Parlamentul European a votat o rezoluție care contestă legalitatea veto-ului Austriei împotriva aderării României la spaţiul Schengen

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 12 iulie 2023

Parlamentul European (PE) a adoptat miercuri o rezoluţie bazată pe petiţia depusă în PE de societatea civilă din România prin care se solicită contestarea legalităţii veto-ului Austriei împotriva aderării ţării noastre la spaţiul Schengen.

Documentul a fost adoptat cu 526 voturi „pentru”, 57 voturi „împotrivă” şi 42 de abţineri, informează Agerpres.

Rezoluţia a fost elaborată pe baza petiţiei depuse de fostul ministru al energiei Răzvan Nicolescu prin Asociaţia pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice, care a fost susţinută de eurodeputaţii români şi dezbătută pe 22 martie în Comisia pentru petiţii a PE (PETI).

În rezoluţie, Parlamentul European subliniază că România şi Bulgaria au îndeplinit deja cerinţele necesare pentru a fi admise în spaţiul Schengen. Eurodeputaţii regretă decizia Consiliului UE din 8 decembrie 2022 de a respinge statutul de membru al Schengen „fără să fi fost prezentată nicio justificare de natură juridică legată de criteriile de aderare”. Un spaţiu Schengen extins, fără controale la frontiere, ar face UE mai puternică, spun eurodeputaţii, menţionând că toate statele membre au dreptul de a adera la Schengen odată ce sunt pregătite.

Faptul că România şi Bulgaria se află încă în afara zonei de liberă circulaţie reprezintă o povară pentru întreprinderile şi populaţia din cele două ţări din punct de vedere social şi economic, susţin eurodeputaţii.

Cetăţenii Bulgariei şi României sunt discriminaţi, deoarece se confruntă cu întârzieri, dificultăţi birocratice şi costuri suplimentare atunci când călătoresc sau fac afaceri în străinătate, în comparaţie cu omologii lor din spaţiul Schengen.

Eurodeputaţii notează că întârzierile la punctele de trecere a frontierei cu care se confruntă românii şi bulgarii pot dura de la câteva ore la zile întregi - comparativ cu o medie de 10 minute fără verificări la frontierele interne - ceea ce înrăutăţeşte şi condiţiile de muncă pentru şoferii de camioane.

Foto sus: Parlamentul European (© Flickr / European Parliament)

Mai multe