James Jones, fost comandant suprem al NATO: „Un NATO revitalizat de SUA şi un coridor de dezvoltare de la Baltică la Marea Negră ar descuraja Rusia“
Generalul James Jones, unul dintre cei mai importanţi lideri militari americani, cu o carieră prestigioasă în domeniul securităţii naţionale, a fost într-o scurtă vizită în România, fiind primit de preşedintele Klaus Iohannis şi de alţi oficiali români.
În general, am discutat despre viitorul summit NATO, care este foarte important. Am discutat despre problemele securităţii regionale şi, de asemenea, despre probleme economice. În mare, am discutat despre pace, stabilitate şi securitate. Momentan, eu reprezint Consiliul Atlantic al Statelor Unite, un Consiliu strategic. Suntem de acord cu prietenii din România că Marea Neagră şi flancul sud-estic al NATO sunt mult prea deschise, deşi mă bucură prezenţa temporară a puşcaşilor marini americani aici, în România, pentru antrenamente. Au trecut aproximativ 10 ani de când m-am retras din NATO şi aceasta este prima mea vizită înapoi în România. Sunt încurajat de ceea ce am văzut şi am auzit după discuţiile cu preşedintele, cu ministrul Apărării şi ministrul de Externe. Au fost două zile foarte rodnice şi mă voi întoarce în Statele Unite cu gândul la modalităţi în care putem să ajutăm mai mult aici, în România şi, mai ales, în Marea Neagră.
Lucrul cel mai regretabil pe care l-am văzut a avut loc în ultimii 10 ani este prezenţa militară crescută a Rusiei. Evident, anexarea Crimeei şi activitatea Rusiei în Ucraina sunt lucruri îngrijorătoare. La începutul acestui an, am fost prezent la o conferinţă pe teme de securitate la München, acolo unde premierul rus a declarat, practic, că suntem într-un nou Război Rece. Iar când auzi astfel de lucruri trebuie să le iei în serios. Nu poţi să spui:“Probabil nu a vrut să spună acel lucru”, nu poţi să te prefaci că nu ai auzit acel lucru. A spus-o, este ceva serios şi o mare alianţă precum NATO, parteneră cu Statele Unite, ar trebui să ia acest lucru în serios. Cred că singurul mod de a descuraja spiritul de aventură al Rusiei este să demonstrăm că Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord funcţionează bine şi că va face tot ce este necesar pentru a împiedica acest lucru. Asta nu înseamnă
neapărat că trebuie să pornim al Treilea Război Mondial.
Pe vremea când eram consilier pe probleme de securitate naţională în Statele Unite, am semnat Tratatul de dezarmare nucleară cu Rusia, în 2010. Speram la acea vreme că Rusia a decis că vrea să se afle în interiorul arcului Euro-atlantic şi nu în afara lui. Dar un om a schimbat acest lucru. Domnul Putin, care este acum preşedinte. El are resentimente profunde în legătură cu dispariţia Uniunii Sovietice, are resentimente profunde faţă de NATO şi faţă de toţi foştii membri ai Pactului de la Varşovia, care sunt acum membri ai NATO. Are resentimente profunde faţă de rolul pe care crede el că l-au jucat Statele Unite în dispariţia Uniunii Sovietice. Deci, în opinia mea, ştim cine este domnul Putin, ştim ce crede. Nu suntem de acord cu el, ne dorim să se gândească mai mult la viitor, la viitorul ţării sale, care ar trebui să fie o naţiune paşnică, una care să contribuie în mod semnificativ la pacea şi prosperitatea lumii. Dar, dacă nu îşi schimbă părerile, nu ne permitem să nu fim atenţi la ceea ce spune el şi la ceea ce spune premierul său.
Da. L-am însoţit pe preşedintele Statelor Unite în 2009 într-o vizită la Moscova şi am discutat la un mic-dejun privat, eram patru sau cinci oameni. Domnul Putin era premier la acea vreme şi a fost îndeajuns de amabil şi să ne explice vederile sale asupra istoriei, care erau cel puţin surprinzătoare. Este un lucru pe care cu siguranţă nu l-am uitat şi ştiu că şi preşedintele Obama a fost la fel de surprins. Asta pentru că aceea nu era atitudinea pe care o arăta preşedintele de la acea vreme, Medvedev. Toată această întorsătură de evenimente este foarte stranie, foarte ciudată. El este cine este, iar acţiunile sale au demonstrat că este… nu aş spune că este un gânditor strategic, dar este cu siguranţă un oportunist.
Putin semnalase în 2009 ceea ce gândeşte. La acea vreme, toată lumea s-a gândit că va găsi o modalitate să devină din nou preşedinte şi că ar putea fi o problemă. Dar speram că ruşii au văzut progresul realizat, faptul că le-am arătat că e mai bine să fim prieteni şi aliaţi decât duşmani şi concurenţi, speram că fusese plantată o sămânţă. Din păcate, aproape imediat el ne-a arătat că discuţia de la acel mic-dejun din 2009 era exact ceea ce crede. Aşa că noi reacţionăm la acea întorsătură nefericită de evenimente.
Cred că la summitul NATO se va discuta cu siguranţă situaţia din flancul sud-estic al NATO.Vorbim mult despre situaţia din ţările baltice şi regiunea de nord, lucru corect. Dar avem două probleme aici, ambele capete ale liniei. Cred că mesajul transmis de NATO şi de Statele Unite ar trebui să includă o discuţie serioasă despre ambele regiuni. Sunt încântat să ştiu că 700 de puşcaşi marini americani se antrenează aici, în România, chiar în aceste zile. Sunt foarte mândru de acest lucru, sunt foarte mândru că sunt de la marină şi sunt foarte mândru de faptul că acum 10 ani, pe când eram la NATO, m-am plimbat alături de omologul meu român la acea vreme, generalul Popescu, pe terenurile de antrenament, astfel că îmi sunt cunoscute. Mă bucur că şi 10 ani mai târziu sunt folosite, acesta este un lucru bun. În legătură cu situaţia din Marea Neagră, există Convenţia de la Montreux, care limitează tonajul din Marea Neagră în fiecare moment. Dar cred că securitatea în Marea Neagră şi în regiune este atât de importantă, încât trebuie să luăm în considerare toate opţiunile.
Cred că este posibil ca scopul final al Rusiei să nu fie Marea Neagră, ci Marea Mediterană. Dacă Rusia va reuşi să se extindă în Marea Mediterană fără consecinţe, atunci lucrurile se schimbă din punct de vedere geopolitic. Cred că o parte a strategiei Rusiei în Siria este să obţină accesul la diferite porturi şi cred că le-ar plăcea foarte mult să aibă acces direct la Marea Mediterană. Iar de acolo ar avea acces la nordul Africii sau oriunde vrea domnul Putin să se joace. Marea Neagră este importantă, iar felul în care ei folosesc Marea Neagră, ca să îşi arate forţa, este la fel de important.
Exact.
Primul lucru pe care i l-aş recomanda preşedintelui ar fi ca Statele Unite să se dedice misiunii de a fi lider al NATO şi să influenţeze NATO. Sincer, atunci când noi anunţăm, ca putere mondială, că ne îndreptăm către Asia, acest lucru transmite un mesaj oamenilor precum domnul Putin şi transmite, de asemenea, un mesaj prietenilor noştri. Îi face să se întrebe dacă ei nu mai sunt importanţi. Cred că aceasta a fost o greşeală neintenţionată. Şi cred că unele lucruri făcute recent de Statele Unite, cum ar fi punerea la dispoziţie a banilor, trimiterea unor trupe în rotaţie temporară, încurajarea acţiunilor economice precum coridorul Nord-Sud, care este un proiect important ce va spori siguranţa economică pentru o duzină de ţări din regiunea baltică, a Mării Adriatice şi a Mării Negre, combinate cu un NATO revitalizat după un summit de succes, sunt mesaje pe care cineva ca domnul Putin le va înţelege. Dacă nu facem nimic, domnul Putin se va simţi încurajat. Este ca un joc de şah, dar dacă poţi să combini măsurile de securitate, măsurile de dezvoltare economică şi stabilitatea în guvernare, poţi împiedica genul acela de expansiune.
Răspunsul meu este că ambele regiuni sunt foarte importante. Dar, dacă te concentrezi doar asupra uneia, cum ar fi zona baltică, atunci laşi o uşă deschisă în sud. Dacă te concentrezi pe sud, laşi o uşă deschisă în nord. Răspunsul este că o alianţă de 28 de ţări trebuie să se concentreze asupra ambelor zone.
Aşa cum ştiţi, premierul dumneavoastră, Dacian Cioloş, s-a întâlnit cu vicepreşedintele Biden. Premierul a avut o întâlnire şi cu şeful Consiliului Atlantic. Înţeleg că ambele întâlniri au fost foarte rodnice, prim-ministrul a plecat de la întâlnirea cu vicepreşedintele şi a spus că a fost liniştit, cred că este un lucru pozitiv. Cred că la Washington şi la nivelul celor care cunosc NATO, ştiu geografie şi Europa, se apreciază faptul că România este un jucător-cheie, nu doar unul parţial. Este apreciat faptul că România a arătat curaj în ultimii 10 ani, în această desfăşurare de lucruri, a arătat că este un partener de încredere. România a fost în Afganistan încă din 2002, prin brigada Scorpionilor Roşii. Din experienţa mea la nivelul NATO, între anii 2003 şi 2006, România a fost mereu o ţară pro-activă şi întotdeauna gata să susţină Alianţa. În ceea ce priveşte relaţiile bilaterale, cred că acestea sunt foarte bune.
Originea acestei discuţii este în anul 2003, atunci când Statele Unite căutau moduri diferite de reducere a costurilor forţelor permanente. După al Doilea Război Mondial, am avut multe baze militare în Germania şi în Europa. Am fost nevoiţi să construim oraşe, am fost nevoiţi să construim şcoli, spitale. În zilele noastre, aceste lucruri costă foarte mult. În 2003, pe când eram nu doar comandant NATO, ci şi comandant al forţelor Statelor Unite în Europa, mi s-a dat sarcina să reduc aceste costuri, dar să mut forţele din Europa Centrală în Europa de Est, mai exact în România şi în Bulgaria şi, mai exact, în bazele pe care le folosim acum pentru forţele prin rotaţie. Deci răspunsul meu este că nu contează atât de mult dacă aceste forţe sunt permanente, contează foarte mult că sunt acolo, sunt capabile şi orice potenţial duşman crede că Alianţa le va folosi în caz de necesitate. Acest lucru este important. Nu am o problemă cu faptul că forţele sunt prin rotaţie, cred că acest lucru este bun din punct de vedere economic, dar este şi liniştitor pentru publicul din România.
Cred că descurajarea este de ajuns. Ştiţi, în secolul 21, răspunsul la provocările de securitate trebuie să fie mai mult decât unul militar. Acest coridor Nord-Sud despre care vorbeam priveşte energia, telecomunicaţiile şi transporturile. Nimic în Europa nu merge de la Nord la Sud, totul funcţionează de la Est la Vest. Şi dacă vrei cu adevărat să îi transmiţi un mesaj domnului Putin, dacă dezvolţi un coridor pe direcţia Nord-Sud cu interconectori între 13-14 ţări şi care va reduce dependenţa de energia rusească, acesta este un mesaj. Este un mesaj pe care el îl înţelege.
Da. Planul a fost publicat de Consiliul Atlantic, eu am fost co-autor împreună cu un partener polonez. Am scris un plan care va transforma regiunea din punct de vedere economic şi al securităţii. Pentru energie, telecomunicaţii şi transporturi, vor exista autostrăzi, trenuri, dar care, în loc să meargă de la est la vest, vor merge de la nord la sud, din zona baltică spre Adriatică şi spre ţările din Marea Neagră, cu conectori spre ţările din est. Planul este susţinut de Uniunea Europeană, care îl consideră o urgenţă absolută la nivel de infrastructură. Guvernul Statelor Unite susţine în mod oficial planul. În perioada 25-26 august, preşedintele Croaţiei va organiza o întâlnire cu toate ţările care sunt pe acest coridor pentru a discuta despre cum vom trece de la un concept la fapte şi să începem să construim acest coridor. Se va discuta de unde va începe, cum va fi plătit proiectul. Cred că acest plan, de exemplu, împreună cu un NATO revigorat şi cu un spirit de conducere mai dezvoltat din partea Statelor Unite, reprezintă un răspuns adecvat pentru Rusia.
Din fericire, nu avem nevoie de un Plan Marshall complet. Dar lecţia este că mişcarea armatelor din loc în loc pentru a rezolva o problemă nu este de ajuns. Trebuie să ai o dezvoltare economică să o completeze. Am învăţat acest lucru în Afganistan, am învăţat acest lucru în Irak, în Libia. Acest tip de gândire este noul tip de gândire strategică, nu poţi să ieşi prin luptă din orice problemă. Trebuie să creezi o arhitectură de securitate pentru ca să aibă loc o dezvoltare economică, urmată de o bună guvernare.
Proverbul meu favorit este:viziunea fără resurse este o halucinaţie. Şi este valabil şi în acest caz. Finanţarea pentru acest plan se va face atât prin sectorul public, cât şi prin cel privat, de ambele părţi ale Atlanticului, adică în Statele Unite şi în Europa. Următorul pas este să ne gândim cum operaţionalizăm acest plan. Dar este o idee grozavă, nu am întâlnit pe nimeni care să trăiască în aceste zone care să spună că nu este un lucru bun. Problema este în detalii, cum se spune.
Nu ştiu răspunsul exact, dar ştiu că nu se va face totul odată. Este important ca proiectul să înceapă în locul potrivit, pentru ca o ţară ca Rusia să nu îl poată opri. Odată pornit, va avea propria energie, va avansa de la o ţară la alta. Aşa cum am spus, Uniunea Europeană crede în el. Am avut multe conferinţe pe această temă, următoarea va avea loc la Zagreb, iar apoi la Istanbul, în noiembrie. Până atunci, cred că vom avea un răspuns la întrebări. Unde începem? Cât va costa? Cum îl facem?
Nu vreau să vorbesc în numele lor, este decizia lor. Dar impresia mea este că planul a fost foarte bine primit. Este un lucru de care România va fi interesată.
Este o întrebare foarte bună. În primul rând, trebuie să spun că în cadrul acestui Coridor Nord-Sud există un stimulent economic. Dar legat de relaţiile bilaterale, cred că sunt destul de multe companii care ar fi interesate să vină în România, mai ales în domeniul energiei şi cel al mineralelor, în jurul Mării Negre. Eu lucrez îndeaproape cu Camera de Comerţ a Statelor Unite pe post de consilier strategic şi vom face tot ce putem pentru a încuraja companiile americane să investească în România. Nu doar ca gest de prietenie şi solidaritate, dar pentru că este o idee bună. Iar acest lucru contribuie la stabilitatea generală în regiune şi transmite mesaje oamenilor care au alte idei.
Este o întrebare foarte dificilă.
Eu cred că acum câţiva ani s-a ratat o oprtunitate, atunci când Statele Unite a declarat că folosirea armelor chimice împotriva poporului sirian este o limită de netrecut. Atunci când Assad a încălcat acea limită, Statele Unite nu au reacţionat. Cred chiar că domnul Putin a tras nişte concluzii din acest lucru. Mai important este însă faptul că, dacă am fi putut face ceea ce am făcut în Irak în 1990-1991 şi am delimitat în Irak o zonă şi am spus că acolo nu se poate zbura, iar apoi am trimis acolo trupe internaţionale, NATO, am adus ţări arabe să colaboreze cu noi. Dacă am fi delimitat o porţiune din Siria pentru scopuri umanitare, pentru refugiaţi, cred că am fi putut evita fluxul migrator pe care Europa a fost nevoită să îl sufere.
Nu ştiu dacă este prea târziu, sincer să fiu. Din punct de vedere militar, se poate face, cred eu. Cred că preşedintele Rusiei complică situaţia puţin, dar ar putea fi o idee care merită luată în considerare. Pentru mine, aceasta a fost o ocazie de care trebuia să profităm. Nu ştiu dacă erau şi alte idei. Dacă vrei să învingi ISIS şi dacă vrei stabilitate în Siria şi ai spus că Assad trebuie să dispară, atunci trebuie să faci acest lucru. Nu poţi să spui aceste lucruri fără să vorbeşti serios.
Părerea mea este că încercarea de a înfrânge un duşman doar prin lovituri aeriene este una foarte grea. Nu este imposibil, dar va dura mult. Să încerci să învingi un duşman folosind cât mai puţine forţe este de asemenea o tactică pe termen lung. O alianţă mare precum NATO, împreună cu ţările arabe, ar fi trebuit să rezolve această problemă până acum.
Cred că una dintre cele mai mare probleme nerezolvate ale Alianţei este relaţia politică dintre NATO şi Uniunea Europeană. La nivel militar nu există nicio problemă, ştim să facem acest lucru. Dar la nivel politic, al liderilor, nu ştiu dacă relaţia dintre NATO şi Uniunea Europeană a fost rezolvată, pentru că Uniunea Europeană vrea să aibă propria armată. Sunt aceleaşi forţe, dar ar avea alte sedii. Nu cred că ne permitem două organizaţii diferite. Cred că NATO este îndeajuns de flexibilă în termeni militari ca să îşi asume o misiune la nivelul Uniunii Europene. Poate va participa la aceasta şi Statele Unite. Oricum, sunt aceleaşi trupe, un centru de comandă şi control, antrenamente comune. Nu partea militară reprezintă problema aici, ci partea politică.
Statele Unite luptă în războaie de peste 10 ani. Acesta a fost un lucru extrem de costisitor, atât la nivel de bani cât şi din punct de vedere al sângelui vărsat, al sacrificiului de vieţi în rândul soldaţilor, marinarilor, puşcaşilor marini. Şi multe alte ţări au avut aceleaşi pierderi.
România a fost prezentă în Afganistan, din 2002, şi a fost un partener statornic. Recent, România a pierdut doi soldaţi. Transmitem condoleanţele noastre famiilor lor. Deci trăim într-o lume dură. Să vă spun ce îşi doresc Statele Unite din partea partenerilor europeni . Atunci când participi la un summit şi închei o înţelegere, aşa cum a fost cazul la Praga, în 2002, şi eşti de acord la nivel de Alianţă ca 2% din PIB să fie alocat securităţii naţionale, propriei securităţi, dar nu faci acest lucru, asta provoacă o dezamăgire în Statele Unite. Statele Unite alocă mai mult de 2%, dar atunci când oamenii sunt de acord să facă un lucru, atunci e important să se ţină de cuvânt. În al doilea rând, atunci când Alianţa îşi ia angajamentul faţă de un concept, cum este Forţa de Răspuns a NATO, limitările naţionale şi felul în care este folosită acea Forţă o pot aduce în genunchi. Dacă spui că vei contribui la Forţa NATO, iar NATO decide să folosească acea Forţă, nu ar trebui să foloseşti scuze de ordin intern şi să spui că nu ai vorbit serios.
Statele Unite vor ca celelalte 27 de ţări să spună ce vor să facă şi să facă ce au spus. Dacă vom cădea de acord asupra acestui lucru, cred că vom avea un viitor frumos.
Cred că dumneavoastră puteţi să răspundeţi mai bine la această întrebare. Să vedem ce va fi la referendumul din Marea Britanie, în câteva săptămâni. Da, şi în Statele Unite urmează nişte alegeri importante. Nu cred că ştie nimeni ce se va întâmpla acolo. Traversăm momente importante, atât în Statele Unite cât şi în Europa, pentru că vor exista schimbări majore la nivelul liderilor. Din acest motiv există nişte semne de întrebare.
Am ocupat aproape doi ani această funcţie. Cred că cea mai grea provocare a fost să decid în fiecare zi ce să îi spun preşedintelui. Pentru că sunt atât de multe lucruri care se întâmplă. În meseria mea, obişnuiam să mă gândesc nopţile la lucrurile cele mai importante pe care preşedintele trebuia să le afle dimineaţa următoare. Pe care trebuia să le ştie neapărat. Pentru că puteam să stau trei ore să îi spun ce s-a întâmplat în lume, dar trebuia să mă rezum la acele lucruri care erau cu adevărat puncte de interes prezidenţial. Iar acest lucru a fost mereu dificil pentru că lucrurile au loc cu rapiditate. Pentru mine, partea cea mai grea a slujbei a fost să mă rezum la acele lucruri pe care credeam că preşedintele trebuie neapărat să le ştie.
De fapt, este vorba despre o altă clasificare:cele mai importante lucruri şi cele care erau doar importante. În fiecare zi, prima şedinţă la Casa Albă este cea despre securitatea naţională. Primul lucru pe programul preşedintelui, în fiecare zi. Pe agenda sa zilnică este întâlnirea cu consilierul prezidenţial. Şi dacă ceva merge rău, se transformă în situaţie de criză. Dacă este cu adevărat rău, trebuie să iei decizia să îl trezeşti pe preşedinte la ora două dimineaţa. Din fericire, acest lucru nu se întâmplă foarte des. Dar, în fiecare zi, în primele 45 de minute ale programului prezidenţial este şedinţa pe probleme de securitate. Problema este cum foloseşti acest timp. Asta nu înseamnă că nu te poţi întoarce după-amiaza şi să spui:“Apropos, domnule preşedinte, s-a întâmplat ceva.”
Din fericire, avem oameni capabili care lucrează pentru Consiliul naţional de securitate, oameni grozavi, avem şi Agenţiile, aşa că e o meserie care se poate face.
Eu cred că este. Speram în 2009 ca acest sistem de apărare să fie orientat împotriva Iranului, nu a Rusiei. Dar trebuie să poţi să faci orice, dacă Rusia continuă să reprezinte o ameninţare, trebuie să fii capabil să te aperi. Trebuie să răspunzi la acest lucru. Este păcat! Deşi am semnat un Tratat de dezarmare nucleară în 2010, cea mai mare dezamăgire în slujba mea a fost să văd cum relaţiile cu Rusia s-au derulat din acel moment. A fost un lucru foarte, foarte dezamăgitor.
Înţeleg această versiune, nu sunt de accord cu ea. Domnul Putin crede că a existat o înţelegere nescrisă, conform căreia NATO nu se va extinde şi nu va accepta membri ai fostului Pact de la Varşovia. El crede acest lucru, dar nu există nicio dovadă a unei asemenea înţelegeri. Nu am auzit de nimeni pe lumea asta care să spună că NATO a fost de accord cu acest lucru. Nu este adevărat, dar el crede acest lucru. Din punctul lui de vedere, noi ne extindem către Rusia într-o manieră ostilă, ceea ce nu este adevărat. Din punctul nostru de vedere, este o acţiune normală pe timp de pace, la sfârşitul Războiului Rece, iar ţările libere, precum România şi altele, au decis că vor să adere la Uniunea Europeană, la NATO. Şi sunt libere să facă acest lucru. Aceasta este poziţia noastră. Nu am găsit nicio dovadă a unei înţelegeri conform căreia NATO nu se va extinde. Sincer, speram ca la un moment dat că şi Rusia va lua acest lucru în considerare. A existat un Consiliu NATO – Rusia, care se întâlnea regulat. Eu am făcut parte din Consiliu.
În 2009, ministrul rus al Apărării a venit la casa mea din Belgia şi am purtat discuţii lungi, am cinat împreună. Eu am fost la Moscova, am depus o coroană la Mormântul Soldatului Necunoscut, mi-am făcut câţiva prieteni în armata rusă. De asta spun că, pentru mine, cea mai dezamăgitoare experienţă la Casa Albă a fost să văd cum au decurs relaţiile cu Rusia. Pot să spun că acest lucru este vina unui singur om. Voinţa unui singur om a dus ţara aceea acolo unde este ea acum:izolată, lovită de sancţiuni, fără credibilitate, o ţară care provoacă frică şi încearcă să profite de oportunităţi în diferite părţi ale lumii.
Este ultimul summit al preşedintelui Obama şi cred că Statele Unite ar trebui să se prezinte la acest summit cu discurs demn de un lider. Să anunţe că acesta este un moment important, că Statele Unite sunt dedicate conducerii Alianţei, într-un mod tradiţional, cu concentrare, cu resurse şi cu idei bune. Unele dintre aceste idei sunt economice, unele sunt militare, dar împreună formează un pachet. Iar toate ţările din NATO ar trebui să fie de acord cu alocarea a minim 2% din PIB pentru apărare. Şi ar trebui să fie de acord că vechile obiceiuri, precum opoziţia internă, trebuie rezolvate. Şi mai cred că relaţia dintre NATO şi Uniunea Europeană trebuie rezolvată. Dacă putem face aceste lucruri, să avem un NATO şi o conducere americană stabile, luând în considerare ameninţările serioase din flancul nordic şi cel de sud-est, atunci vom avea un summit de succes.
*Generalul (patru stele) James Jones este unul dintre cei mai importanţi lideri militari americani, cu o carieră prestigioasă în domeniul securităţii naţionale. A fost comandant al Corpului Infanteriei Marine al SUA, 1999-2003 şi a deţinut funcţia de Comandat Suprem al Forţelor Aliate în Europa, SACEUR, în perioada 2003-2006. În 2007 a fost numit de Departamentul de Stat, trimis special pentru probleme de securitate în Orientul Mijlociu, după care a devenit preşedinte Atlantic Council. În 2009, preşedintele Barack Obama l-a desemnat în funcţia de Consilier pentru Securitate Naţională, post pe care l-a deţinut aproape doi ani.