Cursa pentru arme hipersonice. Pentagonul, nemulţumit de preţul prea mare al rachetelor

📁 Istorie recentă
Autor: Viorica Marin
🗓️ 13 octombrie 2021

Departamentul Apărării al SUA doreşte ca societăţile producătoare să diminueze costurile finale ale armelor hipersonice, a declarat marţi şefa departamentului de cercetare şi dezvoltare al Pentagonului, Heidi Shyum, care a precizat că fiecare unitate din rachetele hipersonice de nouă generaţie costă zeci de milioane de dolari, relatează adevarul.ro.

Cele mai noi rachete de croazieră capabile să execute lovituri adânc în interiorul teritoriului inamic aflate în prezent în dotarea armatei americane au fost achiziţionate la preţuri de până la cinci milioane de dolari bucata. Însă aceste rachete de croazieră sunt inferioare celor hipersonice, întrucât au o rază de acţiune mai mică, sunt mai lente şi mai susceptibile de a fi detectate şi doborâte. Companiile Lockheed Martin şi Raytheon Technologies lucrează la dezvoltarea unor arme hipersonice destinate Pentagonului. Bugetul solicitat de acesta din urmă în anul fiscal 2022 pentru cercetarea şi dezvoltarea armelor hipersonice este de 3,8 miliarde de dolari, în creştere faţă de cele 3,2 miliarde alocate acestui capitol în anul anterior.

Agenţia americană pentru proiecte de cercetare avansate în domeniul apărării (Defense Advanced Research Projects Agency) a testat cu succes în luna septembrie o armă hipersonică ce dezvoltă o viteză de cinci ori mai mare faţă de viteza sunetului, adică aproximativ 6.200 de kilometri pe oră, primul test reuşit cu o armă din această categorie după anul 2013. Heidi Shyum a mai declarat că dacă ''lucrurile încep să evolueze în poveşti de succes'' şi armata americană va cumpăra cantităţi mai semnificative din aceste arme, atunci costul lor unitar va scădea.

Rusia a testat cu succes în luna iulie o rachetă de croazieră hipersonică Zircon, armă pe care preşedintele Vladimir Putin a descris-o ca făcând parte dintr-o nouă generaţie de sisteme de rachete fără egal în lume. Dotarea armatei ruse cu rachetele hipersonice „Avangard” şi „Zircon“ stârneşte îngrijorare în Occident. Vitezele uriaşe dezvoltate de aceste rachete permit Rusiei să descurajele chiar şi un agresor care-i este mult superior. „Această armă s-ar putea dovedi periculoasă chiar şi pentru proprietarul ei: riscul unui atac lansat dintr-o neînţelegere creşte pe măsură ce se reduce timpul de gândire”, scrie cotidianul francez Le Figaro. Imaginaţi-vă o rachetă capabilă să ajungă, în doar o oră, în orice punct al lumii, să se deplaseze în straturile inferioare ale atmosferei pentru a nu fi detectată de radare şi, la finalul zborului său, să se strecoare printre sistemele de apărare aeriană, depăşindu-le… ”Hipervelocitatea” sau capacitatea de a zbura cu o viteză de şase ori mai mare decât viteza sunetului, ba chiar şi de 20 de ori mai mare, va bulversa echilibrele militare. Toate armatele lumii visează să pună mâna pe el. Sau măcar de a da de înţeles acest lucru”, scrie publicaţia franceză.

Coreea de Nord susţine că a testat o rachetă hipersonică la sfârşitul lunii septembrie. Rusia a efectuat, la începutul lunii octombrie, două lansări experimentale cu rachetele sale hipersonice de croazieră Zircon de la bordul unui submarin aflat în submersie. În ceea ce priveşte hipervelocitatea, Moscova este cu un pas înaintea concurenţilor săi, iar începând din 2019, Kremlinul face reclamă planorului hipersonic ”Avangard”, prezentat ca o ”super-armă” capabilă să doboare ţinta cu o viteză de 27 Mach, scrie publicaţia franceză.

Ţările care dezvoltă tehnologii hipersonice

„Le Figaro“ notează, de asemenea, că „toate armatele care intenţionează să influenţeze mersul evenimentelor din lume au început să dezvolte tehnologii hipersonice”. În China, spre exemplu, există racheta de croazieră supersonică DF-100 şi planorul hipersonic DF-17. Curând, în Franţa va avea loc zborul demonstrativ al planorului hipersonic V-MAX, dezvoltat de compania ArianeGroup.

Israelul, India sau Japonia întreprind studii similare. „Problema este cum opreşti o rachetă de foarte mare viteză”, spune un ofiţer francez de rang superior, care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Hipervelocitatea creează noi probleme pentru sistemele de apărare şi pentru procesele de conducere şi adoptarea de decizii, care trebuie, la rândul lor, accelerate. Tocmai de aceea, pentru a contracara sistemele anti-rachetă americane, Rusia a trecut la dezvoltarea unor astfel de tehnologii, subliniază cotidianul francez.

Mai multe