Cea mai veche piatră runică, descoperită în Norvegia

📁 Epoca vikingilor
🗓️ 23 ianuarie 2023

Arheologii norvegieni cred că au descoperit cea mai veche piatră runică din lume, gravată în urmă cu aproape două milenii.

Blocul de gresie brună, care ar putea fi cu câteva secole mai vechi decâte cele cunoscute până acum, are aproximativ 30 de centimetri și a fost găsit pe un câmp funerar descoperit în toamna anului 2021 lângă lacul Tyrifjorden, situat la nord-vest de capitala Oslo, în timpul lucrărilor de construcţie a unei linii de cale ferată, informează Agerpres.

Datarea oaselor şi a lemnului carbonizat găsite într-un mormânt de lângă piatră sugerează că aceasta a fost gravată între anul 1 şi anul 250 d.Hr., a indicat Muzeul de Istorie Culturală din Oslo.

Gravate de obicei pe morminte, mai ales în epoca vikingilor, pietrele runice conţin inscripţii alcătuite din rune, cel mai vechi alfabet cunoscut din Scandinavia.

„Estimam că primele din Norvegia şi Suedia au apărut în anii 300 sau 400 (d.Hr.), dar se dovedeşte că unele pietre runice ar putea fi mai vechi decât se credea anterior", a comentat runologul Kristel Zilmer din cadrul agenţiei norvegiene NTB.

Transcrisă în alfabetul latin, inscripţia descoperită pe piatra runică din Tyrifjorden formează cuvântul „idiberug”, probabil un omagiu adus persoanei înhumate în acel mormânt.

Mai multe