Grupările naționaliste ucrainene din Cernăuți au încercat să-i intimideze pe românii din Ucraina

📁 Istorie contemporană
Autor: Redacția
🗓️ 28 septembrie 2017

Manifestanții, membri ai grupărilor naționaliste din Cernăuți, au anunțat din timp autoritățile locale despre această acțiune de protest menită să atenționeze România că se implică în problemele interne ale statului ucrainean. Într-un număr de circa 35-40 de persoane, tinerii, în mare parte studenți, s-au adunat, miercuri, în fața Consulatului General al României la Cernăuți pentru a-și arăta nemulțumirea, relatează bcupress.eu.

Instituția respectivă era înconjurată de un număr și mai mare de polițiști și reprezentanți ai serviciilor special pentru a asigura, chipurile, securitatea manifestanților. Având un scenariu bine regizat și pregătit din timp de către organizatori, cei invitați să participle direct la acțiunea de protest, au rostit câte un discurs, încercând să demonstreze prin expresiile lor pompoase că românii trăiesc foarte bine și că nimeni nu e interesat ca pe meleagurile noastre pașnice de zeci de ani să fie vărsare de sânge din cauza acestei legi scandaloase, care de fapt, este una bună, afirmau protestatarii. 

Protestatarii după ce au scandat în fața Consulatului au lăsat o adresare diplomaților români, textul căreea urma să fie adus la cunoștința autorităților din România. Manifestanții și-au continuat traseul spre sediul Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din centrul orașului Cernăuți, unde nu le-a ieșit nimeni în cale. Văzând una ca asta, după 4-5 minute, au strâns stegulețile subțioară și au dispărut. Așa și s-a încheiat acțiunea lor de ”doi bani”, organizată cu scopul de a-i intimida pe românii băștinași din nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa.

Mai multe