Situl arheologic Buridava va fi deschis pentru public
Situl arheologic Buridava de la Stolniceni-Râmnicu Vâlcea, recent intrat în patrimoniul UNESCO alături de castrele romane ce formează Limes Alutanus, va putea fi vizitat în curând, în zonă fiind amenajat inclusiv un punct muzeistic în care vor fi expuse obiecte descoperite de-a lungul timpului în această veche așezare romană de pe malul Oltului.
„Se va putea vizita efectiv partea de arheologie și de istorie veche, de epocă romană și de epocă post romană, începând cu anul 101, 102, 105, 106 și până la retragerea romană. În afară de punctul muzeistic în care, în vitrine, vor fi expuse piese de arheologie, va putea fi vizitat chiar situl, pentru că noi anul acesta am început restaurarea acestuia, care constă în refacerea parțială a unor ziduri care s-au prăbușit”, a precizat, pentru Agerpres, directorul Muzeului Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, Claudiu Tulugea.
Situl arheologic Buridava Romană este situat în zona suburbană a municipiului Râmnicu Vâlcea, primele descoperiri datând din deceniul al cincilea al secolului trecut.
De-a lungul timpului, arheologii au găsit numeroase obiecte ce atestă că aici ar fi staționat, între anii 103-105, Cohorta II Flavia Bessorum, iar după cucerirea Daciei, Cohorta I Hispanorum Flavia Ulpia milliaria și Cohorta a IX-a Batavarum Pedites singulare, în timp ce dintre construcțiile ce se presupune că au fost ridicate de romani, până acum, au fost dezgropate doar ruinele termelor, care se presupune că a fi printre cele mai mari realizate în Dacia.
Foto sus: Buridava (© Saturnian / Wikimedia Commons)