Putin și țarii: ce are de câștigat președintele rus de pe urma identificării rămășițelor dinastiei Romanov
ADN-ul Ducelui de Edinburgh, soțul Reginei Elisabeta a II-a, este folosit de ruși pentru a stabili dacă rămășițele descoperite în anii trecuți aparțin sau nu Romanovilor, executați de bolșevici 1918, scrie The Guardian.
Istoricul Simon Sebag Montefiore a declarat că ADN-ul lui Philip, descendent al Romanovilor, va fi folosit pentru a rezolva un vechi mister istoric, și că întreaga acțiune ar putea fi folosită în sprijinul reputației președintelui Vladimir Putin.
Montefiore, autorul unei cărți dedicate dinastiei Romanov, a participat la un festival din Marea Britanie și a vorbit audienței despre istoria familiei care a condus Rusia timp de trei secole.
În 2007 au fost descoperite rămășițele a două persoane, despre care specialiștii spun că ar aparține prințesei Maria și țareviciului Alexei. Anul trecut, Putin a ordonat exhumarea celorlalte rămășițe ale Romanovilor (identificate tot prin ADN-ul ducelui de Edinburgh în 1998) pentru a stabili clar dacă ele aparțin sau nu celor doi copii ai lui Nicolae al II-lea.
Încă nu se știe ce se va întâmpla cu aceste rămășițe, spune Montefiore, dacă vor fi sau nu înhumate alături de familie. „Cred că totul are de-a face cu viziunea despre istorie a președintelui Putin. Cred că va păstra acest moment pentru centenarul din 1917 și că asta se încadrează în viziunea pe care o el asupra istoriei Rusiei.”
Montefiore a explicat că, în opinia sa, Putin crede în existența unui arc peste timp în istoria Rusiei, care face legătura dintre Romanovi și el însuși, și că el face parte din destinul măreț al Rusiei. „Există o credință a excepționalismului rusesc, conform cărora ei sunt o civilizație unică, o credință ce datează încă de la Ivan cel Groaznic, potrivit căreia Rusia este o civilizație specială cu o cultură specială. Putin dă curs acestei credințe. Există o continuitate.”
În viziunea lui Putin, Stalin a fost un mare țar, iar printre cei mai răi țari din istoria Rusiei, i-a numit pe Nicolae II și Gorbaciov.