8 lucruri pe care nu le știai despre Jonas Salk și vaccinul pentru poliomielită

Timp de șase decenii după prima mare epidemie americană de poliomielită care a lovit populația de lângă Rutland, Vermont, în vara anului 1894, boala foarte contagioasă a terorizat Statele Unite. Poliomielita, lovea copiii în mod disproporționat și putea ataca sistemul nervos central și cauza deteriorare musculară, paralizie și chiar moartea. Virusologul american, Jonas Salk, care s-a  născut pe 28 octombrie 1914, a elaborat primul vaccin sigur și eficient împotriva poliomielitei din lume. 

1. Cu toate că poliomielita era cea mai de temut boală a secolului al XX-lea, era puțin probabil să aibă cea mai mare rată a mortalității

„Poliomielita nu a fost niciodată epidemia devastatoare care era portretizată de mass media, nici chiar la apogeul său din anii 1940 și 1950”, scrie David M. Oshinsky în cartea sa, „Poliomielita:O poveste americană” care a câștigat premiul Pulitzer. În timpul acelor decenii, de zece ori mai mulți copii au murit din accidente și de trei ori mai mulți copii au murit din cauza cancerului. Oshinsky a scris că poliomielita a fost atât de temută pentru că lovea fără avertisment, iar cercetătorii nu erau siguri de cum se transmitea de la o persoană la alta. În anii următori celui de-al Doilea Război Mondial, sondajele de opinie arătau că singurul lucru de care se temeau americanii, în afară de poliomielită, era războiul nuclear.

2.Franklin D. Roosevelt s-a dovedit a fi esențial în elaborarea vaccinului

La un an după ce a fost nominalizat candidatul democart la vice-președinție, noua stea politică, Franklin D. Roosevelt a contactat poliomielita în timp ce era la casa sa de vacanță de pe insula Campobello în vara anului 1921. Boala i-a  paralizat permanent  picioarele  viitorului președinte în vârstă de 39 de ani.  În anul 1938, la cinci ani după ce a ajuns la Casa Albă, Roosevelt a ajutat la crearea Fundației Naționale pentru Paralizie Infantilă, denumită mai târziu Fundația March of Dimes, care a devenit principala sursă financiară pentru testele vaccinului lui Salk. Angajând copii cu probleme și solicitând puterea starurilor precum Mickey Rooney și Walt Disney, organizația condusă de fostul partener al lui Roosevelt de pe Wall Street, Basil O’Connor, au fost strânși peste 20 de milioane de dolari pe an până la sfârșitul anilor 1940.

3.Salk a contestat credința științifică în elaborarea vaccinului său.

În timp ce majoritatea oamenilor de știință credeau că vaccinurile eficiente puteau fi dezvoltate doar folosindu-se virusuri vii, Salk a elaborat un vaccin cu „viruși-uciși” prin cultivarea virusului, iar apoi i-a dezactivat adăugând formaldehidă pentru a nu se mai reproduce. Prin injectarea tulpinei benigne în sânge vaccinul păcălea sistemul imunitar să producă anticorpi fără a mai introduce o formă slăbită a virusului în pacienții sănătoși. Mulți cercetători, precum virusologul polonez Albert Sabin, care a elaborat vaccinul anti-poliomielită cu „virus-viu” care se administra pe cale orală, a spus despre abordarea lui Salk ca fiind una periculoasă. Sabin l-a desconsiderat pe Salk numindu-l „un simplu chimist de bucătărie” . O’Connor nu mai avea răbdare să aștepte elaborarea vaccinului cu virus viu, care dura destul de mult, așa că a redirecționat resursele fundației March of Dimes către Salk.

4.Salk a testat vaccinul pe el și pe familia sa.

După ce a vaccinat cu succes mii de maimuțe, Salk a făcut pasul riscant de a testa vaccinul pe oameni în anul 1952. După ce a vaccinat copii din două instituții din zona Pittsburgh, Salk s-a vaccinat pe sine, soția și pe cei trei fii ai săi în bucătăria proprie după ce a fiert acele și seringile pe partea de sus a plitei. Salk a anunțat succesul testelor pe oameni la radio la 26 martie 1953.

5.Studiul clinic a fost cel mai mare experiment public medical din istoria Americii.

La 26 aprilie 1954, lui Randy Kerr în vârstă de șase ani i-a fost administrat vaccinul lui Salk la Școala Elementară Franklin Sherman din McLean, Virginia. Până la sfârșitul lunii iunie, un număr neașteaptat de 1, 8 milioane de oameni, inclusiv sute de mii de elevi, l-au însoțit în a deveni „pionierii poliomielitei.” Pentru prima dată cercetătorii au folosit metoda dublu-orb care este acum una standard, prin care nici pacientul, nici cel care administrează vaccinul nu știau dacă este vaccinul în sine sau efectul placebo. Cu toate că nimeni nu era convins că vaccinul era unul eficace – de fapt Sabin susținea că acesta ar cauza mai multe cazuri de poliomielită decât ar preveni – se pare că nu a fost lipsă de voluntari.

6. Salk nu și-a certificat vaccinul.

La 12 aprilie 1955, în ziua în care vaccinul lui Salk a fost declarat „eficient, sigur și puternic”, legendarul reporter CBS, Edward R. Morrow, l-a intervievat pe creatorul acestuia și l-a întrebat cine deține brevetul. „Ei bine, poporul, aș spune eu” a declarat Salk în lumina milioanelor care au provenit din donațiile strânse de fundația March of Dimes și care i-au permis cercetarea și testarea vaccinului. „Nu există un brevet. Ai putea să brevetezi Soarele?” Avocații fundației au cercetat posibilitatea de a breveta vaccinul, dar nu au urmărit acest scop, din cauza împotrivirii lui Salk.

7.Cu toate că un lot compromis al vaccinului lui Salk a ucis 11 oameni, americanii au continuat să își vaccineze copiii.

În doar câteva săptămâni de când vaccinul lui Salk a fost declarat a fi unul sigur, mai mult de 200 de cazuri de poliomielită au trasat urma până la câteva loturi contaminate cu tulpini de poliomielită vii produse de Laboratoarele Cutter din Berkley, California. Cei mai bolnavi au suferit paralizie severă, 11 dintre aceștia murind. Pentru a putea administra rapid vaccinul publicului, guvernul federal nu a asigurat supravegherea adecvată a marilor companii de medicamente care aveau contracte cu Fundația March of Dimes pentru a produce 9 milioane de doze ale vaccinului până 1955. Cu toate că purtătorul de cuvânt al Departamenului de Sănătate al Statelor Unite a suspendat temporar vaccinările, americanii au continuat să se vaccineze pe sine și pe copiii lor. În afară de „incidentul Cutter”, nici un alt caz de poliomielită atribuit vaccinului lui Salk nu a mai apărut în Statele Unite.  

8.Un vaccin rival l-a înlocuit pe cel al lui Salk în anii 1960.

O dată ce vaccinul oral al lui Sabin a devenit disponibil, într-un final, în anul 1962, acesta a înlocuit destul de repede vaccinul injectabil al lui Salk deoarece era mai ieftin de a se produce și mai ușor de administrat. Până la urmă cele două vaccinuri, produse de doi rivali, aproape că au eradicat poliomielita de pe planetă. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în anul 2013 au fost raportate doar 416 cazuri de poliomielită în întreaga lume, cele mai multe fiind restrânse în câteva țări din Asia și Africa. Din cauza vaccinului cu virus viu al lui Sabin, care se pare că este ultimul obstacol în eliminarea bolii din lume (vaccinul lui Sabin este responsabil de aproximativ 12 cazuri de poliomielită în fiecare an), OMS a îndemnat țările care nu mai au nici un caz de poliomielită să revină la vaccinul cu virus-mort al lui Salk.