Proiectul UDMR privind reducerea de la 20% la 10% a pragului privind folosirea limbii materne, respins de Camera Deputaților
Proiectul de lege propus de UDMR care prevede reducerea pragului de reprezentare de la 20% la 10% pentru folosirea limbii materne în administrația publică locală a fost respins, miercuri, de Camera Deputaților, după ce 256 de aleși au votat împotrivă și doar 21 „pentru“. La ședința de la comisii, aleșii USR au părăsit lucrările.
În plen au votat în favoarea proiectului numai deputații UDMR - 21. Proiectul a fost respins de 256 de deputați, iar patru s-au abținut, informează Adevărul.
Liderul deputaților UDMR, Attila Korodi, a susținut în plen că proiectul de lege „nu face altceva decât să aplice recomandarea Comitetului miniștrilor ai Consiliului Europei din 2012".
„Este important să arătăm în 2017 că România știe să-și asume identitatea europeană, că este deschisă oricăror soluții care aduc minoritățile naționale mai aproape de țara în care trăiesc", a susținut el care a cerut plenului adoptarea proiectului.
Deputatul PNL Florin Roman a arătat că România respectă în integralitate Convenția cadru privind protecție minorităților naționale.
„Documentul des invocat de liderii UDMR pentru completarea și modificarea Legii 2015—2001 nu conține niciun paragraf referitor la scăderea pragului pentru minorități, nu se referă la steaguri pe criterii etnice și inscripții bilingve. Toate prevederile Convenției sunt respectate în România în localitățile unde populația de etnie maghiara depășește 20 % din totalul populației și respectă și articolul 120 din Constituție. Recomandările comitetului de experți către comitetul de miniștri la care faceți referire datează din 2008, iar acele recomandări sunt preluate în 2012, de atunci foarte multe lucruri sau schimbat în bine pentru tot ceea ce înseamnă minorități naționale în România. România este un exemplu de bune practici în domeniul respectării drepturilor minorităților și trebuie să fim mândri cu acest lucru", a spus liberalul.