Mircea Geoana, secretar general adjunct NATO: „Angajamentul american față de securitatea Europei rămâne neștirbit”
„Efortul de raționalizare și de alocare în funcție de priorități a prezenței militare americane la nivel global este un lucru obiectiv. La fel de obiectivă este și realitatea din zona Mării Negre, unde militarizarea Crimeei și distribuția de noi echipamente militare din partea Federației Ruse creează probleme pentru tot ce înseamnă nu doar România, ci și flancul Sudic al Alianței”, a declarat Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO, în cadrul unei video conferințe susținute de la Bruxelles cu jurnaliști români.
El a precizat că deciziile de relocare iau timp și se fac pe bază de argumente.
„Fiecare stat este liber să discute de o manieră bilaterală cu Washingtonul. România are un parteneriat strategic extrem de robust și de vital cu Statele Unite și sunt convins că există discuții cu privire la întărirea acestui parteneriat. Cred că este nevoie de a veni cu un set de argumente, care sunt foarte evidente. Pe de o parte, este legată de prezenţa unei consolidări militare ofensive, pe care Federaţia Rusă o are în Marea Neagră şi dinspre Marea Neagră şi doi, aici, baza de la Kogălniceanu, este ideal plasată geografic şi strategic pentru aceste elemente expediţionare și sunt convins că liderii noştri, militarii noştri, diplomaţii noştri ştiu foarte bine aceste argumente şi sunt convins că acum sau în perioada următoare îşi vor folosi influenţa şi sofisticarea, pentru a putea să ne avansăm interesele ca ţară”, a spus Geoană, referitor la anunțul administrației americane privind reducerea prezenței militare în Germania și discuțiile legate de transferarea unie părți a acestor effective în alte zone ale Europei.
“Președintele Poloniei va vizita Casa Albă în zilele următoare. Există intenția anunțată sau mai puțin anunțată pentru o redistribuire a prezenței militare americane în alte zone ale Europei. Deciziile acestea curg cu o anumită logică și cu un anumit calendar temporal. Nu e o decizie care să se ia într-o singură secundă. Este vorba de o analiză puțin mai mare. Evident, și elementele de natură electorală contează foarte mult, pentru că suntem țări democratice, iar acest lucru contează foarte mult. Ceea ce este foarte important este că angajamentul american față de securitatea Europei rămâne neștirbit”, a mai adăugat secretarul general adjunct NATO. El a precizat că pandemia nu a eliminat, ci a amplificat riscurile de securitate deja existente.
Foto: nato.int