UPDATE/ Guvernul Orban, demis. Pentru prima dată după adoptarea Constituției din 1991 se deschide calea alegerilor anticipate
Prima moțiune de cenzură adoptată, a fost la data de 13 octombrie 2009, fiind depusă de parlamentari PNL, UDMR și PSD, după ieșirea social-democraților de la guvernare. Intitulată „11 împotriva României”, moțiunea a primit 254 voturi „pentru” și 176 de voturi „împotrivă”. În urma căderii Guvernului Boc 2, în prag de campanie electorală pentru prezidențiale, președintele de atunci, Traian Băsescu, i-a propus drept premieri pe Lucian Croitoru (respins de Parlament) și pe Liviu Negoiță (procedura de învestire fiind înghețată în Parlament până la alegeri). După scrutinul prezidențial și câștigarea alegerilor de către Traian Băsescu, a fost propus drept premier Emil Boc, iar validarea acestuia s-a produs pe 23 decembrie 2009.
Guvernul Ungureanu a fost demis după doar 78 de zile
La 27 aprilie 2012, după 78 de zile de mandat, Guvernul Ungureanu a fost demis în urma adoptării moţiunii de cenzură înaintată de opoziţie. Depusă de PNL și PSD și intitulată „Opriți Guvernul șantajabil! Așa nu, niciodată!”, moțiunea a primit 235 voturi „pentru” și nouă voturi „împotrivă”. După căderea Guvernului Ungureanu, a urmat instalarea Guvernului Ponta.
PSD își demite propriul premier
La 21 iunie 2017, pentru prima dată după 1989, un guvern a fost demis printr-o moțiune de cenzură care a fost depusă chiar de partidele care l-au susținut la investire, PSD și ALDE. Astfel, social-democrații și-au dat jos propriul premier și proprii miniștri.
Octombrie 2019
La 10 octombrie 2019, moţiunea de cenzură a Opoziţiei (PNL – UDMR - USR) împoitriva guvernului PSD condus de Viorica Dăncilă a trecut, cu 238 de voturi favorabile, 5 peste limita majorităţii. Guvernul Grindeanu a fost demis de propriul partid, prin motiune de cenzura in urma conflictului iscat intre Liviu Dragnea si Sorin Grindeanu. Motiunea a trecut cu 241 de voturi pentru.