Un turn din cărămidă, cu o vechime de peste 1.000 de ani, restaurat în Parcul Arheologic Angkor

📁 Patrimoniu
Autor: Redacția
🗓️ 15 ianuarie 2025

Arheologii de la Autoritatea Națională APSARA din Cambodgia au finalizat restaurarea Turnului 15 de la Templul Phnom Bakheng din Parcul Arheologic Angkor, situat în nord-vestul provinciei Siem Reap.

Ruinele turnului de cărămidă, localizat în partea sudică a străvechiului templu Phnom Bakheng, au o vechime de peste 1.000 de ani, informează Agerpres.

Chhun Ratana, un ofițer tehnic de la Departamentul de Conservare a Monumentelor și de Arheologie Preventivă din cadrul APSARA, a declarat că înaintea acestor lucrări de restaurare, Turnul 15 suferise avarii importante, în urma cărora acoperișul și zidurile sale erau pe punctul de a se prăbuși din cauza vârstei lor înaintate și a elementelor naturii.

Ea a explicat că, în timpul celor șase luni de restaurare, echipa a efectuat reparații extinse pentru a consolida zidurile, tavanul și podeaua turnului, reorganizând totodată platforma acestuia pentru a-i asigura stabilitatea pentru secolele următoare.

Templul Phnom Bakheng conține 44 de turnuri din cărămidă și, până în prezent, o parte a sitului arheologic a trecut prin reparații structurale.

Construit la sfârșitul secolului al IX-lea d.Hr., Templul Phnom Bakheng este unul dintre templele majore situate în interiorul Parcului Arheologic Angkor, care are o suprafață de 401 de kilometri pătrați și a fost inclus în patrimoniului mondial UNESCO în 1992.

Mai multe