China nu se alătură sancţiunilor adoptate de SUA şi UE împotriva Rusiei

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 2 martie 2022

China nu se va alătura sancţiunilor financiare pe care Statele Unite şi Uniunea Europeană le-au impus Federaţiei Ruse, după cum a anunţat autoritatea de reglementare bancară a statului, conform The Guardian, citat de adevarul.ro.

În timp ce Occidentul a căutat să izoleze Moscova din punct de vedere diplomatic, dar şi financiar, încercând să blocheze economia Rusiei, China a declarat miercuri că nu se va alătura sancţiunilor financiare impuse de SUA şi UE.

Guo Shuqing, preşedintele autorităţii de reglementare în sectorul financiar al Chinei, a declarat că Beijingul va „menţine schimburile economice, comerciale şi financiare normale” cu toate părţile, adăugând că statul său „dezaprobă sancţiunile financiare pentru că nu au prea multă bază legală şi nu vor au efecte benefice”. Milioane de rusi au început deja să simtă efectul sancţiunilor economice şi financiare impuse de Occident în urma deciziei lui Vladimir Putin de a invada Ucraina. Un tânăr din Moscova a declarat pentru BBC că se teme ca ţara sa să nu ajungă precum Coreea de Nord, cel mai izolat regim dictatorial din lume.

Ca răspuns la invazia din Ucraina, Apple a anunţat că a oprit vânzările de iPhone şi alte produse în Rusia, iar Google a renunţat la companiile media ale statului rus. Ford, Exxon Mobil şi Boeing şi-au suspendat şi ei operaţiunile în Federaţia Rusă. Şi oficialii de la Kremlin au recunoscut că economia rusă este afectată de sancţiunile Occidentului, relatează CNN. „Economia Rusiei se confruntă cu lovituri serioase”, a recunoscut purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o videoconferinţă cu jurnaliştii străini. „Dar există o anumită marjă de siguranţă, există potenţial, există nişte planuri, lucrările sunt în desfăşurare”, a adăugat el.

Mai multe