Gazele româneşti din Marea Neagră vor fi pe agenda întâlnirii dintre Donald Trump şi Viktor Orbán din 13 mai de la Washington

Visul prim-ministrului Ungariei, Viktor Orbán, de a se întâlni cu preşedintele american, Donald Trump, se împlineşte. După doi ani de aşteptări, speranţe şi lobby intens, Viktor Orbán este în sfârşit invitat la Casa Albă pe 13 mai 2019. Pe agenda întâlnirii se află şi subiectul securităţii energetice a Ungariei, în care un loc central îl va ocupa furnizarea către Budapesta a gazelor româneşti din Marea Neagră exploatate de ExxonMobil.

În urmă cu patru luni, după „gafa“ de protocol de la festivitatea de investire în funcţie a preşedintelui Braziliei, când staff-ul acestuia l-a confundat în etichetarea unei fotografii de la ceremonia respectivă pe secretarul de stat american, Mark Pompeo, cu Viktor Orbán, am scris că „sunt şanse mari ca în viitorul apropiat, 2019 sau 2020, premierul Ungariei să îşi vadă împlinit visul cu ochii“, adică să fie invitat la Washington. Pe lângă zâmbetele pe care le-a stârnit atunci gafa de protocol au fost o suită de demersuri sistematice care au dus la succesul diplomatic al premierului maghiar. De exemplu, în Februarie a.c., deci la câteva săptămâni după întâlnirea din Brazilia, Mark Pompeo a vizitat Budapesta, unde a insistat pe necesitatea revenirii Statelor Unite în Europa Centrală pentru a contrabalansa influenţa Rusiei şi Chinei. Şi iată un efect al noii politici americane: peste câteva zile, în 13 Mai 2019, Viktor Orbán va fi oaspetele preşedintelui american la Casa Albă! Iar primul punct de pe agenda anunţată de purtătorul de cuvânt al premierului Ungariei, Zoltán Kovács, este securitatea energetică, apoi cooperarea militară, relaţiile bilaterale şi securitatea regională.

Schimbarea radicală a politicii Washington-ului faţă de regimul lui Viktor Orbán

În timpul administraţiei Obama, premierul Ungariei era marginalizat la Casa Albă din cauza derapajelor antidemocratice ale guvernului de la Budapesta referitoare la statul de drept, limitarea libertăţii presei, politica antisemită, închiderea Universităţii Centrale Europene, corupţie etc. Presa din Ungaria o acuza pe Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat pentru afaceri europene şi euroasiatice din timpul administraţiei Obama, că ar fi fost principalul vinovat pentru atitudinea Washington-ului, numind-o „groparul“ relaţiilor americano-maghiare.

Însă preşedintele Donald Trump are o altă percepţie asupra politicii iliberale a lui Viktor Orbán. Discursul antiimigraţie al celor doi este asemănător, iar atitudinea de rezistenţă a premierului maghiar faţă de Bruxelles este apreciată în anumite cercuri la Washington. După ce CEU a decis să se mute la Viena, presiunea guvernului de la Budapesta asupra acestei universităţi finanţate de Soros nu mai este interpretată ca o atitudine antisemită. Iar libertatea presei în Ungaria nu prea mai interesează în faţa provocărilor de securitate.

Un rol important în adoptarea unei noi strategii americane faţă de Ungaria l-a avut Wess Mitchell, asistent al secretarului de stat pentru afaceri europene şi euroasiatice până în Februarie a.c., recent decorat la Budapesta. El a insistat pe necesitatea schimbării abordării politicii americane în Europa Centrală pentru a diminua influenţa Rusiei şi Chinei. Chiar dacă acest diplomat şi-a dat demisia, fiind nemulţumit de administraţia Trump, roadele acţiunilor sale se văd deja. De exemplu, programul american pentru sprijinirea presei independente din Ungaria, în valoare de 700.000 dolari, iniţiat în timpul preşedintelui Obama, a fost anulat.

În ultimele luni au fost mai multe contacte diplomatice maghiaro-americane. La mijlocul lunii Decembrie 2018 viceministrul de externe al Ungariei, Levente Magyar, a fost la Washington într-o vizită considerată „istorică“ datorită scurgerii unei cablograme a ambasadei Ungariei către guvernul de la Budapesta, care conţine detalii interesante despre conţinutul discuţiilor. Viktor Orbán s-a întâlnit cu Mark Pompeo în capitala Braziliei pe 1 Ianuarie 2019, în marja ceremoniei de investire a preşedintelui Bolsonaro, când gafa de protocol cu fotografia buclucaşă nu a stârnit doar zâmbete, ci a fost o ocazie de a schimba amabilităţi „diplomatice“ suplimentare. În 6 Februarie ministrul maghiar de externe a fost în Washington, iar în 11 Februarie secretarul de stat american a vizitat Budapesta.

În Iulie 2018, în timpul Universităţii de vară maghiare de la Băile Tuşnad, politicienii de la Budapesta au afirmat că preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost invitat la Casa Albă în 2017 pentru că România a cumpărat arme americane, în special sistemul antirachetă Patriot. Dacă ar fi să rămânem în limitele aceleiaşi interpretări subiective, ar trebui să înţelegem că Donald Trump l-a invitat pe Viktor Orbán în 13 mai la Washington deoarece Ungaria a decis să cumpere sisteme de rachete americane.

De fapt, acordul militar dintre SUA şi Ungaria este mult mai complex. Americanii au aprobat o investiţie de 55 milioane dolari pentru modernizarea aeroportului militar din Kecskemet. De cealaltă parte, Budapesta va cumpăra rachete americane, a căror valoare şi specificaţii tehnice nu sunt publice.

După negocieri îndelungate şi tensionate începute în 2017, în 4 Aprilie a.c. la Washington a fost semnat Defense Cooperation Agreement între SUA şi Ungaria. Acordul mai aşteaptă ratificarea de către Parlamentul maghiar. Tensiunile din timpul negocierilor pentru încheierea acestuia au fost determinate de opoziţia Budapestei faţă de unele cereri americane. De exemplu, aşa-numitul „mandat general“, adică libertatea de mişcare a trupelor americane în Ungaria fără acordul prealabil al autorităţilor maghiare, ceea ce, potrivit interpretării lui Orbán, ar fi afectat suveranitatea ţării şi ar fi încălcat Constituţia. O altă chestiune disputată era cea a jurisdicţiei asupra soldaţilor americani dislocaţi în Ungaria, guvernul de la Budapesta nefiind de acord să renunţe la dreptul autorităţilor maghiare de a-i judeca pe aceştia în materie penală, dacă ar fi implicaţi cetăţenii ţării. Până la urmă s-a semnat DCA, cu detalii care nu sunt, fireşte, publice. Însă este evident că ambele părţi au negociat de pe poziţii dure până au ajuns la un compromis.

Rolul gazelor româneşti din Marea Neagră în relaţiile dintre Statele Unite şi Ungaria

În strategia Statelor Unite pentru a reduce influenţa Rusiei în Ungaria un rol important îl au gazele româneşti din Marea Neagră. La Washington se crede că prin diversificarea aprovizionării cu gaze a Ungariei, care depinde acum exclusiv de Rusia, se va reuşi limitarea influenţei politice a Moscovei.

Statele Unite au venit cu două alternative de furnizare a gazelor către Ungaria pentru a limita dependenţa de Rusia: gaz lichefiat american livrat prin terminalul de pe insula croată Krk şi gaz extras din platforma maritimă a României livrat prin conducta BRUA.

Americanii construiesc pe insula croată Krk din Marea Adriatică un terminal, unde va fi livrat gaz lichefiat adus din Statele Unite. Guvernul de la Budapesta şi-a schimbat de mai multe ori poziţia faţă de această oportunitate de a se aproviziona cu gaz american. În Decembrie 2018 guvernul maghiar reproşa americanilor că gazul adus prin Krk era cu 20% mai scump decât cel de pe piaţă.

Nu întâmplător, înainte de vizita lui Mark Pompeo la Budapesta, guvernul maghiar anunţa încheierea unui acord pentru importul de gaz lichefiat prin porturile italiene şi Slovenia, deci o altă sursă decât cea americană de pe insula croată Krk.

Gazul românesc din Marea Neagră este însă mai atractiv pentru Budapesta, care cere Washington-ului să facă presiuni aupra României pentru a schimba legislaţia, astfel încât să faciliteze deschiderea exploatărilor pe platforma maritimă.

Administraţia americană cerea Budapestei să finalizeze construcţia conductei de gaze româno-maghiare prin care să fie aduse în Ungaria gazele extrase în Marea Neagră. Cu ocazia vizitei secretarului american al energiei, Rick Perry, la Budapesta în Noiembrie 2018, guvernul maghiar îşi exprima speranţa ca în anii următori să fie livrate Ungariei gazele româneşti din Marea Neagră.

În timpul vizitei la Washington de la începutul lunii Februarie a.c., ministrul de externe maghiar s-a întâlnit şi cu directorul executiv al ExxonMobil. Natura discuţiilor nu este publică, dar o putem bănui, firma americană fiind principalul investitor în exploatarea gazelor de pe platforma românească a Mării Negre.

În urmă cu câteva zile, imediat după anunţul oficial al invitării lui Viktor Orbán la Casa Albă, ministrul maghiar de Externe comenta despre discuţiile cu americanii pe marginea diversificării surselor de aprovizionare cu gaz: „We always tell them, and of course they encourage us to diversify, they encourage us to cooperate with them as well, which is fine, we’d be happy. But I mean, if their company Exxon Mobil doesn’t exploit the gas, then what can we do?“. Evident că ministrul maghiar se referă la gazele româneşti din Marea Neagră a căror exploatare a fost concesionată firmei americane.

Nu degeaba primul punct de pe agenda anunţată de purtătorul de cuvânt al premierului Ungariei este securitatea energetică. Aceste două declaraţii publice ale înalţilor oficiali maghiari arată clar că la Washington în 13 Mai 2019 exploatarea gazelor româneşti din Marea Neagră şi livrarea lor către Ungaria vor fi pe agenda discuţiilor bilaterale maghiaro-americane.

De ce opinia publică românească nu agreează vânzarea gazelor din Marea Neagră către Ungaria?

Articolele şi comentariile despre livrarea gazelor către Ungaria arată că opinia publică din România nu agreează vânzarea gazelor din Marea Neagră numai pe piaţa maghiară. Cauzele sunt multiple şi ar trebui avute în vedere de politicieni, strategi şi analişti.

Principala cauză constă în sensibilităţile românilor faţă de unguri determinate de istoria comună. Aceste sensibilităţi au fost alimentate cu succes de aparatul de propagandă al guvernului maghiar prin acţiunile iredentiste legate de Transilvania. Ungaria este unul dintre principalii parteneri comerciali ai României, ceea ce este firesc în condiţiile vecinătăţii şi a pieţei comune europene. Aceste schimburi comerciale nu au deloc încărcătură emoţională. Însă gazele din Marea Neagră au o încărcătură emoţională puternică, fiind vorba de resurse naturale, pe care românul le percepe ca pe o avere naţională, nu ca pe un simplu bun scos la vânzare. Întrebarea românilor nu este „de ce să exploatăm gazele din Marea Neagră?“, ci „de ce să le dăm ungurilor?“.

Nici aspectul economic nu este de neglijat. Exploatarea resurselor naturale este o afacere care aduce profit. Nicio firmă care are concesiuni în Marea Neagră nu a explicat public cu ce rămâne România prin exploatarea gazelor. Este o problemă de comunicare din partea acestor firme, ExxonMobil, OMV sau altele. Era mult mai simplu dacă aceste firme petroliere ar fi comunicat public cât rămâne statului român din redevenţe şi alte impozite pentru fiecare metru cub de gaz scos din Marea Neagră. Pentru că există un orizont de aşteptare ca din exploatarea resurselor naturale să ajungă o parte a profitului şi către statul român, indiferent de forma de impozitare.

În schimb, Kristof Terhes, directorul FGSZ, compania maghiară de transport al gazelor, a alimentat resentimentele românilor prin impertinenţa declaraţiilor sale, făcute chiar la Bucureşti: „Este pur şi simplu prea mult pentru necesitatea internă a ţării. Nu aveţi petrochimie, nu puteţi folosi gazele naturale ca materie primă. Ce faceţi cu gazul? Îl ardeţi, faceţi un foc mare?“.

Mai mult, decizia unilaterală a Budapestei de a scurta conducta BRUA – al cărei proiect iniţial mergea până în Austria – doar până la capacităţile de stocare din Ungaria a alimentat, la rândul ei, sensibilităţile românilor, mai ales că acelaşi director maghiar, Kristof Terhes, comenta cu aceeaşi insolenţă:

„Ce înseamnă că ne-am răzgândit? Că am pus un dop între România şi Ungaria în conductă şi nu lăsăm gazul să treacă şi pierdeţi venituri? Ce am schimbat sunt beneficiile pentru voi, pentru că producătorul vostru ar urma să folosească mai puţini bani în România, pentru că nu trebuie să mai cheltuiască alt miliard de dolari pe o conductă nouă, din moment ce există infrastructură deja acolo. V-am făcut o mare favoare. V-am dat un miliard de dolari americani“.

Percepţia publică este că gazele vor fi transportate prin această conductă administrată în comun până în Ungaria, iar de acolo este decizia Budapestei unde le vinde. Românul se întreabă: „România cu ce rămâne?“.

Această problemă a câştigului pentru statul român nu trebuie neglijată. Companiile petroliere raportează anual câştiguri imense. Însă aceste companii transnaţionale îşi direcţionează profitul în cea mai mare parte către firma mamă sau alte componente off-shore din holdingul respectiv prin diverse practici la limita legalităţii, iar impozitul pe profit este mic. Guvernul a încercat să reglementeze această problemă prin OUG 114, care a fost prost concepută şi este contestată. Teoretic prin această OUG 114 se impozita cifra de afaceri a acestor firme din domeniul energetic, ceea ce nu mai depinde de practica transferării profitului către entităţi off-shore. Problema de comunicare a guvernului pe marginea acestei ordonanţe de urgenţă nu se limitează doar la explicarea, pe înţelesul opiniei publice, a obiectivelor sale.

Datorită corupţiei generalizate şi a incompetenţei majorităţii membrilor aparatului administrativ central şi local, orice iniţiativă, chiar dacă în sine este bună sau bine intenţionată, este condamnată din start oprobiului public şi este uşor de manipulat. Iar firmele de exploatare şi comercializare a gazelor naturale profită şi atacă mediatic ordonanţa respectivă. Şi se joacă cu declaraţii despre demararea sau amânarea exploatării în Marea Neagră, pentru că este o afacere pe termen lung, iar câteva luni sau câţiva ani de întârziere, până la forţarea schimbării cadrului legislativ, nu contează.

Este evident că firmele petroliere aşteaptă o anulare a OUG 114, fiind vorba de o impozitare de câteva zeci de milioane de dolari în fiecare an. ExxonMobil a anunţat de câteva luni că amână începerea exploatării, iar OMV, zilele trecute, chiar după anunţul vizitei lui Viktor Orbán la Washington, a declarat că amână investiţia.

Jocul dublu al guvernului de la Budapesta

Viktor Orbán ştie să joace la două capete şi să negocieze dur. Este, din acest punct de vedere, partenerul ideal de negocieri al lui Donald Trump, deoarece preşedintele american are o experienţă îndelumgată în afaceri şi îi place jocul dur.

Îmbunătăţirea rapidă a relaţiilor maghiaro-americane din ultimele luni sugerează că întâlnirea din 13 Mai va fi un succes diplomatic pentru prim-ministrul Ungariei, a cărui poziţie în Europa se va consolida. Primele semnale au venit deja de la Bruxelles, care era informat, pe propriile canale, de iminenţa vizitei lui Orbán la Casa Albă. Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, care de obicei îl critica vehement pe Viktor Orbán, a declarat recent că premierul maghiar a fost dintotdeauna un erou şi l-a lăudat. Schimbarea atitudinii arată o tentativă de îmbunătăţire a relaţiilor dintre liderii UE şi guvernul maghiar, un semnal determinat de potenţialul diplomatic al vizitei lui Orbán la Washington.

Nu trebuie să uităm însă că Viktor Orbán joacă dublu. Este un prieten foarte apropiat al lui Vladimir Putin, în ultimii ani au fost mai multe întâlniri între cei doi. Premierul maghiar este considerat de unii analişti drept „calul troian“ al Rusiei în UE şi NATO.

Am văzut mai sus că în timpul negocierilor cu americanii pentru gazele lichefiate aduse prin insula Krk, un proiect al SUA, guvernul de la Budapesta încheia acorduri pentru a importa gaz lichefiat de la alţi furnizori prin porturile din Italia.

În ultimele luni guvernul american ameninţă ţările care vor utiliza echipamentele firmei chineze Huawei pentru tehnologia 5G că nu vor avea acces la structurile comune de securitate. În schimb, în urmă cu câteva săptămâni, Budapesta declara public că investiţiile Huawei în Ungaria sunt foarte importante pentru Ungaria.

Exemplele despre jocul dublu al lui Viktor Orbán sunt mult mai multe, dar nu acesta este scopul articolului de faţă.

Este evident că guvernul de la Budapesta are o agendă foarte fermă pentru politica externă, de la strategii de securitate militară şi energetică, respectiv proiecte economice de amploare, până la protecţia minorităţii maghiare din ţările învecinate Ungariei. Agenda Ungariei este pe termen lung şi este urmărită cu consecvenţă, adaptată în funcţie de context fără a devia de la obiectivele sale generale.

Un exemplu bun este cel referitor la relaţiile maghiaro-ucrainiene. Guvernul de la Budapesta a fost foarte activ împotriva Ucrainei după adoptarea legii învăţământului de către Parlamentul de la Kiev, care afectează drepturile minorităţii maghiare. Cel puţin cu ocazia întâlnirii din Decembrie 2018, Hess Mitchell afirma că Statele Unite înţeleg poziţia Ungariei:

„Hungarian objections over Ukraine’s education law concerning minorities are legitimate, and the U.S. is constantly raising this to the Ukrainian side“.

Nu întâmplător ministrul de Externe maghiar afirma că în ultimele luni se observă o îmbunătăţire a atitudinii autorităţilor ucrainiene în problema minorităţii maghiare. Sunt estimări că şi relaţiile dintre Ungaria şi Ucraina vor fi dezbătute cu ocazia întâlnirii din 13 mai de la Washington.