A fost Armata Roșie pregătită de război în iunie 1941?

Orice mare putere trebuie să-și zdrobească supușii pentru a-i transforma într-o masă absolut supusă centrului conducător și care poate să fie turnată în diferite unități militare pentru atingerea unor obiective utopice. Teroarea fizică trebuie să fie însoțită în mod obligatoriu de o intensificare a muncii de propagandă, mai ales atunci când nu există vreo urmă de legătură între nevoile oamenilor de rând și oferta guvernamentală. Statul comunist a fost construit în jurul ideilor comuniste interpretate de către Vladimir Ilici Lenin și pe care Iosif Vissarionovici Stalin le-a pus în practică timp de două decenii cu furie demnă de o cauză mai bună. Liderul de la Kremlin a spus clar că obiectivul suprem constă în realizarea revoluției mondiale, adică zdrobirea lumii libere cu ajutorul Armatei Roșii. A fost absolut normal să se dezvolte industria de armament pentru ca dotarea trupelor să fie potrivită cu țelul măreț.

Totuși, la 22 iunie 1941, armata germană a început o ofensivă de amploare care a avut drept rezultat străpungerea dispozitivului sovietic și, mai grav, ajungerea până la periferiile Moscovei și ale Leningradului. A fost normal să se caute vinovați, ceea ce poliția politică stalinistă se pricepea de minune să inventeze. Au fost găsiți ofițeri responsabili pentru dezastru și execuțiile au curs în bunul stil stalinist. Istoricii, formați după același sistem de gândire, au pornit la vânătoare și au trecut peste problemele legate de personal, ofițeri trădători sau lipsa cadrelor de conducere în urma epurărilor. Trebuia identificat un dușman care să nu vorbească și să fie ideal pentru a explica înfrângerile fără precedent la scara istoriei. A fost găsit repede. O armă nu prea are avocați și nici nu știe să vorbească.

Autori reputați au dat vina pe tancuri, că erau prea puține sau de slabă calitate. Nici piese de schimb nu se găseau din belșug, unele mașini erau uzate din cauza antrenamentelor intensive și nu erau moderne în raport cu cele germane. Erau și puține în raport cu cele germane. Astfel de afirmații au fost amestecate în fel și chip până când erau obținute articole și cărți științifice sau de popularizare a istoriei. Au fost primite cele mai înalte onoruri academice pentru astfel de descoperiri prin care se demonstra că Armata Roșie n-a fost pregătită de război în iunie 1941 pentru că Iosif Stalin a avut încredere în Adolf Hitler și a neglijat producția de armament.

Unele surse din spațiul sovietic au reținut pentru viitor că au fost 1.861 de tancuri moderne și era puțin, chiar foarte puțin la dimensiunile frontului și în raport cu temutele divizii Panzer din cadrul Wehrmacht-ului. S-a ajuns chiar la un total de 1.475 de blindate din modelele T-34 și KV-1, ceea ce era îngrozitor de insignifiant în raport cu cele circa 3.500 etalate de către Reich la granița apuseană. A fost absolut normal să se producă un dezastru în vara anului 1941 și totul a plecat de la acest haos organizat de Stalin.

Oare chiar să fie adevărat ce scriu savanții reputați, experți în domeniul militar, sau sunt niște mincinoși dornici doar să fie în grațiile unei puteri ce trăiește în veșnică minciună?

Adevărul rămâne doar în titlu unui ziar ce trebuie să păcălească mulțimile pentru totdeauna și trebuie să se observe că poporul are creierul spălat perfect prin munca aparatului de propagandă. Iosif Stalin dispunea de șapte divizii de tancuri mai mult decât moderne, pe care nici măcar SUA n-a putut să le egaleze în ceea ce privește calitatea proiectării, dar istoricii au putut să spună că nu era pregătit de luptă în iunie 1941.

Nu exista ceva comparabil cu KV-1 pentru misiunea pe care o avea: spargerea liniilor defensive inamice. T-34 era mașina ideală pentru dezvoltarea ofensivelor în adâncimea dispozitivului inamic, dar în iunie 1941 putea să fie folosit și ca tanc de ruptură. Blindajul gros și înclinat permitea trecerea de barajul proiectilelor de mic calibru și tunul de la bord era capabil să lupte cu artileria inamică de câmp. Mitralierele foloseau clasica muniție de 7,62 mm, verificată încă din prima conflagrație mondială. Aceste mașini erau un vis pentru orice tanchist al vremii și nu se puteau compara la categoria lor de masă cu un alt blindat.

Deschiderea arhivelor după 1991 a scos la lumină unele documente interesante despre Al Doilea Război Mondial, dar multe au rămas sub pecetea tainei secretului de stat. S-a aflat ce avea în dotare Armata Roșie în iunie 1941 și cifra de 1.475 se poate spune că a fost aproape corectă. I s-a raportat lui Iosif Stalin că 1.400 de T-34 erau în efectivele unităților, adică exact cele șapte divizii calculate mai sus. Câte erau cele din modelul KV? Tabelul despre dotarea forțelor sovietice precizează că au fost 711 la 21 iunie 1941, adică peste trei divizii complete.

Dacă Iosif Stalin avea la dispoziție astfel de jucării blindate și Hitler avea mașini modeste din modelele Panzer III și Panzer IV, oare cine era pregătit de luptă? Tancurile sovietice n-au dat rezultate în iunie 1941 pentru că au fost trimise la atac după indicațiile venite de la comandamentul suprem de la Moscova și ordinele nu s-au potrivit cu ceea ce era pe câmpul de luptă. În plus, n-au fost sprijinite de aviație, ceea ce s-a soldat cu pierderea coloanelor de aprovizionare cu combustibil, a camioanelor cu muniții sau a atelierelor de reparații.

Tancuri au fost din belșug, dar istoricii din fostul spațiu sovietic tot repetă că n-a existat pregătire serioasă de război. S-a mai găsit ideea că blindatele moderne n-au fost concentrate în masă, ci au fost distribuite drept sprijin pentru mașinile ușoare de luptă. Dacă se încalcă principiul concentrării forțelor, orice armată poate să aibă surprize neplăcute din partea unui inamic instruit. Este interesant de precizat că planificatorii germani au procedat în mod similar cu trupele de infanterie în prima conflagrație mondială, unitățile Reich-ului fiind intercalate printre cele austro-ungare. Renumitele divizii Panzer din a doua conflagrație mondială aveau în structură mașini Panzer I și II în jurul celor din seriile III și IV. Chiar Stalin, mort din 1953, este atacat acum cu mult curaj de specialiștii ce nici măcar nu se deranjează să vadă cuirasatele terestre livrate de industria comunistă. Se minte cu orice preț și-n orice situație pentru că acesta este stilul de gândire. Este chiar foarte plăcut să ajungi profesor universitar și să repeți aceleași idei până ce ajungi la o pensie de dă peste cap bugetul statului.

Minciuna este adorată de cei de la putere și de cei ce vor să ajungă pe cele mai înalte culmi ale gloriei personale. Este interesant de observat că, indiferent cine vine la putere, istoria se repetă și ascunderea adevărului rămâne politică de stat. Oare ce mai ascund prin arhive marile puteri?

Foto sus: Tanc sovietic KV-1 (foto: Wikimedia Commons)

Bibliografie minimală

  • Loghin, Leonida, Al Doilea Război Mondial, Editura Politică, București, 1984.
  • Solonin, Mark, Butoiul și cercurile, Polirom, Iași, 2012.
  • Suvorov, Victor, Ultima Republică, vol. II, Polirom, Iași, 2011.
Mai multe