De unde proveneau ingredientele folosite pentru mumificare în Egiptul Antic?

Vechii egipteni utilizau numeroase ingrediente exotice pentru a-și mumifica morții, arată o analiză a recipientelor dezgropate la un atelier de îmbălsămare cu o vechime de peste 2.500 de ani.

Cercetătorii de la Universitatea din Tuebingen au dezvăluit rezultatele analizelor biochimice a 31 de recipiente ceramice care au conținut odinioară substanțe folosite la îmbălsămare, descoperite în bogatul sit arheologic Saqqara, în apropiere de Cairo, informează Agerpres.

Încercând să descifreze chimia practicilor de mumificare folosite de milenii în scopul pregătirii morților egipteni pentru viața de apoi, cercetătorii au identificat circa 12 substanțe utilizate pentru conservarea țesutului uman.

Substanțe importate din îndepărtata Asie de Sud-Est

„Majoritatea substanțelor proveneau din afara Egiptului”, a spus arheologul Philipp Stockhammer, de la Universitatea Ludwig Maximilian din Munchen, Germania, autorul principal al studiului publicat în revista Nature.

Multe proveneau din regiunea Mediteraneeană, cum ar fi uleiul de cedru, de ienupăr și de chiparos, precum și catran, bitum și ulei de măsline. Dar o adevărată surpriză a reprezentat-o prezența substanțelor provenite se pare din păduri din Asia de Sud-Est, la o distanță de mii de kilometri. Mai foloseau rășină de damar, copac care crește doar în Asia de Sud-Est tropicală, rășină de la arborele de elemi, care provenea din Asia de Sud-Est sau Africa tropicală.

O substanță folosită la îmbălsămare denumită „antiu” în textele antice a fost tradusă timp îndelungat prin tămâie sau mir. Studiul a scos la iveală că este vorba despre un amestec de ulei de cedru, ulei de ienupăr și de chiparos, precum și grăsimi animale.

Trei rețete, cu ingrediente precum rășină de elemi, rășină de fistic, produse derivate din ienupăr sau chiparos și ceară de albine, au fost identificate pentru îmbălsămarea capului. Alte rețete erau folosite pentru catifelarea pielii sau curățarea trupului.

Atelierul subteran de îmbălsămare era accesibil printr-un puț cu o adâncime de 12 metri. Datează din timpul celei de-a 26-a dinastii egiptene, denumită și Perioada Saită, din perioada 664-525 î.e.n, într-o vreme când se manifesta influența regională asiriană și persană și o descreștere a puterii egiptene. Se întâmpla la circa două milenii după construirea piramidelor din Giza, în timpul Vechiului Regat Egiptean, și la șase secole după ce faraonul Tutankhamon - a cărui mumie și obiecte funerare fabuloase au fost descoperite în 1922 - a domnit în perioada Noului Regat Egiptean.

_{Foto sus: Vase folosite în atelierul subteran de îmbălsămare de la Saqqara (© M. Abdelghaffar / Saqqara Saite Tombs Project, University of Tübingen)}