CE a declanșat procedura de infringement împotriva Cehiei, Poloniei și Ungariei pentru refuzul de a primi refugiați
Comisia Europeană (CE) a anunțat marți declanșarea procedurii de infringement (încălcarea prevederilor tratatelor Uniunii Europene) împotriva Cehiei, Poloniei și Ungariei, state care nu au respectat deciziile privind redistribuirea solicitanților de azil între țările membre.
”În ultimele luni, Comisia a lansat apeluri repetate către acele state membre care nu au relocat deocamdată nicio singură persoană sau care nu se angajează să relocheze, să facă acest lucru. În mod regretabil, în pofida acestor apeluri, Cehia, Ungaria și Polonia, încălcându-și obligațiile legale reieșite din Deciziile Consiliului și din angajamentele lor față de Grecia, Italia și alte state membre, nu au întreprins până acum măsurile necesare... În aceste condiții (...) Comisia a decis să declanșeze procedura de infringement împotriva acestor state membre”, precizează un comunicat al CE, citat de Agerpres.
Planul de relocare a 160.000 de refugiați a fost adoptat în septembrie 2015 în pofida faptului că Ungaria, Cehia, Slovacia și România au votat împotriva sa. Polonia a votat atunci în favoarea acestor cote obligatorii, dar ulterior noul guvern de la Varșovia a decis să nu le accepte. Statele membre ale UE s-au angajat ulterior să preia alți 22.000 de refugiați din state vecine Siriei, respectiv Turcia, Iordania și Liban.