Peste 160 de noi geoglife, descoperite în apropierea platoului Nazca din Peru / FOTO
Cercetătorii peruani și japonezi de la Universitatea Yamagata au descoperit 168 de noi geoglife în perimetrul și în apropierea platoului Nazca din Peru.
Această descoperire ar putea scoate la lumină informații inedite despre misterioasele desene precolumbiene care au intrigat oamenii de știință și vizitatorii timp de decenii, informează Reuters.
Geoglifele, desene gigantice săpate în deșertul sud-american, au o vechime de peste 2.000 de ani și reprezintă ființe omenești, pisici, șerpi, balene ucigașe, păsări și camelide native - cum ar fi lamele, guanaco și alpaca.
Jorge Olano, arheolog-șef al programului de cercetare a Liniilor Nazca, a spus că noile desene au o lungime medie cuprinsă între doi și șase metri. Utilitatea geoglifelor de la Nazca, care pot fi văzute doar din aer, rămâne în continuare un mister.
Desenele descoperite luna aceasta însă, au dimensiuni mai mici și pot fi văzute de la sol, a precizat pentru Reuters Masato Sakai, profesor în cadrul Universității Yamagata, conducătorul studiului.
Universitatea Yamagata a precizat că cercetarea va fi folosită în studii realizate pe baza inteligenției artificiale în scopul conservarea geoglifelor.