Gara Regală de la Curtea de Argeș intră în reabilitare

📁 Patrimoniu
Autor: Denis Grigorescu
🗓️ 18 octombrie 2023

Gara Regală Curtea de Argeș, una dintre cele mai frumoase din România, va fi reabilitată în întregime până în vara lui 2026, după peste trei decenii în care a fost lăsată de autorități să se degradeze.

În urmă cu aproape șase ani, în decembrie 2017, la înmormântarea Regelui Mihai I, autoritățile centrale și locale promiteau că proiectul de reabilitare a Gării Regale Curtea de Argeș, din județul Argeș, va demara în 2018.

Dar abia toamna trecută, pe 3 octombrie 2022, CFR Infrastructură, prin sucursala Craiova, a lansat licitația pentru reabilitarea gării.

Iar contractul, în valoare de 8,7 milioane lei, fără TVA, sumă ce include elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor de reparaţii, reabilitare şi restaurare, a fost semnat în martie 2023.

„La ora actuală, proiectul tehnic pentru reparații, restaurare și reabilitare a clădirii de călători, precum și documentațiile necesare în vederea obținerii avizelor și acordurilor solicitate în noul Certificat de Urbanism, sunt finalizate. Au fost depuse documentațiile pentru obținerea Acordului de Mediu, Avizului de Securitate la incendiu și Avizului Ministerului Culturii, obținându-se până în prezent Avizul de Mediu (clasarea notificării). După obținerea Avizului de Securitate la incendiu și a Avizului Ministerului Culturii se va depune documentația necesară obținerii Autorizației de construire”, au declarat pentru ”Adevărul” reprezentanții CFR.

Termenul pentru elaborarea proiectului tehnic, obținerea tuturor avizelor, precum și a Autorizației de construire este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a prestării serviciilor de proiectare, care a fost 29 martie 2023, iar termenul pentru execuția lucrărilor este de 24 luni de la emiterea ordinului de începere.

„Demararea lucrărilor de reparații, reabilitare și restaurare a Gării Regale Curtea de Argeș este prevăzută pentru începutul lunii aprilie 2024”, mai spun reprezentanții CFR.

Ceea ce înseamnă că Gara Regală Curtea de Argeș va fi reabilitată din temelii până în mai 2026.

Citește mai multe amănunte pe adevarul.ro

Mai multe