Regele Muhammad al V-lea al Malaeziei a abdicat

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 8 ianuarie 2019

Regele Muhammad al V-lea al Malaeziei a abdicat, a anunţat duminică palatul regal, într-un comunicat citat de Reuters. Abdicarea intră în vigoare imediat.

Aceasta este prima dată când un monarh al federaţiei malaeziene abdică înainte de sfârşitul celor cinci ani de mandat. Muhammad V a fost al 15-lea rege ales al Malaeziei, de la declararea independenţei acestei ţări, în 1957.

Muhammad al V-lea, care este şi sultanul statului Kelantan, a fost ales rege în octombrie 2016, de consiliul conducătorilor celor nouă state care formează Malaezia.

Fostul regele al Malaeziei s-a căsătorit anul trecut, pe 22 noiembrie, cu laureata concursului „Miss Moscova 2015“, Oksana Voevodina. Ceremonia nunții a avut loc în stațiunea de lux Barhiva, situată la periferia Moscovei. La nuntă nu s-a consumat alcool, iar mâncarea a fost halal. Regele a purtat haine tradiționale malaeziene, în timp ce mireasa a ales o rochie albă.

Oksana Voevodina a devenit cunoscută în 2015, când a câștigat concursul „Miss Moscova“ din acel an. Ea avea 22 de ani la acea vreme. Ulterior a lucrat ca manechin în China și Thailanda. Potrivit portalului de știri malaezian Rakyatku News, fosta regină a frumuseții s-a convertit la islam în primăvara anului trecut.

Mai multe