Nicolae Manolescu: CC al PCR şi Uniunea Scriitorilor

MĂSURĂ În ianuarie 1966, una din primele măsuri luate de Secţia Literatură şi Artă a CC al PCR a constat în schimbarea conducerii de la Uniunea Scriitorilor şi a câtorva redactori-şefi ai revistelor literare.

Trecuse doar o jumătate de an de la înscăunarea lui Ceauşescu şi PCR se afla în plină campanie ideologică, ţintele principale fiind cultele şi literatura. În recent apărutul volum II al „Istoriei comunismului în România. Documente Nicolae Ceauşescu (1965-1971)", editat de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu şi Armand Goşu la Polirom, cuprinzând 102 documente, cu puţine excepţii, inedite, provenind de la toate structurile importante de partid şi de stat, între martie 1965 şi decembrie 1971, am descoperit un „Referat privind unele schimbări organizatorice în conducerea Uniunii Scriitorilor şi a unor publicaţii literare", semnat I. Stoian. Voi reveni la semnatar, care are povestea lui. Să vedem deocamdată „Referatul".

Atac la vârf

Preşedintele în exerciţiu al Uniunii Scriitorilor din România (USR) era, din februarie 1965, Demostene Botez. Avea 73 de ani şi este considerat de autorul „Referatului" prea bătrân spre a face faţă „unui volum mare de muncă pentru rezolvarea problemelor curente şi de perspectivă ale activităţii scriitorilor".

Reproşul real era cel de al doilea: tovarăşul „scăpase din vedere problemele de orientare". În plus, „în decurs de unsprezece luni de când era preşedinte(, ) a făcut 3 deplasări în străinătate, împreună cu soţia, însumând un total de 70 de zile şi cheltuind cca. 70% din fondul valutar al USR...

Şi-a angajat rude în posturi plătite din fondul USR..." Ca să vezi la ce se preta dulcele poet al provinciei moldovineşti de odinioară! Cu toate acestea, Demostene Botez „va rămâne director (salariat) la revista «Viaţa Românească»". Toate partidele îşi cruţă oamenii, ieri, ca şi azi. Locul lui Demostene Botez este luat de Zaharia Stancu, eliberat, cu aceeaşi ocazie, din funcţia de director al Teatrului Naţional din Bucureşti. Un fel de rocadă, aşadar.

Schimbări la toate nivelurile

Schimbări se fac şi la eşaloanele inferioare. „Referatul" propune conducerii PCR înlocuirea poetului Tiberiu Utan, redactor-şef al „Gazetei literare", cu Eugen Jebeleanu, şi mutarea lui ca adjunct la „Viaţa românească".Motivul? Tovarăşul, „deşi talentat, este insuficient de ferm faţă de diferite tendinţe nesănătoase". Ca să nu mai spunem că „starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit datorită (sic!-nota mea) alcoolismului".

Cum putem remarca, ieri, ca şi azi, considerentele ideologico-politice mergeau mână în mână cu cele personale. Dat afară, pur şi simplu, este Ov.S. Crohmălniceanu, care era redactor-şef adjunct al „Gazetei literare", socotit de referent „element cu manifestări duşmănoase, care susţine (...) promovarea în presă a unor idei dăunătoare". Între alte critici care-i sunt adresate este şi aceea, urmare a sesizării „organelor în drept", referitoare la „discuţiile cu caracter duşmănos purtate de Crohmălniceanu, S. Damian, N. Tertulian, Paul Cornea şi alţii". Tot adjunct la „Gazeta literară" este numit Alexandru Oprea, viitorul director al Muzeului Literaturii, după moartea lui Perpessicius, iar la cealaltă revistă a USR, „Luceafărul", e numit adjunct Gheorghe Achiţei. Schimbări importante, nu lipsite de un anume caracter de generaţie: toţi noii promovaţi sunt născuţi după 1930. O singură excepţie: Zaharia Stancu.

Cine este Ion Stoian, autorul referatului? Cariera lui confirmă sindromul Ana Roşculeţ, protagonista nuvelei lui Marin Preda. Născut în 1927, de meserie strungar, absolvent a cinci clase la liceul „Barbu Ştirbei" din Câmpina, a urmat cursuri la fără frecvenţă şi apoi la facultatea muncitorească din Brăila şi Cluj, fiind secretar UTM şi responsabil pe şcoală cu propaganda, totul după 1944. Membru PCR era din 1945.

În 1953 devine asistent la Catedra de Economie Politică a Institutului de Relaţii Internaţionale iar din 1959, şef al Secţiei Literatură şi Artă a CC al PCR (în această calitate întocmeşte „Referatul"!), ambasador în Albania, secretar al CC al PCR şi Ministru al Afacerilor Externe, ultimul din regimul comunist (4 noiembrie - 21 decembrie 1989), înainte de a fi arestat şi condamnat, „pentru omor deosebit de grav", la 14 ani închisoare, din care a executat 5.

Să adaug, ca remarcă personală, că în după-amiaza de 22 decembrie 1989 s-a prezentat la poarta Televiziunii, însoţindu-l pe Gogu Rădulescu.

Acesta din urmă, recunoscut de revoluţionari, a fost bruscat şi lăsat cu greu să intre, în vreme ce Stoian n-a avut nicio problemă, necunoscut fiind, şi s-a aflat în Televiziune până seara, fără să joace vreun rol, deşi funcţiile din domeniul cultural pe care le deţinuse îl abilitau, nu e aşa, pentru un mesaj competent! Gogu Rădulescu îmi va spune că veniseră amândoi cu un mesaj către ţară. Citind „Referatul" din 1966, mă întrebam în ce ar fi putut consta mesajul nerostit. Nu e singura întrebare fără răspuns legată de împrejurări şi destine precum cel al lui Ion Stoian.

sursa:http://www.adevarul.ro