Cârciuma din Buzău deținută odinioară de Caragiale, scoasă la vânzare

Analiza oportunității exercitării dreptului de preempțiune asupra monumentului istoric „Restaurantul lui I.L.Caragiale” din zona Gării Buzău intră în competența specialiștilor de la Direcția de Cultură Județeană Buzău, informează, Ministerul Culturii.

„Acest monument istoric 'Restaurantul lui I.L.Caragiale' (BZ-IV-m-B-02510) aparține categoriei de grupă B, analiza oportunității exercitării dreptului de preempțiune fiind, în acest caz, conform legii, în competența specialiștilor de la Direcția de Cultură Județeană Buzău. În urma discuțiilor dintre specialiștii de la Direcția Patrimoniu Cultural și DJC Buzău, la DJC Buzău nu s-a primit vreo cerere de înștiințare de vânzare de la proprietar, în vederea exercitării preempțiunii”, a informat, pentru Agerpres, Biroul de presă al Ministerului Culturii.

Potrivit sursei citate, „în măsura în care reprezentanții Direcției de Cultură Județeană Buzău vor primi o astfel de cerere și vor aprecia oportunitatea exercitării dreptului de preempțiune, din rațiuni de lipsă de fonduri, va trebui să existe o cerere de fonduri la Ministerul Culturii”.

„Dacă ministerul va dispune de fonduri, le poate vira pentru achiziție”, a precizat Biroul de presă al Ministerului Culturii.

Cârciuma din zona Gării Buzău care a aparținut, în perioada noiembrie 1894 - noiembrie 1895, dramaturgului Ion Luca Caragiale, imobil declarat monument istoric, a fost scoasă la vânzare, acolo funcționând de-a lungul timpului ultima covrigărie cu cuptor pe tule de pământ. Imobilul numără cinci camere, un beci domnesc cu boltă, în suprafață de 60 de metri pătrați, și, în ciuda vechimii, are dotări în pas cu vremurile moderne.

O „investiție necâștigătoare” a lui Caragiale

În noiembrie 1895, nenea Iancu antamează o altă investiție necâștigătoare, e vorba de locanta gării din Buzău pe care a concesionat-o pe timp de un an. Pe lângă băuturi, el mai dorea să comercializeze și produse de patiserie sau specialități din ciocolată. Aici era aproape și de proprietatea rurală a familiei soției de la Pătârlagele, unde se retrăsese venerabilul don Gaetano ca să-și contemple amurgul vieții, iar asocierea cu cumnatul său, Teodor Duțescu-Duță, părea că va da și mai mare siguranță afacerii.

Totodată, va contacta și un împrumut de la omul de afaceri I. Goldfeld. Dar iarăși n-a fost să fie, deși aici a activat pe perioada cea mai lungă. Şi-a dus cu mari greutăți contractul până la sfârșit, ba încă a rămas și dator, fiind nevoit să acopere deficitul prin scoaterea la licitație, organizată în grădina centrală a urbei, a unor obiecte personale – pianul, biblioteca și un șifonier.

La Buzău va fi aprovizionat cu vin de către prietenul său Leonida Condeescu, primarul Mizilului, rămas, datorită lui, prototipul patriotului local în cultura română. Licoarea, certificată de pretențiosul patron, provenea din viile soției edilului, de la Vadul Săpat. Altă sursă de vin mai era, se pare, negustorul Şerban Grigorescu, tot din Mizil, care avea 40 de hectare de vie în zonă, la Perșinari, nenea Iancu „călcându-l” deseori pentru degustări. Grigorescu va fi socrul liricului simbolist George Bacovia.

Mâna sa dreaptă, cel care asigura aprovizionarea, a fost un tânăr de numai 19 ani, Ştefan Stănescu, care nu merită pomenit aici decât pentru un amănunt biografic – va fi tatăl Suzanei Gâdea, tovarășa de fier a învățământului și apoi a culturii din epoca Ceaușescu. Nenea Iancu i-a dat și un certificat de bună purtare angajatului său la plecarea în armată.

Stănescu a urmat mai apoi o carieră de brigadier silvic și, fiind un longeviv, a apucat să-și vadă și fiica ajunsă în demnitatea ministerială. Neconsolat cu eșecul, nenea Iancu își mai încearcă o dată norocul în provincie, în acest scop deplasându-se tocmai la Iași unde tatonează posibilitatea unei noi asocieri, cu un om de afaceri local, un anume Gh. Popa Radu.

Dar intenția nu s-a materializat din motive pe care nu le-am depistat; fie condițiile n-au fost dintre cele mai avantajoase, fie, mai degrabă, din cauza distanței, strămutarea întregii familii – avea deja doi copii cu Alexandrina Burelly, pe Luca și pe Ecaterina (Tușchi) – nu era tocmai ușor de înfăptuit, iar anticiparea unei noi deziluzii e foarte posibil să fi dus la o împotrivire decisivă din partea doamnei și a rudelor sale.