Coreea de Nord anulează marșul anual anti-SUA
Coreea de Nord nu mai organizează marșul „anti-SUA”, eveniment care se desfășura anual, după încetarea ostilităților din peninsulă (1953). Totodată, ca urmare a summitului dintre Donald Trump și Kim Jong-un, Phenianul a început să reducă la nivel național din propaganda împotriva americanilor.
De obicei marșul făcea parte dintr-un eveniment mai mare, o lună îndreagă concentrată pe manifestări care să celebreze ziua națională, cunoscută și ca „Victoria în Războiul de Eliberare a Patriei”. Pe lângă odele aduse naționalismului și unității, evenimentul vine și cu manifestări anti-americane la care anul trecut au fost aduși în piața „Kim Il Sung” peste 100.000 de oameni. Tot atunci, Coreea de Nord a tipărit și o colecție nouă de timbre cu tematică anti-americană, relatează Adevărul.
În urma summitului dintre Kim Jong-un și Donald Trump, întreaga retorică anti-americană a Phenianului a fost redusă. Într-o încercare de a reduce din sancțiunile internaționale, Phenianul a început să reducă din eforturile de propagandă și îndoctrinare însă, așa cum remarcă New York Post, misiunea este una dificilă întrucât aceasta a pornit încă de la începutul anilor '50, atunci când Coreea de Nord a fost devastată de SUA și aliații lor.
Săptămâna trecută Statele Unite și Coreea de Sud s-au pus de acord să suspende pe termen nelimitat mai multe exerciții militare comune, tot ca parte a urmărilor summitului dintre Kim și Trump.