Emisiune numismatică cu tema 100 de ani de la naşterea lui Radu Beligan

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 10 decembrie 2018

Începând cu data de 14 decembrie 2018, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Radu Beligan. 

Caracteristicile monedei sunt următoarele: 

valoare nominală: 10 lei; 

metal: argint;

titlu: 999‰;

formă: rotundă;

diametru: 37 mm;

greutate: 31,103 g;

calitate: proof;

cant: zimțat.

Aversul monedei redă o compoziţie reprezentând spectacole de teatru și film, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2018”. Reversul monedei prezintă portretul actorului Radu Beligan și inscripţiile în arc de cerc „RADU BELIGAN” şi ,,100 DE ANI DE LA NASTERE”. 

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint. 

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 345,00 lei. Monedele din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Radu Beligan au putere circulatorie pe teritoriul României. 

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Mai multe