Parchetul Militar, sesizat după ce Forțele Navale au pierdut o dronă subacvatică
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a sesizat procurorii Parchetul Militar după ce o dronă militară subacvatică a Armatei Române a fost pierdută.
Conform MApN, drona a fost pierdută anul trecut în luna iunie, în timpul unor activități de cercetare științifică în Marea Neagră.
”În cursul unor activități de cercetare științifică efectuate în luna iunie a anului trecut în Marea Neagră, platforma a fost pierdută, iar activitățile de căutare pe mare, desfășurate împreună cu specialiști ai Forțelor Navale, nu au avut succes. În consecință, ministrul Mihai Fifor a dispus sesizarea Parchetului Militar București”, precizează MApN.
Este vorba de submarinul SECRIS care a fost construit pe o platformă subacvatică furnizată de firma Ocean Server.
”Aportul tehnico-științific al Centrului de Cercetări Ştiințifice pentru Forțele Navale (CCSFN) la proiectul ”SECRIS” a constat în identificarea cerințelor operaționale, elaborarea studiului de concept (cu o analiză Remotely operated underwater vehicle vs. Autonomus underwater vehicle), analiza de risc, proiectare și modelare de sistem, integrarea unor subcomponente și module și efectuarea activităților de testare platformă „in-house” (în bazin și testare pe mare)”, mai arătă MApN.