Muniție din al Doilea Război Mondial, descoperită întâmplător într-o comună din Olt
Trei proiectile neexplodate din al Doilea Război Mondial au fost descoperite într-o comună din Olt, într-o zonă în care astfel de obiecte s-au mai descoperit și în trecut.
Un cetățean din comuna Valea Mare a anunțat că a descoperit trei elemente de muniție, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt executând, joi seara, 28 iunie 2018, misiunea de asanare a muniției, relatează Adevărul.
„Specialiștii pirotehnicieni au identificat, transportat și depozitat, în vederea distrugerii, trei proiectile explozive, calibrul 50 de milimetri. Elementele de muniție provin, cel mai probabil, din Al Doilea Război Mondial, erau trase prin gura de foc și neexplodate, reprezentând un real pericol. Reamintim cetățenilor că la descoperirea muniției rămase neexplodate, au obligația să informeze serviciile de urgență profesioniste sau poliția, prin apelarea numărului unic de urgență 112. După descoperire și anunțare, populația trebuie să adopte un mod specific de comportare, fiind interzise: atingerea cu mâna sau cu alte obiecte, ridicarea, transportul și introducerea acestora în diferite încăperi sau locuințe, comercializarea acestora prin agenții de colectare a deșeurilor feroase și neferoase; introducerea munițiilor în foc: topirea elementelor metalice pentru improvizarea diverselor unelte, utilizarea explozivilor din muniții, în scopuri artizanale; demontarea de la muniții a focoaselor sau a altor elemente componente“, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenent Alin Băsășteanu.
Elementele de muniție au fost descoperite de cetățenii care căutau fier vechi în zona Gară din Valea Mare, o zonă în care, spun reprezentanții ISU, astfel de obiecte s-au mai descoperit, în împrejurări similare.