Dezbatere «Historia» la Adevărul Live: De ce «așteaptă Ungaria scuze de la Iohannis pentru nedreptățile îndurate la Trianon” / VIDEO
Guvernul de la Budapesta a alunecat în ultimii ani pe o pantă tot mai accentuată a propagandei revizioniste faţă de vecinii Ungariei şi în special faţă de România. Apropierea unui secol de la încheierea Tratatului de la Trianon a născut în unii dintre liderii guvernului Viktor Orbán pasiuni nebănuite pentru trecut dublate de o punere a istoriei în slujba propagandei revizioniste.
„Când îi vom vedea, în sfârşit, pe primul-ministru slovac sau pe preşedintele României că îşi vor declara compasiunea şi îşi vor exprima simpatia pe 4 iunie la ambasada Ungariei? Pentru că deja am văzut un prim ministru maghiar care a ciocnit şampanie de ziua naţională a României pentru naşterea României Mari”, a declarat retoric János Lázár, şeful de cabinet al lui Viktor Orbán, la începutul lunii iunie 2017 cu ocazia unei ceremonii dedicate Trianonului.
În urma acestui tratat de la Trianon, Ungaria a pierdut 2/3 din teritoriu şi din populaţie. Peste noapte, din 320.000 km pătraţi şi 20 milioane locuitori, Ungaria a rămas doar cu 93.000 km pătraţi şi 7 milioane locuitori.
„Pentru că România a putut să obţină Transilvania şi Partium fără niciun merit şi niciun temei juridic, statul slav din sud - părţile sudice, iar Cehoslovacia din acea vreme partea de nord a ţării şi Transcarpatia. Astfel că în loc de state naţionale au fost create ţări multietnice pe ruinele Monarhiei” a mai declarat János Lázár. Totuşi, şeful de cabinet al premierului Viktor Orbán „uită” să spună că doar o treime din populaţia monarhiei maghiare erau unguri, iar restul populaţiei erau români, slovaci, sârbi, ruteni etc. Chiar şi între cele 7 milioane de unguri, doar o parte erau unguri de origine, pentru că în urma procesului de maghiarizare, devenit politică de stat după 1867, mulţi nemaghiari se declaraseră unguri la ultimul recensământ înainte de război.
Ce urmăreşte Budapesta prin propaganda revizionistă tot mai agresivă? Care sunt minciunile pe care le propagă liderii de la Budapesta? La aceste întrebări, dar şi la multe altele, va răspunde istoricul şi profesorul universitar Marius Diaconescu, într-o ediţie specială a dezbaterilor „Historia”, moderată de Ciprian Stoleru şi transmisă în direct, de la ora 11.00, de site-ul adevarul.ro.