O tabelă de scor folosită de mayași la un vechi joc cu mingea, descoperită de arheologi

O tabelă de scor din piatră folosită la un vechi joc cu mingea asemănător fotbalului a fost descoperită în faimosul sit arheologic mayaș Chichen Itza din Peninsula Yucatan.

Obiectul circular, măsurând puțin peste 32 de centimetri în diametru și cântărind 40 de kilograme, prezintă o scriere hieroglifică în jurul a doi jucători reprezentați stând lângă o minge, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Antropologie și Istorie (INAH) din Mexic, citat de Agerpres.

Piatra, despre care se crede că este o tabelă de scor, datează din perioada 800-900 d. Hr.

Jocul cu mingea era o practică tradițională a popoarelor mezoamericane și este posibil să fi avut semnificații rituale.

Complexul Chichen Itza, înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, este unul dintre principalele situri arheologice mayașe din Peninsula Yucatan. Potrivit datelor oficiale, circa 2 milioane de persoane vizitează acest sit în fiecare an.

Foto: INAH

Mai multe