Criza financiară sau creşterea poftei de arme?

 Se ştie din presa naţională şi internaţională că, începând din 2007, omenirea a fost bântuită de o cumplită furtună financiară şi economică, minţile luminate din politică şi economie propunând soluţii drastice pentru a nu se ajunge la situaţia din 1929. Au fost amputate salariile şi alte drepturi ale angajaţilor. S-a trecut la reduceri de posturi şi nici creşterea impozitelor n-a fost uitată. S-a declarat că prin 2012 uraganul financiar ar fi trecut, chiar dacă nu prin toate statele de pe planetă. Şi populaţia din România a fost afectată de fenomenul mondial. Oare chiar să fi fost o defecţiune fundamentală a sistemului capitalist? Ceva greu de evitat. Dacă spun specialiştii în economie, aşa s-ar putea să fie. O minciună repetată suficient de des de către experţi în media devine un adevăr de necontestat pentru popoare.  

 Analiza la rece a datelor financiare accesibile demonstrează că guvernele au ascuns ceva de mase şi le-au manipulat după cum au dorit grupările de interese. Politicienii au crescut masiv alocaţiile pentru armate şi tehnică militară. Numai SUA a trecut de la aproape 557 miliarde de dolari în 2007 la 621 în 2008. Nici China nu s-a lăsat şi a trecut de la 68 la 86 de miliarde în aceeaşi ani. Franţa, mai modestă financiar, a trecut de la 60 la 66. Sunt numai câteva exemple despre ce sume enorme au fost tocate pe uneltele morţii. A fost un adevărat salt financiar şi, cum economia lumii este ca o balanţă, undeva trebuia să scadă nivelul de cheltuieli. Gradul de înarmare este invers proporţional cu nivelul de trai. Exemplul Braziliei este cel mai evident. Anul 2007 a adus cheltuieli militare de 20,486 miliarde de dolari, dar 2008 a însemnat alocarea a 24,453. S-a ajuns în 2011 la un vârf de 36,936 miliarde de dolari. Sărăcia din cartierele periferice ale marilor oraşe este legendară şi tensiunile sociale sunt greu de controlat de către poliţie. Conducerea statului se visează la cârma unui imperiu cu pretenţii de hegemonie în sudul planetei. India trece printr-o concepţie asemănătoare şi investeşte masiv de teama unei expansiuni chineze spre Oceanul Indian. Nici confruntarea cu lumea islamică nu este uitată de guvernul de la New Delhi.

 Ce s-a comandat pe bani grei în această perioadă? Numai armament de calitate şi cu caracteristici performante la nivel global. Autonomia maşinilor de luptă contează cel mai mult şi se fac eforturi deosebite pentru creşterea capacităţii rezervoarelor şi pentru asigurarea aprovizionării cu combustibil a aeronavelor în timpul zborului. Dacă SUA a trecut la avioanele invizibile prin modelul F-22 şi lucrează intens la F-35, China şi Rusia s-au prins în cursa obţinerii aparatelor din generaţia a cincea. Cum procesele tehnologice sunt complexe şi costisitoare, s-a trecut la extinderea flotelor aeriene din generaţia a patra şi la îmbunătăţirea celor ce mai pot fi utilizabile din seriile vechi. Rachetele aer – aer au cunoscut progrese rapide şi sunt de temut pentru orice aeronavă. Bombele ghidate prin laser sau GPS sunt prea scumpe şi modelele vechi au primit sisteme de dirijare performante. Submarinele nucleare şi portavioanele sunt noii vectori ai flotelor militare, un aerodrom plutitor costând peste 13 miliarde de dolari. China s-a prins în hora luptei pentru hegemonie mondială şi conducerea de la Beijing dorea să concureze SUA şi la acest capitol. Nu contau lipsurile populaţiei, totul putând fi cosmetizat prin cifre economice uimitoare. Cum un purtător de avioane este complicat de construit, firmele de armament din Extremul Orient au primit comenzi pentru rachete capabile să lovească de la distanţă orice ţintă periculoasă şi scumpă. Exemplul armelor de tip „Exocet” n-a fost uitat. Nici armamentul terestru n-a fost uitat şi noi modele de echipamente computerizate au fost comandate pentru a le înlocui pe cele „oarbe”.

 Afacerile firmelor din domeniul producerii de echipament militar au crescut în permanenţă. Cele mai bune materiale de pe piaţă intrau în componenţa vectorilor morţii şi fondurile rezultate erau plasate în paradisuri fiscale.

 Reducerea unor fonduri şi orientarea spre economia utilă ar fi împiedicat minunile unor şocuri mondiale. Dacă „elitele” ar fi dorit cu adevărat să aibă grijă de oamenii de rând. Marile companii dictează ceea ce trebuie cumpărat şi ceea ce trebuie salvat în lupta pentru hegemonie mondială. NU există milă în această competiţie. Aşa s-a întâmplat şi în perioada denumită Marea Criză Economică (1929 – 1933), rezultatul fiind Al Doilea Război Mondial. Cifra de afaceri a fost deosebit de interesantă pentru firmele de armament şi a existat o dezamăgire că ostilităţile s-au încheiat prea repede şi multe contracte bănoase au fost anulate.