Restaurarea amfiteatrului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, premiată de specialiști

📁 Patrimoniu
Autor: Daniel Guţă
🗓️ 11 februarie 2026

Redeschis în 2025, după aproape trei ani în care s-a aflat în șantier de conservare și restaurare, Amfiteatrul antic din Ulpia Traiana Sarmizegetusa a căpătat o nouă înfățișare, care nu a fost lipsită de controverse.

Amfiteatrul roman din Ulpia Traiana Sarmizegetusa (județul Hunedoara) a revenit în atenția publicului în 2025, când lucrările de restaurare și conservare derulate în ultimii trei ani au fost finalizate.

Arena de piatră a fost redeschisă publicului, iar turiștii au găsit aici o structură metalică nouă, folosită ca tribună, care acoperă parțial rămășițele monumentului antic. Unii dintre cei care au cunoscut construcția au avut nevoie de timp pentru a pentru a se familiariza cu noul ei aspect. Gradenele metalice și de lemn acoperă parțial arena, fără ca noua structură să se sprijine pe monumente antice, dar îi dă un aspect modern. 

Unii au comparat amfiteatrul vechi de peste 1.900 de ani cu un stadion, iar alți vizitatori s-au plâns că autenticitatea acestuia a fost afectată. Și unii specialiști au avut, la rândul lor, obiecții cu privire la rezultatul lucrărilor de restaurare. Arhitecții și arheologii implicați în proiect au susținut că soluția tribunelor metalice, demontabile, a fost aleasă pentru a proteja monumentul și pentru a-i spori utilitatea. 

Restaurarea amfiteatrului, premiată

Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice din România (UNRMI) a apreciat însă proiectul și l-a premiat în cadrul Trienalei Naționale de Restaurare – 2025.

„Premiul pune în valoare întregul demers de restaurare și de punere în valoare a patrimoniului arheologic exemplar al Ulpiei Traiana, bazat pe cercetare și pe metode științifice adecvate, având ca rezultat readucerea în uz a unei structuri arheologice majore, fără ca intervenția nouă să altereze bunul de patrimoniu restaurat”, a transmis UNRMI.

Amfiteatrul roman, construit la începutul secolului al doilea în fostul oraș antic înființat de împăratul Traian, a fost redescoperit în secolul al XIX-lea, dezvelit complet la începutul secolului XX și a trecut de-a lungul timpului prin mai multe etape de restaurare. Cea mai importantă dintre acestea a început în 2022 și a reprezentat o investiție de aproape cinci milioane de euro, finanțată prin programele europene (POR 2014–2020 și Programul Regional Vest 2021–2027), fonduri atrase de Consiliul Județean Hunedoara.

„Intenția noastră a fost aceea de a conserva ruina și de a permite vizitatorilor, de aici înainte, să o perceapă, să o viziteze, să aibă experiența acestui spațiu așa cum a fost timp de 100 de ani. Însă nu ne-am limitat la conservare, ci am adăugat încă un strat, cel de interpretare. În general, ruinele nu sunt explicite, nu își spun povestea în întregime fără un ajutor. Este ceea ce vedem deasupra ruinei, structura aceasta metalică, al cărei rol este, în primul rând, de a restitui monumentului caracterul său de spațiu introvertit, întors către centru, către arenă. Rolul acestor structuri este acela de a permite publicului să asiste la reprezentații, deci de a restitui monumentului funcțiunea originară. Asta am făcut și noi aici”, explica arhitectul Ștefan Bâlici, președintele Ordinului Arhitecților din România.

Proiectul a însemnat cercetarea și conservarea amfiteatrului, dar și restaurarea vestigiilor sale, reconstituirea unor elemente arhitecturale, consolidarea zidurilor, amenajarea unor tribune pe structuri metalice demontabile, construirea unei scene, instalarea unui sistem de iluminat arhitectural, precum și amenajări exterioare care facilitează accesul și vizitarea monumentului.

Vezi mai multe fotografii pe adevarul.ro

Mai multe