NATO avertizează Rusia să nu se dedea unor noi „acţiuni agresive” împotriva Ucrainei

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 16 noiembrie 2021

Secretarul general al ONU Jens Stoltenberg a avertizat luni Rusia împotriva oricărei noi „acţiuni agresive” împotriva Ucrainei, unde mişcări „importante şi neobişnuite” de trupe ruse au fost observate în ultimele săptămâni, relatează adevarul.ro.

„Orice nouă provocare sau acţiune agresivă din partea Rusiei va fi foarte îngrijorătoare. Îndemnăm Rusia să dea dovadă de transparenţă în privinţa activităţilor sale militare”, a îndemnat, într-o conferinţă de presă, la Bruxelles, Jens Stoltenberg, alături de ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba. Statele Unite, Uniunea Europeană (UE) şi Franţa şi-au exprimat deja îngrijorările, în ultimele zile, faţă de această desfăşurările recente de trupe ruse la frontiera ucraineană. Germania a îndemnat luni, la rândul său, Rusia la „reţinere”. „Trebuie să împiedicăm o escaladare militară”, a subliniat, la Berlin, un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe.

El a îndemnat Rusia „să dea dovadă de reţinere” şi ”„ă revină la masa negocierilor”. Situaţia în această regiune este foarte tensionată de la anexarea, în 2014, de către Rusia a Peninsulei Crimeea. Ucraina se află de peste şapte ani într-un conflict cu separatiştii proruşi în estul ţării susţinuţi de Moscova. „Ceea ce vedem în prezent de-a lungul fronterei nu este o consolidare pur militară”, a declarat Kuleba. „Ceea ce vedem acum este o situaţie care se deteriorează şi în care Rusia demonstrează că poate activa rapid trupe şi echipament deja adunate şi că toate opţiunile, inclusiv opţiunile militare, se află pe masa liderilor ruşi”, a subliniat el, la sediul NATO de la Bruxelles.

NATO „supraveghează foarte îndeaproape” situaţia, a subliniat, la rândul său, Jens Stoltenberg. Secretarul general al NATO a reiterat faptul că aliaţii consideră „ilegală” anexarea Crimeei. Toate ţările membre NATO „condamnă pe o singură voce comportamentul Rusiei”, a subliniat Stoltenberg.

Mai multe