în talie, terasele cafenelelor și restaurantelor sînt pline. În curtea Pensiunii ruse trandafirii dau muguri.
Cehov stă cu ferestrele larg deschise și copie Trei surori remaniind textul cînd, uneori, i se pare că e necesar, mirat el însuşi de-a fi scris «o chestie ca asta».”
Foto sus: Promenade du Paillon din Nisa. Carte poștală de la începutul secolului XX (© Library of Congress)