Erdogan, prima reacţie după recunoaşterea genocidului armean de către Biden: „Dacă vorbeşti de genocid, ar trebui să te uiţi în oglindă”

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 27 aprilie 2021

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, i-a cerut preşedintelui american Joe Biden să-şi retragă cât mai repede declaraţia prin care a recunoscut genocidul armean din 1915, relatează adevarul.ro.

În cadrul primei reacţii a preşedintelui turc la anunţul făcut sâmbătă de către Statele Unite, Erdogan a spus că „un pas greşit” ar putea afecta grav relaţiile dintre cele două ţări, a sfătuit Statele Unite „să se uite în oglindă” şi a adăugat că Turcia caută să cultive relaţii amicale cu Armenia. „Preşedintele Statelor Unite a făcut nişte remarci fără nicio bază, nedrepte şi false despre tristele evenimente care au avut loc în zona noastră acum mai bine de un secol”, a spus Erdogan, reiterându-şi apelul pentru o comisie comună formată din istorici turci şi armeni care să investigheze evenimentele din perioada Primului Război Mondial.

„Sper ca preşedintele american să renunţe la acest pas greşit cât mai repede”, a adăugat liderul turc, înainte de a acuza Statele Unite că nu au putut găsi o soluţie pentru vechiul conflict dintre Azerbaidjan şi Armenia din Nagorno-Karabah şi să susţină că Washingtonul a asistat fără să facă nimic la masacrele care au avut loc. „Dacă vorbeşti de genocid, ar trebui să te uiţi în oglindă şi să faci o evaluare. Populaţia americană nativă, nici nu trebuie să-i menţionez, ce s-a întâmplat cu ei e clar. Având în vedere toate acest adevăruri, nu poţi arunca acuzaţia de genocid asupra poporului turc”, a spus Erdogan. Turcia recunoaşte că mulţi creştini armeni care trăiau în Imperiul Otoman au fost omorâţi în timpul luptelor cu otomanii, în Primul Război Mondial, dar contestă cifrele şi neagă că ar fi fost vorba de crime orchestrate sau de genocid.

Mai multe