Moldovenii ar prefera să se unească mai degrabă cu Rusia decât cu România
📁 Istorie recentă
🗓️
17 decembrie 2017
Fiecare al treilea cetățean al Republicii Moldova (33%) şi-ar dori unirea cu Rusia, arată datele Barometrului Opiniei Publice (BOP) prezentate joi, 14 decembrie, de Institutul de Politici Publice (IPP). Împotriva unirii Republicii Moldova cu Rusia s-ar pronunţa 40,3% din cetăţeni.
Pe de altă parte, pentru unirea Moldovei cu România ar vota 21,8%, iar contra unirii celor două maluri ale Prutului pledează mai mult din jumătate din populaţie, 56%.
Deşi România pierde teren în faţa Rusiei privind problema unirii, la capitolul aderării la Uniunea Europeană sau la Uniunea Economică Euroasiatică (UEE) lucrurile stau invers. Dacă ar avea loc un referendum unde moldovenii ar avea opţiunea să aleagă sunt pentru aderarea la UE sau pentru aderarea la UEE, 38% s-ar pronunţa pentru integrarea europeană, iar 32,6% pentru aderarea la UEE.
Sondajul a fost realizat în perioada 18 noiembrie - 5 decembrie pe un eşenation de 1.113 persoane.
Sursa: Adevărul Moldova