Evacuarea americană din Kabul provoacă în SUA o paralelă cu căderea Saigonului în 1975

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 13 august 2021

Trimiterea a mii de militari americani în Afganistan pentru a evacua civili de la Kabul, capitala afgană ameninţată de victorii-fulger ale talibanilor, reaprinde în Statele Unite amintirea dureroasă a căderii Saigonului, relatează AFP, citată de adevarul.ro.

Fotografia care a imortalizat în Statele Unite înfrângerea americană în Vietnam - cu refugiaţi care se îmbarcă la bordul unui elicopter pe acoperişul unui imobil - reapare pe reţele de socializare, după ce Pentagonul a anunţat că a remobilizat - până la 8.000 de militari - pentru a asigura evacuarea unor civili din capitala afgană. Din cauza unei ”accelerări a ofensivei militare a talibanilor” şi a ”creşterii violenţei şi instabilităţii”, Washingtonul a decis să-şi ”reducă şi mai mult” prezenţa diplomatică la Kabul, anunţa joi un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Pentru a desfăşura cu bine această evacuare a diplomaţilor americani, Pentagonul urmează să desfăşoare - 3.000 de militari - pe Aeroportul Internaţional din Kabul, a anunţat un purtător de cuvânt al Pentagonului, John Kirby. O mie de alţi militari urmează să fie trimişi în Qatar, în cadrul unei susţineri tehnice şi logistice, iar alţi 3.500 până la 4.000 de militari urmează să fie pre-poziţionaţi în Kuwait, pentru a înfrunta o eventuală degradare a situaţiei. Liderul minorităţii republicane în Senatul american, Mitch McConnell, a atacat violent administraţia lui Joe Biden din cauza acestor decizii. ”Afganistanul se îndreaptă către un dezastru uriaş, previzibil şi care ar fi putut fi evitat. Iar tentativele suprarealiste ale administraţiei de a apăra politica periculoasă a preşedintelui Biden sunt, sincer, umilitoare”, a tunat acest veteran în Senat, într-un comunicat. ”Deciziile preşedintelui Biden ne precipită către un deznodământ şi mai rău decât căderea umilitoare a Saigonului în 1975”,a denunţat el.

„Zero” comparaţii posibile?

Cu toate acestea, în urma anunţării la jumătatea lui aprilie a unei retrageri străine totale din Afganistan până la 11 septembrie, administraţia lui Bden a făcut totul pentru a evita o paralelă cu Vietnamul. Recent, preşedintele american spunea că există ”zero” comparaţii posibile între plecarea din Afganistan şi sfârşitul umilitor al Războiului din Vietnam. ”Nu va fi nimeni de evacuat pe cale aeriană de pe acoperişul ambasadei americane în Afganistan. Nu este deloc comparabil”, dădea el asigurări. ”Eu mă pot înşela, nu putem prezice viitorul, însă nu văd Saigonul din 1975 în Afganistan”, sublinia, două zile mai târziu, şeful Statului Major american, generalul Mark Milley. ”Talibanii nu sunt armata nord-vietnameză”, adăuga el cu dispreţ.

Asaltat joi de întrebări despre noua misiune militară americană la Kabul, un purtăror de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a refuzat să catalogheze această operaţiune drept o ”operaţiune de evacuare a unor non-combatanţi” - denumită NOE în jargonul militar american. El a anunţat totodată că această operaţiune nu are un nume şi a evitat să vorbească despre evacuări. Cea mai celebră misiune ”NOE” este operaţiunea ”Frequent Wind”, în cursul căreia peste 7.000 de civili vietnamezi au fost evacuaţi din Saigon, la 29 şi 30 aprilie 1975, cu elicopterul.

Întrebat care este imaginea pe care o va da plecarea diplomaţilor americani sub protecţia militară şi despre inevitabila comparaţie cu căderea Saigonului, Kirby a încercat să sublinieze diferenţe faţă de ceea ce s-a întâmplat în Vietnam în 1975. ”Noi nu lăsăm forţele afgane baltă. Nu ne eliminăm complet prezenţa diplomatică pe teren”, a răspuns el. ”Nimeni nu abandonează Afganistanul”, a subliniat Kirby. ”Asta nu înseamnă să-i lăsăm baltă. Înseamnă să facem ceea ce trebuie, când trebuie, pentru a-i proteja pe ai noştri”, a insistat el. Talibanii, care au cucerit 12 dintre cele 34 de capitale provinciale afgane în decurs de o săptămână, au anunţat joi că au cucerit Kandaharul, al doilea el mai important oraş din ţară.

Mai multe